Dacă la începutul anului o familie îşi permitea să contracteze creditul maxim garantat de către stat prin Prima Casă, acum disponibilitatea acesteia a scăzut cu patru mii de euro.
Aprecierea continuă a monedei europene faţă de cea naţională ridică serioase semne de îngrijorare atât pentru economia ţării, cât şi pentru populaţie. Unul dintre domeniile cele mai grav afectate de această evoluţie este piaţa tranzacţiilor cu locuinţe, unde nu doar că preţurile sunt exprimate în euro, dar majoritatea creditelor sunt contractate în aceeaşi valută. Afectaţi nu sunt doar cei care au de plătit rate, ci şi cei care se află acum în proces de căutare sau achiziţie a unei case.
Astfel, pentru un apartament cu un preţ de 50.000 de euro, un cumpărător trebuie să plătească acum cu 13.950 de lei mai mult comparativ cu începutul anului (luând în considerare un curs actual de 4,6009 de lei pentru un euro, faţă de 4,3219 lei pentru un euro, cursul BNR afişat în prima zi lucrătoare a anului). Cu alte cuvinte, deşi valoarea proprietăţii în euro este aceeaşi în teorie, practic, ea costă cu circa 3.000 de euro mai mult (la cursul actual). Presupunând că evoluţia cursului se va regla în timp, cei mai afectaţi de această situaţie sunt acum cei care vor să facă o achiziţie cu bani cash, ei trebuind să suporte această diferenţă din propriul buzunar.
Împrumuturi mai mici
Totuşi, nici cei care vor să contracteze un credit nu sunt feriţi de efectele negative ale stării actuale de instabilitate politică şi economică. Igor Postovanu, broker/owner al agenţiei imobiliare Sims Parkman, spune că, practic, clienţii interesaţi de achiziţia unei locuinţe au rămas, în mare, aceiaşi ca în urmă cu câteva luni. Diferenţa este însă că, acum, ei pot plăti semnificativ mai puţin pentru o locuinţă. Spre exemplu, luând în considerare un venit familial de 3.000 de RON şi un grad de îndatorare de 40% permis de către bancă, un cuplu şi-ar permite să plătească acum o rată de doar 260 de euro pe lună pentru un credit Prima Casă, faţă de 277 de euro la începutul anului. Practic, asta înseamnă că o astfel de familie, care putea contracta înainte creditul maxim garantat de către stat pentru o locuinţă finalizată – 57.000 de euro (fără avansul propriu), îşi permite acum să împrumute doar 53.000 de euro.
Deprecierea leului, un argument forte în negociere
Creşterea cursului euro are efecte şi în ceea ce priveşte suma de care trebuie să dispună un aplicant la Prima Casă pentru cheltuielile adiţionale contractării creditului. Luând în considerare o locuinţă ce costă 50.000 de euro, un cumpărător ar trebui să scoată din buzunar cam 4.100 de euro pentru achitarea avansului, a depozitului colateral de dobânzi la bancă, asigurarea imobilului, comisioane etc. Pentru plata tuturor acestora, clientul va trebui să scoată din buzunar 1.144 de lei în plus faţă de începutul anului, adică cu 250 de euro mai mult, la cursul actual al monedei europene.
Potrivit lui Igor Postovanu, unii proprietari de apartamente se arată înţelegători faţă de instabilitatea creată în piaţă şi se arată mai flexibili în negociere, conştienţi fiind că ceea ce contează în definitiv pentru clienţi sunt costurile în lei. „Se fac tranzacţii acolo unde proprietarii înţeleg şi acceptă situaţia”, spune reprezentantul Sims Parkman.