Cea dintâi etapă de construcție se află în curs de finalizare, iar predarea locuințelor aferente celei de-a doua va începe spre finele acestui an.
După 13 ani de experiență, 2.000 de apartamente vândute în zece proiecte rezidentiale și mai bine de 200.000 de metri pătrați construiți, Urban Invest a trecut la următorul nivel de dezvoltare urbană, demarând ansamblul Urban Plaza – cel mai mare complex rezidențial multifuncțional din Brașov. Acesta va include un total de circa 2.000 de apartamente, la care se vor adăuga o serie de facilități integrate.
„Ansamblul Urban Plaza se diferențiază prin peisajele oferite, fiind situat foarte aproape de munți și natură, ca și prin prezența celui mai mare parc rezidențial, proiectat de marele peisagist Gianfranco Paghera, ce se întinde pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați. Construim nu doar cea mai înaltă clădire, dispusă pe 20 de nivele, ci un întreg complex de facilități integrate, la cele mai înalte standarde, inclusiv spații de birouri moderne. În afara zonei de business, proiectul este prevăzut cu o zonă de divertisment pentru adulți, un club al copiilor, supermarket, farmacie, bancă, centru de frumusețe și îngrijire personală, o zonă de restaurante si cafenele, perfectă pentru întâlnirile de afaceri sau cu prietenii, ca și un centru spa&fitness, proiectat cu o piscină semiolimpică, în cadrul zonei de retail.”
Urban Invest
O comunitate pentru toate vârstele
Lucrările la cea dintâi fază a proiectului Urban Plaza se apropie de final, aceasta fiind vândută în proportie de 95%. Concomitent se lucrează la cea de-a doua etapă de dezvoltare, care va fi dată în folosință începând cu sfârșitul acestui an. În momentul de față, din cele aproximativ 800 de apartamente disponibile spre vânzare în primele două faze de construcție, circa 600 au fost deja contractate.
„Ne dorim să redefinim linia orizontului la Brașov și să schimbăm, totodată, perspectivele sectorului rezidențial. Vom oferi o experiență de locuire deosebită persoanelor de toate vârstele, proiectul nostru adresându-se atât familiilor cu copii și tinerilor pentru care cariera este o prioritate, cât și seniorilor care vor să trăiască într-un spațiu modern, plin de viață și energie. În continuare, depunem toate eforturile necesare pentru amenajarea celui mai mare parc rezidențial, o oază de viață și verdeață, în inima orașului.”
Urban Invest
Apartamente cu suprafețe și structuri variate
Unitățile locative din cadrul complexului rezidențial brașovean au suprafețe de până la 142 de metri pătrați și structuri variate. Fiecare dintre acestea dispune de o compartimentare armonioasă, în care zona de zi este separată de zona de noapte, în vreme ce restul încăperilor au fost proiectate pentru a răspunde nevoilor unei familii, indiferent de mărime. Locuințele se disting și prin influxul generos de lumină naturală, ca și prin priveliștea de neegalat asupra munților.
În perioada următoare, compania dezvoltatoare plănuiește finalizarea lucrărilor la cea de-a doua etapă a proiectului și amenajarea parcului rezidențial central, după care va urma construcția ultimelor două faze ale proiectului.
„Calitatea unei construcții sau a unui proiect în general este definită de un ansamblu de exigențe de ordin tehnic și estetic, dar cel mai mult de viziunea constructorului, atât asupra societății, cât și asupra propriilor idealuri. Încă din 2007 avem această credință și, investind constant în materiale și tehnologie, am reușit să redefinim standardele sectorului rezidențial, creând astfel o comunitate pentru care calitatea nu este doar un deziderat, ci un adevărat stil de viață.”
Urban Invest
Click pentru detalii și fotografii suplimentare!