Bucureştenii care vor să se mute la casă pot opta o locuinţă nouă fie într-unul dintre cartierele mărginaşe ale Capitalei, fie într-o comună adiacentă.
Când vine vorba de achiziţia unei locuinţe, majoritatea celor care vor să apeleze la programul Prima Casă se gândesc în mod automat la un apartament – de cele mai multe ori într-un bloc vechi. Evoluţia pieţei în ultima perioadă a dus însă la apariţia unor oportunităţi semnificative şi pe segmentul de case-vile noi. Astfel, bucureştenii pot cumpăra acum o casă finalizată, cu teren, la un preţ comparabil cu cel al unui apartament cu două camere. Un exemplu în acest sens este dat de ansamblul rezidenţial Castelli Residence, situat în comuna Joiţa, de lângă Bucureşti. Acesta este format din 46 de vile individuale, fiecare cu un teren de 250 de metri pătraţi. Locuinţele au un regim de înălţime P+E, dispun de o suprafaţă utilă de 135 de metri pătraţi şi sunt formate din trei dormitoare şi o sufragerie. La un preţ de 65.000 de euro (TVA inclus) „la cheie”, acest ansamblu se adresează în mod special cumpărătorilor prin programul Prima Casă, spune Petru Bouros, broker imobiliar în cadrul agenţiei promotoare Orfeas Imobiliare.
Cumpărătorii, neîncrezători în preţurile prea mici
Cum răspund bucureştenii la asemenea oferte? Bouros precizează că, într-o primă fază, preţul redus îi face pe potenţialii cumpărători să fie suspicioşi. Acesta este motivul pentru care majoritatea clienţilor sunt dispuşi să contracteze o locuinţă abia în momentul în care lucrările de construcţie se află într-o fază avansată. Reprezentantul Orfeas Imobiliare spune că, în condiţiile în care în septembrie 2010 a început construcţia la primele opt vile, acestea se află acum în faza de roşu, iar patru dintre ele au fost deja rezervate. În primăvară vor fi demarate lucrările la alte opt unităţi locative, iar în iulie va începe construcţia la tot atâtea locuinţe. La finalul acestui an, primele 24 de vile ar trebui să fie finalizate, restul caselor urmând să fie predate anul viitor. Potrivit lui Bouros, dezvoltatorul acestui ansamblu este o firmă grecească, aflată la primul proiect pe piaţa românească. Investiţia în ansamblu se ridică la aproximativ 2,5 milioane de euro şi este finanţată în totalitate din resurse proprii. Dezvoltatorul intenţionează ca, la momentul finalizării întregului proiect, acesta să fie şi vândut integral.
Case noi şi în Bucureşti, la 60.000 de euro
Şi pentru cei care îşi doresc o casă, dar nu sunt dispuşi să se mute în afara oraşului, există opţiuni. Cosmin Mănăilă, broker în cadrul agenţiei Coldwell Banker Opera, are la vânzare patru case ce fac parte dintr-un mic ansamblu de nouă unităţi locative, amplasat în zona Ghencea. Locuinţele sunt structurate pe un regim de înălţime de P+E+M, au suprafeţe utile de câte 120 de metri pătraţi şi sunt formate din câte cinci camere. Preţul cerut momentan de cele două persoane fizice care au dezvoltat micul ansamblu este de 60.000 de euro, negociabil. Asta după ce, în decurs de doar câteva luni, aceştia şi-au redus pretenţiile de la 78.000 de euro. „La banii ăştia găseşti un apartament cu două camere în Drumul Taberei, construcţie din 1977”, spune Mănăilă. Brokerul precizează că, deşi a avut foarte multe cereri de vizionare pentru aceste case, iar o bună parte dintre cumpărători dispun de banii necesari pentru o asemenea achiziţie, aceştia au nişte pretenţii foarte ridicate pentru bugetul lor, aşteptându-se de multe ori la nişte condiţii de lux în materie de finisaje, spre exemplu. „Şi eu aş cere la fel, dar trebuie să fim realişti”, subliniază reprezentantul Coldwell Banker.
Andrei
Eu am luat ,e ok mai ales ca pe mine ma leaga autostrada de munca….toata infrastuctura e noua iar statia electrica e la 50 m de cartier.Cel mai bine fa o vizita e cel mai bine.
Mark
Stiu ca pare ieftin dar nu e avand in vedere ca materialele sunt la jumatate fata de acum 3-4 ani iar locatia e in afara Bucurestiului iar mp e 10-15 euro….si Vera nimeni nu lucreaza in pierdere))).
Andrei
60 KM DA CE CAUTI SA CUMPERI AICI DACA LUCREZI LA 60 KM ??????? E greu rau cum pot judeca unii…proiectul se adreseaza doar celor ce muncesc in zona sau au afacere in zona ….greu de inteles.
