Topul oraşelor cu cele mai mari ieftiniri la apartamente în 2012

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 15 Ianuarie 2013, Ultima actualizare: 15 Ianuarie 2013

Anul trecut a marcat atingerea celei mai mici marje de scădere a preţurilor pe acest segment al pieţei rezidenţiale.

Din punctul de vedere al evoluţiei preţurilor la apartamente, 2012 a fost cel mai stabil an de la declanşarea crizei încoace. Potrivit Indicelui naţional calculat de www.imobiliare.ro, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi şi vechi din întreaga ţară s-a diminuat pe parcursul a 12 luni cu 1,3%, ajungând de la 991 de euro pe metru pătrat (la începutul anului), până la 978 de euro pe metru pătrat (la sfârşitul lunii decembrie). Aceasta este cea mai mică marjă de scădere consemnată pe segmentul apartamentelor din 2008 încoace. Spre comparaţie, în 2011 – de asemenea un an de relativă stabilitate -, preţurile s-au diminuat cu aproximativ 4%.

www.imobiliare.ro prezintă clasamentul celor mai semnificative ieftiniri înregistrate în ultimele 12 luni, conform indicelui Imobiliare.ro calculat pentru marile oraşe ale ţării:

Constanţa:
Oraşul de la malul mării ocupă primul loc în topul scăderilor de preţ la nivel naţional, cu un minus de 7,6% la 12 luni. Aici, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi şi vechi a ajuns, la finele lunii decembrie 2012, la 856 de euro pe metru pătrat util, faţă de 926 de euro pe metru pătrat util în ianuarie. În ultimele 12 luni, apartamentele vechi din Constanţa s-au ieftinit cu 7,3%, de la 921 de euro pe metru pătrat util, până la 854 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele noi, pe de altă parte, au înregistrat în aceeaşi perioadă un recul de 8,7%, de la 946 de euro pe metru pătrat, la 864 de euro pe metru pătrat.

Ploieşti:
Pe locul al doilea în clasament se situează Ploieştiul, cu un declin al preţurilor de 6,3% la 12 luni. Aici, Indicele imobiliare.ro indica, la finele lui 2012, o valoare de 816 euro pe metru pătrat util, faţă de 871 de euro pe metru pătrat util la începutul aceluiaşi an.

Cluj-Napoca:
Pentru oraşul din inima Ardealului, scăderea de preţ consemnată în 2012 a fost de 5,5%, de la o valoare de 948 de euro pe metru pătrat util, la 896 de euro pe metru pătrat util. Pretenţiile proprietarilor de apartamente vechi s-au diminuat în acest răstimp cu 1,4%, de la 980 de euro pe metru pătrat (la începutul anului), la 966 de euro pe metru pătrat (la finele acestuia). Declinul consemnat pe segmentul locuinţelor noi din Cluj, pe de altă parte, a fost mult mai abrupt: 8,8% în 12 luni. Astfel, preţul cerut de către dezvoltatori pe unitatea de suprafaţă utilă se ridica, la finele lunii decembrie a anului trecut, la 825 de euro pe metru pătrat util, faţă de 905 euro pe metru pătrat util la începutul lui ianuarie.

Bucureşti:
Capitala se situează pe locul al patrulea în clasamentul oraşelor cu cele mai mari ieftiniri la apartamente. Aici, Indicele Imobiliare.ro indica, la finele anului trecut, o valoare de 1.138 de euro pe metru pătrat util, cu 3,5% mai puţin decât valoarea afişată în aceeaşi perioadă din 2011, respectiv 1.179 de euro pe metru pătrat. Preţurile cerute de proprietarii de apartamente vechi din Bucureşti au scăzut cu 4,3% în decurs de 12 luni, de la 1.093 de euro la 1.046 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, declinul consemnat de locuinţele din ansamblurile rezidenţiale a fost semnificativ mai mare, respectiv 7,2% – de la un nivel de 1.377 de euro (la începutul lui 2012) până la o valoare de 1.278 de euro (la finalul aceluiaşi an).

Timişoara:
În oraşul din vestul ţării, locuinţele vechi şi noi s-au ieftinit cu 3,1% în anul ce tocmai s-a încheiat, ajungând la o valoare medie de 785 de euro pe metru pătrat, în scădere de la 810 euro pe metru pătrat. Apartamentele din blocurile construite înainte de 1990 s-au depreciat cu 3,3% în acest răstimp, de la 795 de euro, până la 769 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, preţurile locuinţelor din ansamblurile rezidenţiale din Timişoara au scăzut cu 0,7% în ultimele 12 luni, de la 885 de euro la 879 de euro pe metru pătrat util.

Iaşi:
Pentru apartamentele din Iaşi, preţul mediu cerut de proprietari şi intermediari a scăzut cu 3% pe parcursul lui 2012, de la 836 de euro pe metru pătrat, la 811 euro pe metru pătrat. Locuinţele din blocurile vechi au consemnat un declin de 4,8% în această perioadă, de la 808 euro la 769 de euro pe metru pătrat. Apartamentele din ansamblurile rezidenţiale noi s-au ieftinit cu 6,2% în acelaşi interval, de la un nivel de 922 de euro pe metru pătrat, până la o valoare de 865 de euro pe metru pătrat util.

Braşov:
Oraşul de la poalele Tâmpei se situează pe ultimul loc în clasamentul centrelor urbane cu cele mai mari reduceri de preţ pe anul trecut. Aici, preţurile apartamentelor s-au menţinut relativ constante în decurs de 12 luni, cu o variaţie de doar 0,2%, de la 859 de euro pe metru pătrat (la începutul lui 2012) la 857 de euro pe metru pătrat (la finalul lunii decembrie). Locuinţele din blocurile vechi din Braşov s-au ieftinit în această perioadă cu 1,3%, de la 855 de euro la 844 de euro pe metru pătrat. Unităţile locative scoase la vânzare în cadrul ansamblurilor rezidenţiale, pe de altă parte, s-au apreciat în ultimele 12 luni cu 3%, ajungând la 923 de euro pe metru pătrat util la sfârşitul anului, faţă de 896 de euro pe metru pătrat la începutul lui 2012. Acesta este, de altfel, şi singurul caz în care pe segmentul apartamentelor au fost consemnate creşteri de preţuri pe parcursul ultimelor 12 luni.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Timpul necesar pentru tranzacționarea unui apartament. Cum a evoluat trimestrul trecut marja de negociere în marile orașe?

Capitala are în acest moment cea mai activă piață, pe plan național, având în vedere perioada medie de vânzare pentru un apartament. Capitala este urmată, din acest punct de...

citește mai departe
Ritmul scumpirilor și al ieftinirilor în marile orașe. Prețurile în funcție de zone, în cel de-al treilea trimestru din 2022

Prețul apartamentelor, la nivel național, a scăzut cu 1,8% față de cele trei luni anterioare. Excepție face Timișoara și Brașov, două centre regionale în care prețul apartamentelor a crescut,...

citește mai departe
A venit vara, iar preturile apartamentelor din Cluj au plecat in vacanta!

Indicele Blitz Imobiliare a inregistrat in luna iunie 2014 o valoare medie de 987 euro/mp pentru apartamentele din Cluj-Napoca, in scadere cu 3 euro/mp fata de luna anterioara. Apartamentele...

citește mai departe
un pic despre manipularea pietei imobiliare

Piata imobiliara ca orice alt segment economic, si nu numai, este supusa in mod constant unor actiuni de deturnare si …

Continue reading

citește mai departe
Paradoxul preţurilor la apartamente: creşteri versus scăderi

Per ansamblu, locuinţele din întreaga ţară s-au apreciat uşor în ultima lună de iarnă. În ciuda discuţiilor legate de lansarea programului Noua Casă, care ar urma să scoată apartamentele...

citește mai departe