Spor Formulă Nouă este singura lavabilă din România pentru care producătorii oferă o astfel de garanție.
În procesul de amenajare a casei, albul rămâne alegerea clasică a majorității românilor când vine vorba de zugrăvirea pereților. Conferind luminozitate spațiului și armonizându-se, practic, cu cerințele oricărui stil de design interior, această non-culoare reușește să rămână în tendințe în ciuda trecerii timpului.
În acest context, producătorul român de lacuri și vopsele Policolor a lansat un produs inovator pentru segmentul DIY (do-it-yourself): Spor Formulă Nouă. Reprezentanții companiei oferă o garanție de cinci ani a rezistenței albului, astfel că noua vopsea lavabilă nu necesită revopsire pe termen lung. „Spor Formulă Nouă alb generos a rezultat în urma unui proces dezvoltat pe parcursul mai multor luni de Departamentul de Research&Development din cadrul Policolor și conține ingrediente noi, de ultimă generație, capabile să redea un alb unic, curat, așa cum și-l doresc atât meșterii, cât și consumatorii finali”, explică reprezentanții companiei.
„Spor este prima vopsea lavabilă românească, un brand aflat în topul preferințelor românilor, care aleg produsele noastre pentru calitatea dovedită în timp. Spor Formulă Nouă este o vopsea de ultimă generație, care dovedește performanță tehnică, excelentă ușurință în aplicare, dar și cel mai bun raport calitate-preț. Din datele noastre reiese că albul este cea mai căutată culoare, motiv pentru care am intensificat cercetarea pe acest segment. Rezultatul eforturilor noastre e că azi putem lansa lavabila cu alb generos garantată timp de cinci ani, venind în întâmpinarea clienților pretențioși care recunosc și iubesc albul Spor.”
Camelia Dragomirescu, director de marketing Policolor
O vopsea premium, care nu curge
Spor Formulă Nouă este o vopsea tixotropă: deși nu curge, aceasta devine fluidă după omogenizare; în plus, se întinde și se aplică foarte ușor, oferind o acoperire de calitate, fără a lăsa urme. „Noul produs face parte din gama premium, are un aspect atipic la prima vedere, fiind foarte consistent față de o lavabilă clasică. Pentru rezultate ideale, recomandăm cumpărătorilor să respecte întocmai recomandările de diluție de pe eticheta produsului”, precizează Camelia Dragomirescu, director de marketing în cadrul Policolor.
Potrivit reprezentanților companiei, punctul forte și noutatea absolută a noului produs constau în rezistența de cinci ani a „albului generos”, garantată de producător – aceasta a fost acordată în urma testelor de îmbătrânire accelerată sub acțiunea UV în laborator (studiul a fost realizat și comparativ cu alte vopsele din categorie). Pentru cei care doresc o amenajare „în culori”, noua vopsea lavabilă poate fi „îmbogățită” cu o serie de nuanțe pastel, cu ajutorul Policolor Sistem de colorare.
scriban
Numiti gradul de alb al vopselei. Si daca e pe baza de teflon….