Visezi să-ți faci o casă? Vezi cât te costă!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei, Ştiri imobiliare, Construcţii
Publicat pe: 23 Septembrie 2015, Ultima actualizare: 28 Septembrie 2015

Zonele limitrofe ale Capitalei atrag din nou atenția celor care vor să scape de aglomerația orașului.

Revirimentul din imobiliare se simte și în zona construcțiilor de case pentru persoane fizice. Jucătorii din domeniu semnalează o creștere semnificativă a cererii în 2015, comparativ cu 2014. „Piața construcțiilor pare că-și revine. Încă mai avem mult de lucru, chiar și acum se înghesuie oamenii să construiască”, spune Florin Popa, administratorul firmei Pop Construct. „Sunt cereri multe, de două ori mai multe decât anul trecut”, completează George Ene, administratorul firmei Total Solid Construct, precizând că multe lucrări este nevoit să refuze.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-house-under-construction-poland-image49096246

Majoritatea bucureștenilor vor să-și ridice case în zone limitrofe ale orașului, precum Pipera, Otopeni, Mogoșoaia, Măgurele, Dragomirești, Balotești etc. Clienții optează, de regulă, pentru construcții pe parter și mansardă sau parter și etaj, cu amprentă la sol de 90-100 de metri pătrați (pe un teren de circa 500 de metri pătrați) și o suprafață construită totală de 170-180 de metri pătrați.

Prețuri mai mari în 2015
Pe fondul cererii crescute, prețurile practicate de constructori s-au majorat anul acesta, reprezentantul Total Solid Construct estimând un avans de 10-15% față de tarifele din 2014. Creșterea poate fi pusă pe seama scumpirii materialelor, dar și a forței de muncă. „E greu să găsești oameni pricepuți”, punctează acesta.

La cât mai ajunge, așadar, ridicarea unei „case la cheie” de către o firmă specializată? La o casă tradițională, din zidărie (cărămidă sau BCA pe cadre din beton), prețurile se încadrează, în medie, între 350 și 400 de euro pe metru pătrat construit, cu TVA inclus, explică George Ene. Pentru o locuință pe parter și mansardă, costurile se vor situa la limita de jos a inervalului, iar pentru una pe parter (sau parter și etaj) vor ajunge la limita superioară. Asta înseamnă că pentru o casă pe un singur nivel, cu o amprentă la sol de 100 de metri pătrați construiți (adică aproximativ 80 de metri pătrați utili), ar fi necesar un buget de circa 40.000 de euro.

Fiecare lucrare e diferită!
Aceste valori nu sunt însă „bătute în cuie”, fiecare proiect fiind diferit (o construcție cu subsol, spre exemplu, va costa mai mult decât una fără). Potrivit lui Florin Popa, un cost fix de construcție este dificil de estimat, acesta variind atât în funcție de tipul lucrării, cât și de materialele și finisajele folosite. Informativ, oficialul Pop Construct oferă exemplul unei case cu parter, etaj și pod înalt, cu o amprentă la sol de 120 de metri pătrați, a cărei construcție ar ajunge la 120.000 de euro (folosind materiale de calitate și respectând întocmai detaliile din proiect).

Astfel, abia după ce primesc informații detaliate despre lucrările solicitate, constructorii pot pune la dispoziția clientului un deviz de lucrări cu o estimare cât mai exactă a costurilor.

Părerile cititorilor
4 păreri
  • marius

    Buna, insemna ca toti care construiesc si vand la 900-1000 euro mp, fac profit la greu!

  • Angela

    Buna tuturor !
    Iubesc casele, mai ales cele vechi cu personalita, cu caracter… N-am gasit-o si atunci mi-am construit o casa noua. Am vrut sa fie mica, cocheta in stilul caselor englezești. ..dar datorită constructorului. .care a vrut sa castige mai mult, a gresit-o… A iesit o casa cu un etaj mai mult decat imi prioectasem eu, cu o suprafata foarte mare… Noi suntem o familie mica. Nu aveam nevoie de d+p+1+ etaj cu atic mansardat..in total 408 mp utili. Este foarte frumoasa, proiectul a fost foarte drăguț. .. Ce ma fac acum, nu mi-a mai ramas decat o curte relativ mica…toata casa si curtea sunt totusi foarte frumoase, am incercat s-o personalizez si este de-a dreptul spectaculoasa in final. Unicul nostru copil si-a cumparst un apartament, nedorind sa convietuim impreuna doua familii..si uite asa doi batranei ne chinuim sa folosim o casa f. Mare. Desigur, aceasta casa nici nu este ieftina motiv pt.care n-o prea pot vinde. Si nu o pot vinde si pentru ca am vizionat aproape tot ce este de vanzare si am gasit numai gunoaie la care ar trebui sa muncesc iarasi si fff mult.
    Sfatul meu : NU VA FACETI CASE MARI IN SPERANTA CA VOR STA COPII CU VOI. O proiectasem pe aceasta casuta astfel incat sa fie folosit absolut tot spatiul si acum am in plus nu camere ci etaje.
    Cheltuielile sunt pe masura. Atentie si aviz amatorilor :construiti doar pentru voi, nu că va place sa doarma nimeni la voi !!!! Si atunci cand veti avea 65 de ani si nu veti mai putea gospodari singuri, veti simti ceea ce simt si eu INUTILITATE SI CHELTUIALA MARE SI EFORT NEMASURAT….

  • Amanda

    probleme cu infrastructura? mai exact, la ce va referiti?

  • lilica

    este un lucru ff.bun ,dar am vazut ca sunt probleme cu infrastrucura

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Noi donații în lupta împotriva COVID-19 din partea unor companii din imobiliare și construcții

Fondurile vizează atât achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din spitale, cât și sprijinirea categoriilor de populație vulnerabile. Săptămâna aceasta, câteva companii din domeniul imobiliarelor și al...

citește mai departe
Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților

În momentul de față, decizia de a întrerupe – sau nu – activitatea se află la latitudinea angajatorilor. În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19, o...

citește mai departe
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Un jucător dintr-o industrie conexă a construcțiilor semnalează un interes ridicat pentru produse din categoria premium pe segmentul rezidențial. Producătorul local de uși, ferestre și parchet Pinum, parte a...

citește mai departe
Construcțiile de locuințe, pe cale să-și ia zborul în 2018?

La fel ca anul trecut, în 2018 au apărut noi și noi anunțuri de „lansare” a unor ansambluri rezidențiale – în Capitală în primul rând, dar și în orașele...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe