Cel mai mare declin, de peste 37%, a fost resimţit pe segmentul clădirilor rezidenţiale.
În acest an, perioada de recesiune şi-a lăsat din plin amprenta asupra pieţei de construcţii. Faţă de aceeaşi perioadă din 2009, în primele zece luni din 2010, volumul lucrărilor de profil s-a diminuat cu 15,1%, ca serie brută, şi cu 14,9%, ca serie ajustată în funcţie de sezonalitate şi de numărul de zile lucrătoare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Ca serie brută, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 37,2% la clădiri rezidenţiale, cu 18,1% la clădiri nerezidenţiale şi cu 2,8% la construcţiile inginereşti. Ca serie ajustată, pe aceleaşi segmente, reducerile au fost de 37,6%, 19,7% şi, respectiv, 1,9%.
Creşteri doar la construcţiile inginereşti
Faţă de luna octombrie a anului trecut, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 7,4%, ca serie brută, şi cu 8,0%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Ca serie brută, un avans de 6,3% a fost înregistrat la construcţiile inginereşti, în vreme ce clădirile rezidenţiale şi cele nerezidenţiale au cunoscut scăderi de 36,7% şi, respectiv, 15,3%. Ca serie ajustată, creşterea a fost de 4,8% pe primul segment, iar reducerile au fost de 33,3% şi, respectiv, 13,3% la cele din urmă.
Comparativ cu septembrie, în luna octombrie a acestui an a scăzut cu 0,8% ca serie brută şi cu 1,3% ca serie ajustată în funcţie de sezonalitate şi de numărul de zile lucrătoare. În primul caz, la clădirile rezidenţiale şi cele nerezidenţiale s-au înregistrat scăderi de 9,4% şi, respectiv, 16,9%, în vreme ce segmentul construcţiilor inginereşti a avut o creştere de 8,9%. Ca serie ajustată, primele două segmente au cunoscut reduceri de 9,7% şi, respectiv, 13,4%, în timp ce construcţiile inginereşti au înregistrat un avans de 9,8%.