Undă verde la Prima Casă şi în 2013? Câţi bani mai vrea să aloce Guvernul pentru acest program

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei, Prima Casă, Credite
Publicat pe: 17 Decembrie 2012, Ultima actualizare: 17 Decembrie 2012

În condiţiile unei suplimentări de fonduri, creditele co-garantate de către stat ar putea fi accesibile până cel puţin la mijlocul anului viitor.

În contextul în care temerile privind epuizarea fondurilor alocate pentru acordarea de împrumuturi Prima Casă persistă în piaţă, autorităţile vor să asigure continuarea acestui program şi în anul ce urmează. Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern publicat pe Ministerul Finanţelor Publice, statul ar putea aloca pentru 2013 fonduri suplimentare de 200 de milioane de euro, ceea ce echivalează cu o valoare cumulată a creditelor de 400 de milioane de euro.

În aceste condiţii, estimează reprezentanţii Guvernului, programul guvernamental ar continua cel puţin până la mijlocul anului viitor. „Întrucât unii finanţatori (…) şi-au epuizat plafonul reutilizat şi sunt pe cale să epuizeze cota din plafonul suplimentar de 200 milioane euro, stabilit în anul 2012, se propune asigurarea continuării programului Prima casă şi în anul 2013”, se arată în nota de fundamentare a actului legislativ.

De evitat: panica potenţialilor cumpărători!
În vara acestui an, Executivul a aprobat, pentru cea de-a patra etapă a programului, alocarea unui plafon suplimentar de 200 de milioane de euro (echivalentul unor credite cumulate de 400 de milioane de euro, în condiţiile împărţirii riscului în mod egal între stat şi bancă). Dintre cei 16 participanţi la această fază, un număr de nouă finanţatori (BCR, BRD, CEC, Banca Transilvania, OTP, Unicredit, Raiffeisen, Credit Agricole şi Leumi Bank) au solicitat alocări din cei 200 de milioane de euro. În condiţiile în care, potrivit legislaţiei actuale, acest plafon poate fi utilizat doar până la sfârşitul acestui an, actul legislativ propune ca diferenţa rămasă să poată fi folosită şi în 2013. La aceasta se vor adăuga şi fondurile suplimentare de 200 de milioane de euro propuse pentru 2013. Măsurile propuse în actul legislativ au scopul de a „asigura continuarea programului Prima casă în condiţii optime şi în prima parte a anului 2013, fără a se crea panică în rândul beneficiarilor care doresc achiziţionarea unei locuinţe şi care nu pot finaliza acest proces până la finele anului 2012”, explică autorii săi.

„Zvonistica”, motor pentru piaţă
Anul acesta programul Prima Casă a avut motoarele turate la maximum sub presiunea zvonurilor legate de stoparea sa. Aşa se face că BRD – cea de-a doua mare bancă din România şi al doilea mare finanţator în cadrul programului – şi-a epuizat anul acesta toate fondurile alocate pentru etapa a patra şi a cerut, în plus, două alocări suplimentare, de 60 şi de 20 de milioane de euro (echivalentul unui volum total de credite de 120 şi, respectiv, 40 de milioane de euro). Interesant este că cea dintâi suplimentare de fonduri a fost epuizată în decurs de aproximativ o lună de zile (din septembrie până la începutul lui decembrie), în condiţiile în care acest volum de credite reprezintă ceva mai puţin de o şesime din toate creditele Prima Casă acordate din 2009 până acum (respectiv puţin peste 750 de milioane de euro). „Ultimul plafon alocat pentru acest an este de 20 de milioane de euro (ceea ce înseamnă că putem acorda credite în valoare de 40 de milioane de euro, în condiţiile împărţirii 50%-50% a riscului între bancă şi stat)”, a declarat, pentru www.imobiliare.ro, Adrian Jantea, directorul departamentului de Distribuţie&Promovare al BRD.

Părerile cititorilor
1 părere
  • stefan

    sunt in teresat pentru a mea proba o casa in prumut

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Interesul pentru Noua Casă ia avânt: ING Bank România a primit de 2 ori mai multe cereri decât anul trecut. Ce pași trebuie să urmeze solicitanții

Aprobarea financiară se obține independent de imobilul ales, căutarea acestuia putând avea loc ulterior, în termen de 90 de zile. Din martie 2021, cei interesați de achiziția unei locuințe...

citește mai departe
Motivul pentru care programul Noua Casă ar putea să nu aibă “beneficii reale în piața imobiliară”. Cum poate fi corectată situația, în opinia ADIRU

Majorarea avansului pentru locuințele noi, de la 5% la 15%, odată cu introducerea programului Noua Casă, va avea mai multe dezavantaje, sunt de părere reprezentanții Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din...

citește mai departe
Care vor fi, de fapt, condițiile pentru Noua Casă: credite de maximum 140.000 de euro pentru locuințele noi, față de 70.000 de euro, pentru restul

Schimbările aduse programului au fost elaborate în contextul situației create de COVID-19, dar și pentru a elimina restricțiile impuse, recent, prin varianta „O familie, o casă”. Supuse unei serii...

citește mai departe
Schimbarea schimbărilor: programul „O familie, o casă” se va transforma în „Noua casă”. Ar deveni funcțional în două săptămâni

UPDATE 2: În cadrul ședinței de Guvern de pe 22 iulie 2020, Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță de urgență privind desfășurarea programului Noua Casă – fostul Prima...

citește mai departe
Proiectul „O familie, o casă” revine în scenă, cu ceva modificări: a trecut de Camera Deputaților, ar urma avizul Președintelui

Deși lucrurile păreau să se fi liniștit la acest capitol, programul Prima Casă se vede iarăși pus sub semnul întrebării – nu în ceea ce privește continuitatea sa, ci...

citește mai departe