Andrei
Vad foarte multe pareri ,cred ca cea mai avizata este a unui cumparator avizat.Case sunt asa: 0,60 m deasupra solului plus 0,60 cm in pamant ,structura e din beton armat si bca, finisajele nu sunt lux sunt ieftine, decente,terenul acolo este 16 euro/mp,strazile au 9 m latime.Pretul acesta il face locatia si pretul ieftin al materialelor din prezent.Pretul pentru raport -calitate e ok …si apropo au poze pentru fiecare casa in parte,mai mult cine doreste o casa o poate urmari pas cu pas daca e din Bucuresti ….eu nu zic sa cumparati aici decat daca va leaga munca,afacerea sau sunteti pensionar si vreti liniste ,fiecare zona are poentialul ei casa nu merita mai mult de 65 mii din cauza locatiei atat,aceeasi casa in Buc era triplu…rstul sunt baliverne.
Dan
Alex ,spune-mi daca ai aflat care e situatia terenurilor.Sunt proprietate sau concesionate?
Tu ti-ai cumparat pana la urma?Daca da atunci spune-mi te rog cum e presiunea la gaze si daca curentul e stabil sau se mai intrerupe.Exista Internet?
Vali
Alex : e clar ca esti un reprezentant la astora de la Castelli !!!! Mai mult : stau la curte ( in Colentina : gaze , apa , canalizare , etc ) , iar casa am ridicat-o cu 68000 EURO acum 3 ani – are 86 mp parterul si 72 mp la etaj , asa ca nu ne vinde gogosi cu calitatea lucrarilor si zona si blablabla. Macar nu intra in comentariile celor care nu au legatura cu ” proiectul “. Noi nu ne dam decat cu parerea ! IN nici UN CAZ NU AS RECOMANDA CUIVA SA CUMPERE ASA CEVA !!!
Alex
Vali, in primul incearca tu sa-ti construiesti o casa si ai sa vezi ca nu e chiar asa cum spun constructorii cu preturii exagerate, iar in al doilea rand fiecare sta unde vrea eu unul nu sunt de principul apartament la bloc, eu sunt o fire mai vesela care are pofta de viata si vrea sa poata sa respire aer curat si sa poata face un gratar in curte nu pe balcon.Daca nu iti convine ce au construit astia de la Castelli, poti sa-ti faci singur si e o idee si mai buna asta daca ai curaj.In incheiere pot spune ca este cu adevarat una din zonele de viitor ale Bucurestiului.
Vali
Alt Broker !!!! Mai sunteti multi ?
Adrian
ma intereseaza oferta….cand pot programa o vizionare ???
Pricopie Cristian
Buna seara .am citit articolul precedent si la primul impact am zis ca si pret e super tare dar ma intorc la comentariul lui Mario si al lui Vera restul putin cam rautaciosi ,din experienta mea va dau un sfat indiferent de locatie controlati actele de proprietate al terenului pe care este amplasata locatia,drum de servitute daca este trecut in acte sau nu ca te poti trezi sa cumperi doar parcela de pamant si atat pe care e construita casa ,proiect contructie incluzind planul de rezistenta si planul de arhitectura ,planul de sanitar electric e.t.c.,poze cu etape din costructia casei intr-un cuvant cartea tehnica a imobilului si un ultim sfat daca locuiti la bloc si nu stiti cum se constuieste o casa sau nu locuiti la bloc si doriti sa va cumparati o casa apelati cu incredere la un inginer de rezistenta pentru ca el poate sa-si dea seama de constructie de cum intra in ea si pune intrebarile la obiect referitor la constructie si apoi decideti in functie de buget vezi comentariul lui Mario ca si cheltuieli si calculul lui Vera la constructie o casa bune se construieste intre 500 si 800 euro/mp in functie de finisaje pretul poate ajunge la 1500euro/mp,apropo Justin o casa are cam 1,5 metri fundatie pana la cota 0 care este stabilita in functie de cat de inalt este terenul sau cat de jos este terenul 0,60 metri este o mizerie nici daca mi-ar dao degeaba nu as sta in ea oricum bafta in alegere si luativa masuri de precautie ,un cumparator de casa a venit cu un inginer si a controlat 3 ore o casa si actele inainte de a o cumpara cautati proprietate si nu teren concesionat mare grija ce cumparati BAFTA.
Vali
Mai Alex : tu ai lasat nici comentarii care ma fac sa cred ca faci parte din “proiect”. I-a spune : esti vreun broker ?? Toti ne dam cu parerea si facem calcule pentru ca s-au tot dat tzepe . Si asta este o noua tzeapa !!!! Fa si tu socoteala – asa cum Mario a facut-o si dupa aia mai comenteaza !! Cum sa construiesti cu 480 E / mp si sa ai si profit ??? Decat daca faci o constructie slaba ( cu putine materiale ! ). Cumpara tu “personal” acolo si roaga-te sa nu ploua , sa nu ninga , sa nu fie vreun cutremur . Da-ti tu copii la gradinita de acolo , fa-ti tu analizele la dispensarul din sat , etc…….
