Valorificarea oportunităţilor oferite de portul Constanţa se numără printre factorii ce ar contribui la accelerarea dezvoltării economice a ţării.
Adoptarea unor politici adecvate în domeniul transportului şi logisticii ar putea adăuga până la 25 de miliarde de euro la Produsul Intern Brut al României (PIB) până în 2025 şi ar putea duce la crearea a 150.000 de noi locuri de muncă. Aceasta este concluzia desprinsă în urma unui seminar organizat de Archicom, European Gateways Platform, Dutch-Romanian Network, Camera de Comerţ Româno-Olandeză şi PricewaterhouseCoopers (PwC) România. „România, cu poziţionarea sa geografică strategică, ar putea atrage o parte importantă a traficului de mărfuri venind din Asia către Europa Centrală şi de Est, dacă ar exista un regim fiscal şi legislativ adecvat. Am observat deja o creştere solidă a exporturilor României în ultimul an. Suntem încrezători că, dacă s-ar adopta politicile necesare în domeniul transportului şi logisticii, exporturile României ar putea să crească încă şi mai mult, prin adăugarea bunurilor re-exportate provenind din Asia sau chiar a produselor semifabricate şi intermediare care ar fi asamblate în România şi livrate la export”, explică Peter de Ruiter, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Olandeze, precum şi partener şi şeful departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România.
Mărfurile din Asia de Est ajung în regiune pe o rută ocolitoare
Robin Martens, directorul executiv al European Gateways Platform şi directorul general al Archicom România, estimează că circa 20 de miliarde de tone de mărfuri vrac ce provin în principal din Asia de Est şi Orientul Mijlociu nu ajung direct în Europa Centrală şi de Est, ci tranzitează mai întâi statele din zona de nord-vest a continentului. „Acest lucru se datorează în principal faptului că statele din nord-vestul Europei, aşa cum sunt Olanda, Germania şi Belgia, oferă un cadru fiscal foarte atractiv pentru transportatorii de marfă şi operatorii logistici, având totodată capacităţi de infrastructură foarte bune, atât în ceea ce priveşte infrastructura portuară, cât şi coridoare logistice de interior, porturi interioare şi sisteme de transport intermodal eficiente. Însă pentru bunurile venind dintre Asia, rutele mai lungi înseamnă costuri mai mari, timpi de livrare mai lungi şi emisii mai mari de gaze cu efect de seră”, subliniază Martens.
Soluţii pentru atragerea transportatorilor către România
Participanţii la seminar au relevat faptul că cele mai multe dintre îmbunătăţirile legislative necesare pentru a îmbunătăţi statutul României de centru logistic al Europei Centrale şi de Est au costuri neglijabile pentru bugetul public pe termen scurt, dar ar putea genera beneficii majore la acest capitol pe termen mediu şi lung. Câteva soluţii propuse în acest sens au fost: plata TVA la import prin decont pentru toate companiile, indiferent de valoarea importurilor; reprezentarea fiscală globală; oferirea de avantaje suplimentare pentru Agenţii Economici Autorizaţi; vămuirea mărfurilor în interiorul ţării; implementarea unei strategii de transport inter-modal în România; educaţia în domeniul logistic şi al lanţurilor de aprovizionare în cadrul universităţilor din România.