Vrei să locuiești în centru? Găsești și apartamente cu 3 camere la sub 60.000 de euro!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 15 August 2013, Ultima actualizare: 14 August 2013

În Capitală, dar și în celelalte mari orașe ale țării, sunt disponibile spre vânzare și locuințe la prețuri rezonabile.

Dacă te numeri printre cei care își doresc să locuiască în centrul unui mare oraș al țării, prețurile peste media pieței practicate în aceste zone pot fi un obstacol serios în calea ta. Cu toate acestea, există și soluții mai accesibile pentru a-ți îndeplini visul. O analiză realizată de Imobiliare.ro asupra apartamentelor scoase la vânzare pe portal relevă faptul că o serie de apartamente vechi, construite chiar prin anii 1940, sunt scoase la vânzare la prețuri semnificativ mai mici comparativ cu locuințele mai noi, ridicate după cutremurul din 1977 sau după Revoluție.

centru UniversitateBucurești:
În zona Universitate, o garsonieră de 32 de metri pătrați poate fi achiziționată cu 25.000 de euro. Aceasta este situată la etajul trei din trei al unui bloc construit în 1940, dar fără risc seismic, se precizează în anunțul de vânzare. Locuința a fost renovată de curând, dispune de centrală proprie, iar bucătăria este complet mobilată și utilată.
În zona Unirii-Bulevardul Națiunilor Unite, un apartament bicameral cu o suprafață de 50 de metri pătrați este scos la vânzare pentru 39.000 de euro. Locuința este situată la etajul șapte din opt al unui bloc construit în 1960 și dispune de boxă la subsol.
În zona Grădina Icoanei, un apartament cu trei camere de 78 de metri pătrați are un preț cerut de 53.500 de euro. Imobilul este amplasat la etajul trei din șase al unui bloc construit în anul 1940 și este renovat.

Timișoara:
În orașul de pe Bega, o garsonieră de 30 de metri pătrați, construită înainte de 1990, se vinde în zona centrală cu 29.500 de euro. Locuința este renovată și amenajată recent și se vinde împreună cu tot mobilierul nou.
Un apartament vechi cu două camere, cu o suprafață de 50 de metri pătrați, poate fi achiziționat în aceeași zonă cu 33.000 de euro. Locuința este amplasată într-o vilă cu două etaje.
O locuință cu trei camere, cu o suprafață de 65 de metri pătrați, are un preț cerut de 45.000 de euro. Locuința este situată la etajul opt din opt al unui bloc construit înainte de Revoluție.

Brașov:
În centrul istoric al orașului de la poalele Tâmpei, o garsonieră de 26 de metri pătrați are un preț cerut de 18.900 de euro. Locuința este situată la etajul patru din patru al unui bloc construit înainte de 1990, este renovată și se vinde nemobilată.
În aceeași zonă, un apartament vechi cu două camere, cu o suprafață de 65 de metri pătrați, poate fi achiziționat cu 40.000 de euro.
Pe de altă parte, un apartament cu trei camere, situat într-o vilă construită în anul 1900, are un preț cerut de 53.000 de euro, pentru o suprafață utilă de 100 de metri pătrați.

Constanța:
În orașul de la malul mării, o garsonieră construită înainte de 1990 poate fi achiziționată cu 27.000 de euro. Aceasta are o suprafață utilă de 30 de metri pătrați și este situată în zona centrală a orașului, în apropiere de Tomis Mall.
În aceeași zonă, un apartament de 57 de metri pătrați, situat la etajul doi din trei al unui bloc construit înainte de Revoluție, are un preț cerut de 39.500 de euro.
O locuință tricamerală, cu o suprafață de aproape 60 de metri pătrați, amplasată într-un bloc construit în 1962, este scoasă la vânzare la un preț de 41.500 de euro.

Cluj-Napoca:
În capitala Transilvaniei, proprietarul unei garsoniere de 28 de metri pătrați din zona Eroilor cere un preț de 28.000 de euro.
O locuință bicamerală de 49 de metri pătrați poate fi achiziționată în zona centrală a orașului cu 36.500 de euro.
Un apartament vechi cu trei camere, cu o suprafață de 70 de metri pătrați, situat în apropiere de Piața Mihai Viteazul, are un preț cerut de 48.000 de euro.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Previziunile specialiștilor: Cum îi vor influența concret pe cumpărători, dar și pe jucătorii din imobiliare, noile măsuri propuse pentru asigurarea sustenabilității financiare a României?

Noi măsuri care ar putea avea un impact semnificativ asupra pieței imobiliare, și implicit asupra celor aflați în căutarea unei locuințe, sunt așteptate să intre în vigoare din 2024....

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Ansamblul Parcului20, din nordul Bucureștiului: 485 de apartamente noi, cu sisteme smart home integrate. Eficiența energetică e o realitate! (P)

Prima fază a proiectului este deja finalizată – și locuită de proprietari –, iar cea de-a doua se află în proces de construcție; cele două sunt contractate în proporție...

citește mai departe
Estoria City, o investiție 100% românească în estul Capitalei: 1.200 de apartamente, plus birouri și spații comerciale

Proiectele mixte, care includ facilități complementare componentei rezidențiale, inclusiv spații verzi și de relaxare, devin tot mai populare pe piața imobiliară românească. Compania imobiliară Imoteca a anunțat că ansamblul...

citește mai departe