Lasa naibii marketingul asta ordinar pe care incerci tu sa-l faci . Macar invata sa-l faci !!
oana
are f. mare dreptate justin; am fost martora la niste situatii/ faze……..incredibil !!!!!!
alex
Pretul terenului a fosr de 10 E.Stiu sigur ca m-am interesat.
alex
Ai fost in zona despre care se vorbeste (Joita).Nu poti sa arunci cu noroi in tote zonele din imprejurimea Bucurestiului doar pentru simplu fapt ca nu ai habar.In fine ideea e ca proiectul Castelli e chiar foarte misto si au si farmacie si gradinita si toate strazile asfaltate in toata comuna (fara gropile din Bucuresti).Sa mai spun ca vis-a-vis de cartier este zona de protectie Arcuta (adica de unde se pompeaza apa la bloc -70 h de zona protejata si raul ). Eu mersonal imi iau acolo ca sunt convins din toate punctele de vedere si ar fi bine sa lasam oameni care vor sa cumpere sa faca singuri o alegere neinfluentata de niste oameni care prefera viata de rahat de la bloc.
justin
Ochiii cat sarmaua!!!!!
UN EXPERT construieste si vinde !?!? fraierilor. Fundatie … o latine de casma, de la pamant la cota zero….sare broasca in inaltime, stapli de sustinere 4 fire de 10, etrieri patru pe metru, in loc de armatura intre etaje…plasa de Buzau. Daca ceri proiect ARE,daca ceri procese verbale pe stadii ARE. CERE si fotografii….IOC. Ce faci? darami casa? Asadar, daca vrei ceva de calitate construieste-ti sau supravegheaza singur respectarea proiectului. Casa de Piatra!
mario
100 euro/mp in Joita? Pai aia au dat 100 Euro pe juma de hectar…hai sa fim seriosi, acolo au fost terenuri arabile, unde cultivau tarani zarzavaturile si apoi veneau la Bucuresti cu ele. Multe din terenurile astea au probleme cu apa…retin apa (in special toamna si primavara). Si apoi sa faci vreo 60kmm zilnic, in conditiile in care benzina sare de 5 ron (cca 1,3 euro).
Un calcul simplu:
1. La un drum (dus-intors, cca. 60 km) consumi cca.7-8 l benzina, adica cca.10,4 euro/zi, fara costul de uzura al masini. Pe saptamana=10X5=50 euro, intr-un an 2700 Euro…doar transportul. In zece ani 27.000 euro…daca aduni si pe aia 65.000 euro ajungi pe la 92.000 euro cost casa+transport catre civilizatie. Daca mai adaugi si vreo 2 copii+nevasta, care nu au acelasi orar si nu pot fi satisfacuti de o singura masina, costurile cu transportul ajunge in doar 10 ani la jumatate din valoarea casei, asta fara sa mai adaug hartoapele specifice drumurilor comunale (cu efecte asupra bugetului de reparatii a masinii), nervii care vin odata cu ninsoarea, etc.
Mmmmm, cam mare pretul pentru o oaza de liniste, si ceva mai mult aer curat ca la oras….parerea mea.
agentul007
ce nume are agentul ala Petru Bouros. sunt curios cum se prezinta :domnul BOUros.
gadjodillo
Trei comentatori mai sus, toti cu litera V in nume si cu nume oarecum rare. Interesant…
cristi
foarte bine spus …..asa e ….acelea nu sunt vile sunt cotete…. uni nu stiu ce inseamna acele,,vile…
Ivan
Vila cu teren la pret de apartament? Ok. Strazi asfaltate, magazine,farmacii,cab.medicale,gradinita,distanta pana la locul de munca,distanta pana la centrele de cultura si administrative(scoli,cinematografe,parcuri,RATB,etc,etc)??? Aiurea. Mai bine ap. 3 camere la 5-6 statii de P-ta Unirii,vechi asa cum e decat la “dracul in praznic”. “Vila” inseamna imobil cu gradina imensa,piscina generoasa(eventual un paraias natural si un helesteu cu zavoi) etc. “Vilele” de la periferia Bucurestilor sunt niste cotete monstruase pe niste foste terenuri agricole pline de noroi si stive de gunoaie.
savin
doresc o colaborare am un teren in ghencea ofer iin schimb plus diferenta in vederea construirii une-i caase telefon 0722925982
Vera Heiman
65.000 de euro pentru o casa de 135 mp inseamna ~ 48o euro/mp. Nu zic ca este vorba de un pret mic sau mare. Totul depinde de nivelul finisajelor. Acestea reprezinta de multe ori aproximativ 60% din pretul unei case. Nu exclud varianta ca nu se pot construi case la acest pret, depinde de pretul terenului in principal si de costul utilitatilor. Daca terenul a fost achizitionat la un pret de 100 de eur/mp am mari indoieli ca se poate face o casa cu 380 euro/mp.La 480 de EUr/mp profitul cred ca este de maxim 5%.