Mai jos puteţi urmării un interviu directorul Fondului, Eugen Dijmărescu.
D-le Dijmărescu, suntem un popor cu spirit de economie? Ce spun statisticile anului 2008, când încă oamenii nu simţeau criza economică?
Nu cred că se poate vorbi despre «un spirit de economie» specific poporului român! Economisirea este un proces continuu, ale cărui nivel şi intensitate depind – în primul rând – de condiţiile sociale şi economice existente la un moment dat în economie, precum şi de predicţiile în legatură cu evoluţia acestora, pe termen scurt şi mediu. În cadrul acestora, un element important este acela al evoluţiei nivelului veniturilor populaţiei, siguranţa şi perspectiva obţinerii lor, pe termen mediu şi lung. Din studiile efectuate, a rezultat de asemenea că – în cadrul comportamentului de economisire al populaţiei – există diferenţieri pe categorii de vârstă, ocupaţie profesională, gradul de instruire etc. Studiul comportamentului de economisire al populaţiei a scos în evidenţă faptul că tocmai în perioadele mai grele din punct de vedere financiar – adică, de criză – populaţia are tendinţa de a reduce cheltuielile, preferând să economisească, tocmai din teamă pentru pierderea locului de muncă şi pe cale de consecinţă, a sursei principale de venit. În anul 2008, valoarea depozitelor garantate aparţinând populaţiei a crescut comparativ cu 2007 cu 22%, iar numărul deponenţilor garantaţi, cu 4,4%.
Venind în actualitate, criza la români se simte anul acesta şi prin puterea mai scăzută de a face economii?
Nu aş putea spune asta! În ceea ce priveşte anul 2009, din analiza datelor pe primele 9 luni se constată că – în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent – s-a înregistrat o creştere a valorii totale a depozitelor garantate ale persoanelor fizice cu 17,1%. La finele trimestrului III – 2009, valoarea depozitelor garantate ale persoanelor fizice era în sumă de 91.131 mil. lei, în creştere cu 14,2%, faţă de 31 decembrie 2008.
Cum poate veni Fondul de Garantare în sprijinul celor care economisesc bani prin bănci?
Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a fost creat încă din anul 1996, înainte ca România să fie admisă ca membru cu drepturi depline in UE. Înfiinţarea acestuia a constituit, de fapt, una dintre măsurile premergătoare, în domeniul financiar bancar, necesare pentru integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană (UE). Modul de constituire şi de funcţionare a acestuia a fost reglementat prin Ordonanţa nr. 39, din 28 august 1996, care ulterior a suferit o serie de modificări si adaptări, determinate în principal de evoluţia sistemului bancar din România, precum şi în funcţie de reglementările comunitare în domeniu, ultima fiind efectuată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2009. Potrivit prevederilor legale, persoanele care deţin sume de bani depuse la instituţiile de credit, precum şi persoanele îndreptăţite la sume din respectivele depozite băneşti au calitatea de “deponenti garantaţi”, cu excepţiile prevăzute de lege. În această calitate, aceştia sunt îndreptăţiţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, să primească din partea Fondului o sumă al cărei cuantum este stabilit prin lege drept despăgubire, în situaţia în care instituţia de credit la care erau depozitele băneşti respective se află în stare de insolvenţă şi – ca urmare – în imposibilitatea de a rambursa, la cerere, respectivele sume către depunători.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în prezent, în cazul în care o instituţie de credit (bancă) este în imposibilitate de a onora, la cererea unui deponent, persoană fizică sau juridică, depozitele băneşti pe care acesta le are depuse la respectiva instituţie, suma în cauză poate fi obţinută, cu titlu de compensaţie, de la Fondul de Garantare, în limita unui plafon de maxim 50.000 euro. Fondul garantează, în limitele şi condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, depozitele băneşti constituite la o instituţie de credit aparţinând atât persoanelor fizice, cât şi juridice, în orice monedă. Suma cuvenită drept compensaţie urmează să fie plătită celor îndreptaţiţi după un interval de 20 zile lucrătoare de la data la care autoritatea competentă a emis o decizie definitivă cu privire la starea de insolvenţă a respectivei institutii de credit. Este de menţionat faptul că, dacă un deponent garantat se află sub urmarire penală pentru infracţiunea de spălare de bani, Fondul poate suspenda plata compensaţiei pentru acesta, la solicitarea organelor abilitate legal, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, instituţiile de credit participante la Fond au obligaţia să pună la dispoziţia deponenţilor existenţi sau potenţiali informaţii privind garantarea depozitelor, care să se refere cel puţin la: tipurile de depozite garantate, respectiv, excluse de la garantare, nivelul plafonului de garantare, modul de calcul al compensaţiei, documentele, condiţiile şi formalitaţile ce ar trebui îndeplinite pentru a beneficia de repectiva compensaţie.
De asemenea, instituţia de credit are obligaţia expresă de a-l informa pe respectivul deponent şi cu privire la faptul că depozitul bănesc al acestuia nu intră în categoria celor garantate. Aceste categorii de depozite sunt expres prevăzute de lege şi se referă, printre altele, la: depozite la instituţia de credit respectivă, aparţinând, după caz, administratorilor acesteia, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, auditorilor, acţionarilor semnificativi, inclusiv membrilor familiilor acestora, respectiv, soţ/soţie, precum şi rudele şi afinii de gradul întâi, dar şi ale terţelor persoane ce acţionează în numele acestora etc. De asemenea, nu sunt garantate depozitele nenominative.
