Chiriaș sau proprietar cu rate la bancă, tu ce alegi? P...
Imobiliare.ro Finance lansează primul webinar din seria "Credit Talks"...
Riști și câștigi sau păstrezi un job confortabil, dar care nu te satisface pe deplin? Mulți dintre noi am ajuns, cel puțin o dată, în fața acestei dileme profesionale. Adevărul este că schimbarea, chiar dacă poate să pară grea la început, reprezintă de cele mai multe ori un pas înainte pe care îl faci atât în carieră, cât și în viața personală.
Dacă în generația părinților noștri reconversia profesională era văzută mai degrabă ca o ultimă soluție pentru cei care își pierdeau locul de muncă și rămâneau complet fără perspective în domeniul în care activau, în prezent aceasta este privită ca o șansă pentru un viitor diferit, cu mai mult timp liber, câștiguri mai bune, libertatea de a-ți urma pasiunile sau, de ce nu, o oportunitate de a lua calea antreprenoriatului.
"Odată cu avansul galopant al tehnologiei și al discuțiilor tot mai aprinse în jurul inteligenței artificiale, e clar că și piața muncii se reașază. Apar joburi noi, dispar altele, ceea ce face aproape inevitabilă reconversia profesională pentru profesioniștii din anumite domenii. Și chiar și acolo unde nu vorbim încă de necesitatea unei reconversii, ar trebui să fim deschiși să acumulăm competențe noi și să le translatăm pe cele pe care le avem către industriile care iau avânt. Asta e dinamica pieței și trebuie să ne adaptăm la ea. Vom vorbi tot mai mult despre upskilling și reskilling în anii ce vin, iar cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le învățăm, dar și primele cu care să începem ar fi flexibilitatea și deschiderea spre nou", a explicat Raluca Dumitra, CMO eJobs - una dintre principalele platforme de locuri de muncă din România.
"Deși nu e ușor să faci o reconversie, sfatul meu e s-o privim ca pe o oportunitate de creștere, de a dobândi skill-uri noi și de a ne folosi de aceasta pentru a ne asigura un viitor mai bun. Nu știu dacă există neapărat un moment potrivit pentru o schimbare de carieră, ideal ar fi să o facem atunci când vedem că oportunitățile sunt în scădere în domeniul respectiv, nu când ele deja nu mai există. De asta e important să fim informați și să reacționăm proactiv, nu reactiv", a mai explicat aceasta.
Atunci când faci o reconversie profesională poți să te îndrepți fie către o industrie complet diferită față de cea în care ai activat inițial, fie către o poziție într-un sector conex. Depinde de tine ce alegi pentru a-ți îmbunătăți, în cele din urmă, stilul de viață.
Brokerajul de credite - domeniul în care câștigi pe cât de mult te implici
Un domeniu care poate fi ideal pentru cei care se gândesc să facă o reconversie profesională este cel al brokerajului de credite. Un pas către această industrie înseamnă și un pas spre antreprenoriat, oferindu-ți oportunitatea de a fi propriul tău șef și de a beneficia de un program de lucru mai flexibil.
În plus, domeniul crește continuu, iar banii pe care îi poți câștiga depind pe deplin de implicarea și dedicarea ta în activitatea cotidiană de identificare a celor mai bune opțiuni de creditare pentru cei care au nevoie de un împrumut.
“Nu este o meserie cu o relație de tip angajat - angajator, ci de tip franciză - rețea. Cei mai buni oameni din rețeaua noastră au afaceri de succes, își permit să facă investiții și nu au grija zilei de mâine din punct de vedere financiar. Statutul acesta se dobândește, de obicei, după 5-7 ani de activitate. Ca în orice domeniu, îți trebuie o anumită perioadă să crești, dar teoretic nu există nicio limită”, a declarat Dan Niculae, Managing Director Imobiliare.ro Finance - brokerul de credite din grupul Imobiliare.ro.
Poți lucra ca broker de credite fără experiență în banking?
În cazul în care te întrebi dacă te potrivești într-un astfel de domeniu în condițiile în care nu ai experiență anterioară de lucru în sistemul financiar-bancar, răspunsul este da. Sigur că este mai ușor pentru o persoană dintr-un sector conex să se adapteze la lumea brokerajului de credite, dar cu voință și susținere venită din partea echipei din care faci parte orice este posibil.
“Modul nostru de organizare îți permite să evoluezi chiar dacă ești începător și nu ai mai lucrat deloc în industra aceasta, nu știi banking. În acest caz ești preluat și crescut de un coordonator”, explică reprezentantul rețelei naționale Imobiliare.ro Finance care include, în momentul de față, aproximativ 200 de specialiști.
