Zona, vechimea și prețurile apartamentelor

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 12 Octombrie 2015, Ultima actualizare: 12 Octombrie 2015

Deși valoarea medie de achiziție pentru o locuință poate fi considerată, per ansamblu, una rezonabilă, variațiile întâlnite în practică sunt semnificative.

Nu este un secret faptul că, față de perioada de boom a pieței imobiliare, prețurile locuințelor s-au diminuat considerabil. La nivel de București, spre exemplu, Indicele Imobiliare.ro relevă o depreciere de aproximativ 52% a apartamentelor disponibile spre vânzare, de la o valoare de 2.264 de euro pe metru pătrat util în martie 2008, până la 1.086 de euro pe metru pătrat la finele lui septembrie 2015. Atât unitățile locative vechi, cât și cele nou-construite gravitează acum în jurul pragului psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat, situându-se la 1.030 de euro pe metru pătrat și, respectiv, 1.124 de euro pe metru pătrat.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photos-real-estate-agent-holding-keys-to-new-apartment-her-hands-industry-image40258998

De la „blocurile gri” la vilă interbelică
Acestea sunt însă valori medii. Care este nivelul minim și cel maxim la care pot ajunge pretențiile vânzătorilor din Capitală? În mod firesc, răspunsul diferă semnificativ în funcție de segmentul de piață analizat. Potrivit lui Andrei Marinescu, broker-owner în cadrul agenției RE/MAX Properties, prețul unui apartament vechi se situează, în cartierele limitrofe, sub pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat, însă poate ajunge, în cele exclusiviste, la 1.500 și chiar 2.000 de euro pe metru pătrat. La limita superioară a acestui interval se situează zona de centru-nord a Capitalei, reprezentată de sub-zone precum Primăverii, Kiseleff, Dorobanți-Capitale. Aici, explică Marinescu, apartamente vechi spațioase, amplasate în vile din perioada interbelică (sau din anii ’60-’70), ajung să coste 1.700 sau chiar 2.000 de euro pe metru pătrat, în vreme ce, în zone precum Unirii sau Bulevardul Dacia, valorile de achiziție se ridică și la 1.500 de euro. Reprezentantul RE/MAX se ferește însă de a face o regulă din aceste recorduri de preț, încadrându-le mai degrabă la categoria excepții ale pieței bucureștene. Cu toate acestea, clienți există și pentru astfel de proprietăți.

3.000 euro/mp pentru un apartament nou
În ceea ce priveşte segmentul locuințelor noi, ecartul dintre minimele și maximele de preț este încă și mai pregnant. Astfel, valorile de achiziție pornesc de la circa 800 de euro pe metru pătrat, în zonele periferice, și pot ajunge până la 3.000 de euro pe metru pătrat, în cartierele bine cotate. Zona de centru-nord este, și în acest caz, cea care deține recordul de preț – Marinescu oferă aici exemplul unui apartament nou de 200 de metri pătrați, tranzacționat la un preț de 600.000 de euro, adică 3.000 de euro pe metru pătrat.

Dorinţa de a cumpăra locuinţe mai ieftine, prin intermediul programulului Prima Casă, i-a împins însă pe mulți bucureșteni către zonele periferice, unde în ultimii ani au avut loc și cele mai multe dezvoltări de locuințe noi. Per ansamblu, cumpărătorii preferă zonele cu acces la mijloace de transport în comun, şcoli, grădiniţe, mall-uri sau parcuri.

Părerile cititorilor
1 părere
  • monica

    Sint convinsa ca pozitia este factorul determinant pentru ca apartamentele la pozitie buna inseamna facilitati la indemana, economie de timp, investitie sigura usor de inchiriat ca rezidenta sau uneori chiar birou. E si usor de vindut oricind. Lumea s-a lasat initial atrasa de blocurile noi mai aspectoase chiar si la periferie dar “la sfirsitul lunii de miere”au realizat gresala facuta. Blocurile centrale cu apt. confort 1 sporit construite chiar si in vremuri Ceausiste dupa cutremur sint mai incapatoare, mai rezistente, bine compartimentate si daca sint renovate sint mai bune calitativ chiar decit cele noi.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe