Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte și informații relevante despre piața închirierilor din Timișoara care îți pot ghida pașii pentru a ajunge în scurt timp față în față cu locuința perfectă pentru tine.
Te invităm să accepți, totodată, provocarea noastră. Dacă vei câștiga, îți plătim chiria! Află mai multe aici.
2.460 de apartamente de închiriat în Timișoara
Din poziția de chiriaș, ai anul acesta mai puține locuințe din care să-ți alegi în Timișoara. La sfârșitul lunii trecute, erau disponibile pentru închiriere 2.460 de apartamente pe plan local, cu circa 21% mai puține decât în perioada similară a anului trecut, arată datele centralizate și analizate de Imobiliare.ro.
Ai cele mai multe opțiuni dacă vrei să te muți cu chirie într-un apartament cu 2 camere.
Garsoniere puține, la prețuri în creștere
Cea mai importantă scădere la nivelul ofertei locale s-a putut observa în cazul garsonierelor. În luna august se căutau chiriași pentru 410 astfel de locuințe față de circa 600 anul trecut.
Vezi aici ce garsoniere poți închiria acum în Timișoara
Prețul mediu solicitat pentru o garsonieră a ajuns în Timișoara la 220 de euro/lună, după o creștere cu aproape 7% de la începutul anului și până la mijlocul lunii august.
50% din apartamentele de închiriat în Timișoara au 2 camere
Apartamentele cu 2 camere reprezintă 50% din oferta totală disponibilă la închiriere în Timișoara. Vorbim, practic despre,1.239 de locuințe. Numărul acestora a scăzut însă cu 25% față de august 2022.
Găsești aici apartamentele cu 2 camere pe care le poți închiria în Timișoara
Chiriile, în schimb, s-au scumpit. Proprietarii au ajuns să solicite un preț mediu de 350 de euro/lună pentru un apartament cu 2 camere, cu aproape 8% mai mult decât la începutul lui 2023.
Ofertă similară în cazul apartamentelor cu 3 camere
În cazul apartamentelor cu 3 camere oferta a rămas relativ similară față de sfârșitul verii trecute. Dacă atunci se căutau chiriași pentru 733 de locuințe, în prezent sunt listate la închiriere 723 de proprietăți.
În momentul de față, apartamentele cu 3 camere reprezintă aproape 30% din totalul ofertei disponibile pe plan local, arată datele Imobiliare.ro.
Află ce apartamente cu 3 camere sunt disponibile acum la închiriere
Chiria medie pe care trebuie să te aștepți să o plătești pentru o astfel de locuință este de 400 de euro/lună. Și în acest caz s-a putut observa o majorare a prețurilor față de începutul lui 2023, de data aceasta cu circa 9%.
Interesul pentru proprietățile de închiriat, în creștere
Cererea pentru proprietățile rezidențiale disponibile pentru închiriere în Timișoara, vorbim aici atât despre apartamente, cât și despre case, este în creștere.
Dintr-un total de 88.600 de potențiali chiriași care și-au căutat o locuință pe Imobiliare.ro în cele mai mari șase orașe din țară, în intervalul aprilie-iunie, 7.200 și-au arătat interesul pentru casele și apartamentele din Timișoara, potrivit celui mai nou raport Imobiliare.ro Market 360. Astfel, cererea a înregistrat un avans cu 19% în 12 luni.
Pentru mai multe informații despre piața chiriilor aruncă o privire și la ediția Imobiliare.ro Talks în care l-am avut ca invitat pe Sorin Oprea, unul dintre experții King Imobiliare, agenție de top din România cu o prezență extinsă în 21 de orașe și o echipă de 120 de colaboratori.
Mult noroc în goana după chirie!