Vladescu: programul Prima Casa ar putea fi aplicat de luni in noua forma

scris de Bloombiz in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 3 Martie 2010, Ultima actualizare: 03 Martie 2010

Acordul dintre Fondul de Garantare si bancile care vor sa acorde finantare ar putea fi semnat pana vineri, ceea ce inseamna ca programul Prima Casa ar urma sa fie aplicabil incepand de luni, a declarat miercuri ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, potrivit NewsIn.

“Astazi (miercuri n.r.) voi incerca sa pun la masa Fondul (National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri) si Asociatia Romana a Bancilor. Practic, documentul care trebuie agreat este gata. In mod normal, daca nu exista modificari, ar trebui ca pana vineri sa fie semnat si Programul sa intre pana luni in functiune”, a afirmat Vladescu.

Executivul a aprobat un plafon de garantii pentru programul Prima Casa de 700 milioane euro in 2010 si a majorat valoarea garantiei pentru locuintele noi la 70.000 euro.

In cazul persoanelor care se asociaza in vederea construirii de locuinte, garantia este de 75.000 euro.

La demararea programului, in iulie 2009, statul a fixat un plafon de garantii de 1 miliard euro, din care doar 60% a fost folosit pana in prezent.

Ultimele date prezentate recent de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) arata ca au fost acordate 14.567 de garantii prin programul Prima Casa, in valoare totala de 608,3 milioane euro, 2.537 de dosare fiind finalizate in 2010.

 

Articol preluat de pe bloombiz.ro

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe