Folosirea albului ca element cromatic predominant sporește luminozitatea și are un efect revigorant asupra locatarilor unei case.
Atunci când ești copleșit de agitația vieții de zi cu zi, natura reprezintă, de cele mai multe ori, cea mai bună modalitate de relaxare. Acesta este un principiu folosit și în designul interior, după cum o arată și proprietatea din imagini, prezentată pe Freshome.com:
Apartamentul din imagini face parte dintr-un ansamblu rezidențial situat în centrul orașului Shanghai, China. Locuința dispune de trei camere (living, dormitor și un birou) plus dependințe, ce cumulează o suprafață utilă de 100 de metri pătrați, Obiectivul din spatele amenajării realizate de reprezentanții biroului de arhitectură Taranta Creations a fost acela de a crea un refugiu în care proprietarii să se poată destinde și reface după timpul petrecut în mediul aglomerat și poluat al celui mai mare oraș al țării.
Pentru a crea efectul dorit de beneficiari, designerii folosesc o schemă cromatică în care albul este elementul predominant (chiar dacă, pe alocuri, acesta „alunecă” spre nuanțe deschise de gri sau crem); pe lângă faptul că sporește luminozitatea, această non-culoare creează senzația de puritate și are un efect revigorant asupra locatarilor, în vreme ce contrastul cu negru sau oranj conferă echilibru și dinamism ambientului. Al doilea pas în îndeplinirea cerințelor pentru acest proiect constă în integrarea în decor a numeroase elemente din sfera naturii: plantele decorative – fie că este vorba de arbuști în ghiveci sau de aranjamente florale – nu lipsesc din nicio cameră a casei, în vreme ce o serie de tablouri cu peisaje reflectă, la rândul lor, dorința de restabilire a echilibrului om-natură.
Per ansamblu, conceptul de design ales pentru această proprietate se distinge prin aerul său modern, vădit de elemente precum specificul pieselor de mobilier sau tendința de a pune în valoare spațiile largi; nu în ultimul rând, înclinația spre utilizarea metalului conferă decorului un aer… „industrial”.
Sursă foto: Freshome.com
Citește și: O minivacanță în fiecare zi! Casa ta, perfectă pentru relaxare
cristina
O casa superba,in care te simti ca intr-un sanctuar!din pacate,pentru unii este imposibil de obtinut!