O reconversie profesională realizată cu succes grație susținerii obținute din partea echipei este cea a brokerului de credite Liviu Cocoșilă. La 20 de ani el locuia în Marea Britanie. Lucra ca barman și mergea la facultate. A venit apoi pandemia, totul s-a închis, și a fost nevoit să se întoarcă acasă, în București. A aflat, printr-o cunoștință, de oportunitățile pe care le poți avea în lumea brokerajului de credite și, cu mult curaj, a lăsat cunoștințele din horeca în urmă și a pornit pe un nou drum.
“Nu a fost greu. Am fost deschis și mi-am dorit să asimilez toate informațiile. Am avut susținere din partea conducerii și din partea colegilor. Au fost acolo când am avut întrebări și totul a decurs perfect”, a povestit Liviu despre marea transformare din viața lui profesională.
“A fost o provocare să demonstrez că pot să mă adaptez acestei schimbări de carieră. Am fost într-o competiție cu propria persoană”, a mai adăugat el menționând, totodată, că un lucru care l-a ajutat deosebit de mult a fost acela că îi place să comunice cu cei din jur și să-i ajute.
Dacă și tu te gândești să mergi pe un nou drum în carieră, dar simți că încă nu ai curajul necesar pentru a face primul pas, iată care este sfatul lui pentru tine - “trebuie să ai încredere în tine, să crezi tot timpul că există acolo ceva mai mult și nu trebuie să te lași, indiferent de cât de dificile sunt situațiile cu care te confrunți”.
O altă poveste în care cheia succesului a fost schimbarea domeniului de activitate vine de la Timișoara. Isabela Dozsa a lucrat mai bine de 20 de ani în vânzări înainte să devină broker de credite. Acum, spune că dacă ar fi să o ia de la început ar face tranziția mai repede.
“Am lucrat într-un domeniu complet diferit față de cel actual. N-am vândut produse bancare sau carduri de credit, ci am vândut mobilă, accesorii pentru mobilier și electrocasnice. Prima dată când am aflat de un broker de credite a fost în anul 2008, atunci când mi-am luat primul apartament și primul credit ipotecar. În 2017, mi-am cumpărat o casă colaborând tot cu un broker de credite. Mi s-a părut o activitate foarte interesantă, m-a impresionat faptul că a știut să-mi răspundă la toate întrebările, să-mi spună ce condiții oferea fiecare bancă și a putut să mă ajute să iau o decizie bună. Atunci a fost primul moment în care m-am gândit că aș vrea să fac și eu același lucru”, povestește Isabela.
Nu a luat, însă, calea reconversiei profesionale imediat, ci abia peste câțiva ani, gândindu-se în tot acest timp că poate nu ar fi cea mai bună variantă pentru ea, având în vedere faptul că experiența pe care o acumulase provenea dintr-o industrie complet diferită și, în plus, facultatea pe care o absolvise nu fusese una cu profil economic.
“Îmi pare rău că nu am făcut pasul spre activitatea aceasta mai devreme. În primul rând, satisfacțiile personale pe care le ai atunci când reușești să ajuți oamenii sunt foarte mari. În al doilea rând, posibilitățile tale de dezvoltare și de câștig pot fi nelimitate. Singura limită pe care o ai este cea pe care o ți-o impui, în funcție de cât de mult timp vrei să aloci activității, cât de mult te implici și cât de concentrat ești pe dezvoltarea businessului”, explică Isabela Dozsa.
Nu ai experiență în domeniul brokerajului de credite? Alături de Imobiliare.ro Finance poți să crești. Hai să ne cunoaștem!
Curiozitatea și dorința de a-i ajuta pe cei care vor să-și îndeplinească un vis prin oferirea celor mai bune servicii au fost două elemente care au influențat și parcursul profesional al lui Sami Darouich. Pentru el, schimbarea a venit în mod natural cu acumularea cunoștințelor despre domeniul brokerajului de credite.
“Am profesat câțiva ani ca agent imobiliar. Am vrut să le ofer clienților mei o gamă variată de servicii și așa am ajuns să-i cunosc pe actualii mei colegi. Inițial ne-am înțeles ca eu să le caut locuințe clienților care nu își găsiseră deja imobile, dar pe parcurs am văzut că este mai bine să mă ocup de creditare”, ne-a povestit brokerul care s-a alăturat acum doi ani rețelei Imobiliare.ro Finance.