Toate instituţiile bancare din România sunt înscrise la Fond sau sunt şi bănci….”descoperite”, din acest punct de vedere?
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, toate instituţiile de credit autorizate de către BNR sunt obligate să participe la Fond şi ca urmare, practic, acestea sunt membre ale Fondului. Calitatea de participant la schema de garantare, respectiv, de membru al Fondului implică obligaţia pentru instituţiile de credit respective de a participa la constituirea resurselor băneşti ale Fondului, prin plata unor contribuţii anuale iar, pe de altă parte, dreptul deponenţilor la respectiva instituţie de credit de a beneficia de compensaţii băneşti, în cazul constatarii indisponibilizării depozitelor băneşti.
În condiţiile în care România a devenit membru al UE cu drepturi depline, se impun câteva precizări. Astfel, depozitele plasate la sucursalele instituţiilor de credit cu sediul în alte state membre, care operează în ţara noastră, sunt garantate de schema din statul de origine, în condiţiile prevăzute de legislaţia aplicabilă în acel stat. Pe de altă parte, o sucursală din România a unei instituţii de credit, având sediul într-un alt stat membru, poate avea calitatea de participant la Fond, la cererea acesteia, în cazul în care în ţara de origine a acesteia este stabilit un plafon de garantare inferior celui practicat în România şi/sau o arie de garantare mai restrânsă decât în România. Este de menţionat că, în astfel de situaţii, participarea se face numai pentru diferenţa de plafon de garantare şi/sau de sfera de garantare.
Au fost cazuri de intervenţie a Fondului pentru a despăgubi deponenţii? Câte cazuri şi care este suma totală?
Din păcate, economia României şi – mai exact – sectorul bancar a trecut şi printr-o astfel de experienţă, inevitabilă poate într-o perioadă de tranziţie de la un sistem economic la altul. După cum se ştie, la vremea respectivă, a primilor ani de tranziţie la economia de piaţă, lipsa de experienţă şi a unor reglementări şi supravegheri bancare bine puse la punct au contribuit la intrarea unor bănci în faliment. Până la 30 iunie 2009, Fondul a efectuat plăţi de compensaţii însumând 512,2 milioane lei, pentru despăgubirea deponenţilor persoane fizice, la un număr de şapte bănci, care au intrat în faliment în perioada 1999 – 2006.
Care este acum plafonul de garantare şi cum se procedează pentru a primi despăgubiri, dacă o bancă intră în faliment?
Plafonul de garantare reprezintă nivelul maxim al garantării per deponent si per instituţie de credit şi care, în prezent, se situează la un nivel reprezentând echivalentul în lei a sumei de 50.000 euro. Echivalentul în lei al plafonului de garantare şi respectiv al sumelor în valută, care se iau în considerare la determinarea compensaţiilor, se calculează prin utilizarea cursurilor de schimb valutar pentru valutele respective, comunicate de BNR la data la care depozitele au devenit indisponibile. Nivelul compensaţiei ce urmează a fi efectiv plătită unui deponent se determină prin deducerea din sumă a tuturor depozitelor garantate deţinute de deponentul garantat la respectiva instituţie de credit, la data la care depozitele au devenit indisponibile, a valorii totale a creanţelor exigibile, la aceeaşi dată, la instituţia de credit asupra respectivului deponent. Compensaţia de plătit, în astfel de situaţii, este limitată la nivelul plafonului de garantare legal stabilit.
Este de menţionat faptul că nu se datorează şi nu se acordă compensaţii pentru depozitele rezultate din tranzacţii în legătură cu care au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare pentru infracţiunea de spălare a banilor. Stabilirea de către Fond a existenţei unor asemenea cazuri se face pe baza informaţiilor primite de la autoritaţile competente, de la instituţia de credit ale cărei depozite au devenit indisponibile ori de la lichidatorul desemnat de instanţă, după caz. Un element important îl constituie şi faptul că – pentru compensaţiile primite – deponenţii garantaţi sunt exceptaţi de la plata oricăror comisioane, taxe sau impozite. Potrivit prevederilor legale în vigoare, recent modificate în conformitate cu ultimele decizii luate la nivel Comunitar, plata compensaţiilor trebuie să înceapă în termen de cel mult 20 zile lucrătoare de la data la care depozitele în cauză au devenit indisponibile. În cazuri absolut excepţionale, Banca Naţională a României poate – la solicitarea Fondului – să prelungească termenul respectiv cu maxim 10 zile lucrătoare. De asemenea, legea prevede şi obligaţia informării corespunzătoare a deponenţilor cu privire la: instituţiile de credit mandatate să facă plata compensaţiilor, perioada în care se fac plăţile respective, procedura de obţinere a compensaţiilor, în cazul în care acestea nu sunt solicitate în termenul stabilit, modalitaţile de plată, documentele, condiţiile şi formalitaţile necesare pentru obţinerea compensaţiilor, precum şi cu privire la procedura de soluţionare a contestaţiilor referitoare la listele pe baza carora se face plata compensaţiilor. În ceea ce priveşte creanţele deponenţilor – altele decât cele plătite de Fond, în limita prevăzută de lege – vor putea fi compensate din averea instituţiei de credit, în conformitate cu prevederile legale în domeniu.
