Potrivit planurilor, locuinţa va fi dotată cu panouri solare, dar şi cu electrocasnice cu un consum redus de energie şi de apă.
Prima echipă de studenţi români calificată la concursul internaţional de arhitectură şi tehnologii integrate Solar Decathlon Europe a anunţat începerea lucrărilor la casa PRISPA, un proiect de locuinţă „verde” pe care îl vor prezenta în concurs. „Scopul nostru în competiţie este să creăm şi să construim un prototip de casă solară autosuficientă, confortabilă, accesibilă şi frumoasă. Avem o mare parte din materialele necesare, am primit toate instrumentele şi echipamentele, deci suntem pregătiţi să ne apucăm de lucru”, spun reprezentanţii echipei.
Potrivit proiectului realizat de studenţii români, construcţia şi echiparea completă a casei PRISPA va costa 70.000 de euro. Aceasta va avea o structură modulară, putând fi extinsă sau reconfigurată de-a lungul timpului. Locuinţa respectă standardele europene de locuire şi eficienţă energetică, fiind dotată, printre altele, cu panouri solare, dar şi cu electrocasnice cu un consum redus de energie electrică şi de apă. Potrivit proiectanţilor, o asemenea unitate locativă va putea fi integrată cu uşurinţă atât în peisajul urban, cât şi în cel rural. Proiectul va fi realizat în Hala de Construcţii Metalice a Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti.
Citeşte şi Vrei să scapi de grija facturilor la utilităţi? Cât te costă să-ţi transformi casa într-una verde
Adina
Bafta si sa auzim de bine!
Maria
Avem nevoie de asa ceva! Succes !