Unicredit Tiriac Bank, a sasea banca din piata romaneasca dupa active, a decis sa isi construiasca o cladire proprie de birouri, in care va reuni in circa doi ani structurile centrale de back-office, transmite NewsIn.
Marti, bancherii de la Unicredit Tiriac au semnat un contract cu societatea de constructii Bog’Art, detinuta de omul de afaceri Raul Doicescu, care s-a angajat sa incheie lucrarile pana in 2012, au declarat pentru NewsIn surse din piata.
In prezent, structurile centrale ale bancii isi desfasoara activitatea in spatii inchiriate in mai multe cladiri din Bucuresti, cel mai important sediu fiind cel din Strada Ghetarilor, situat in nordul Capitalei.
Momentul actual este unul oportun pentru astfel de operatiuni, in conditiile caderii pietei imobiliare din Romania, ce a ieftinit puternic terenurile si lucrarile de constructii.
Si alte banci si-au mutat, de altfel, birourile in ultimele luni: Bancpost s-a mutat in Pipera de la finalul anului trecut, Millennium Bank are un nou sediu in cladirea City Gate din Piata Presei Libere, iar Libra Bank si-a schimbat in ianuarie sediul central pe strada Semilunei. Toate acestea sunt, insa, sedii inchiriate, in timp ce Unicredit va investi intr-o cladire proprie.
Articol preluat de pe bloombiz.ro