“Mi-a plăcut partea de creditare pentru că îmi oferă mai mult timp liber. Pot să fac job-ul acesta chiar și remote, dacă este nevoie”, a mai spus el.
Cea mai ușoară tranziție - de la angajat în bancă la antreprenoriat în industria brokerajului de credite
De multe ori, însă, cei care aleg să dea o șansă brokerajului de credite au o experiență vastă acumulată după ani de lucru într-unele dintre cele mai mari bănci din România, dar și din străinătate. În cazul lor, parcursul profesional poate să aibă două direcții în cadrul rețelei Imobiliare.ro Finance.
“Dacă ai suficientă experiență, poate chiar și un portofoliu de clienți, atunci poți să stai o perioadă sub un coordonator, până când te obișnuiești cu statutul de antreprenor și ai venituri constante, sau poți să lucrezi direct pe cont propriu, să fii propriul șef și să-ți organizezi singur activitatea. Cel mai înalt nivel la care poți ajunge este ca, după ani de experiență, să crești la rândul tău oameni ca tine”, explică Dan Niculae, Managing Directorul Imobiliare.ro Finance.
Andra Gândilă deține, din 2020, o franciză Imobiliare.ro Finance și conduce o echipă de brokeri de credite care își desfășoară activitatea în Sibiu. Povestea ei îi sectorul financiar-bancar a început în 2011. Atunci s-a angajat la o bancă cu renume în România pentru că, spune ea, de mică i-a plăcut să jongleze cu cifre.
Faptul că reușea să ajute oamenii să-și îndeplinească un vis oferindu-le împrumutul de care aceștia aveau nevoie, o bucura și o motiva să facă lucrurile și mai bine. După un timp, însă, a început să se simtă constrânsă, într-o anumită măsură, de variantele pe care le avea la îndemână pentru a-i sprijini pe cei care îi cereau ajutorul. Așa a ajuns să schimbe poziția pe care o avea pe rolul antreprenorului și a devenit broker de credite.
“Am găsit varianta în care să pot să am toate băncile în portofoliu și să pot să ajut oamenii până la final. Să le pot oferi opțiuni”, povestește Andra. “Imobiliare.ro Finance m-a ajutat să-mi cresc businessul pentru că avem în echipă oameni dedicați care ne oferă susținere în toate situațiile. Este un lucru care aduce plus valoare”, adaugă ea.
Ai experiență ca broker de credite sau în sectorul bancar? Alătură-te echipei Imobiliare.ro Finance ca manager de franciză. Hai să ne cunoaștem!
După ani de lucru în sistemul bancar, atât în străinătate, cât și în România, Tatiana Niculae a făcut, la rândul său, pasul spre profesia de broker de credite.
“În 2015, când am început să lucrez la o bancă din Marea Britanie, meseria de broker de credite luase acolo amploare. Chiar unul dintre colegii mei care se ocupa de partea de finanțare pentru ipotecă a decis să plece din banking și să devină broker de credite. Eu, în România, nu auzisem niciodată de așa ceva, ce făcea el mi se părea extraordinar. Era dezinvolt, avea și mai multă încredere în sine și nu am simțit că i-a fost vreodată greu să facă această schimbare”, ne explică Tatiana, care s-a alăturat recent rețelei Imobiliare.ro Finance.
După un timp, ea s-a întors în țară și și-a găsit un nou job tot într-o bancă. L-a păstrat pentru aproape 5 ani, după care a făcut tranziția către brokerajul de credite.
“Clienții pe care i-am avut m-am împins către a deveni broker de credite. Ei au fost motivația din spatele acestei decizii. Am hotărât să-i ajut în continuare, fără să mai fiu condiționată de o anumită bancă sau procedură, să le ofer o paletă din care să aleagă cea mai bună variantă pentru propria situație”, spune Tatiana adăugând că, în cazul său, tranziția către această industrie a fost una cât se poate de ușoară și de benefică. “Am continuat să-mi fac meseria, cu și mai multă pasiune și cu mai mult interes”, a adăugat ea. Acum așteaptă și un copil și spune că viitorul nu o sperie deloc pentru că a optat pentru un domeniu în care poate avea un program flexibil care să o ajute să fie alături de familie, fără să-și neglijeze cariera.
Vrei să faci o reconversie profesională în domeniul brokerajului de credite? Alătură-te uneia dintre cele mai performante echipe din România - Imobiliare.ro Finance. Află aici mai multe detalii despre oportunitățile pe care le ai la dispoziție.