Primele apartamente finalizate în cadrul ansamblului au fost vândute integral.
Un semn al maturizării pieței rezidențiale autohtone este că nu doar Bucureștiul reușește să atragă dezvoltări de anvergură, atenția investitorilor cu planuri pe termen lung îndreptându-se și spre alte mari orașe ale țării. Un bun asemenea exemplu este dat de Timișoara.
Dotări îmbunătățite în faza a II-a
Aici, compania Tagor a anunțat începerea celei de-a doua faze de construcție a ansamblului rezidențial Adora Forest, o investiţie a fondului britanic Patron Capital; după contractarea integrală a primelor 107 de apartamente livrate până acum (foto), aceasta va consta într-un al doilea bloc-turn. Situat în partea de nord-est a orașului, chiar lângă Pădurea Verde, ansamblul este proiectat să cuprindă peste 1.100 de unități locative la finalizare.
„În toate proiectele Tagor, faza a doua a dezvoltării aduce cu ea o îmbunătățire în ceea ce privește construcțiile rezidențiale, introducând sistemul de încălzire în pardoseală, în locul caloriferelor clasice din oțel sau aluminiu. Sistemul de încălzire în pardoseală este o soluție de încălzire modernă, economică din punct de vedere al consumului energetic și eficientă din punct de vedere al costurilor, care va fi standard pentru toate locuințele, fără costuri adiționale pentru cumpărător.”
Tagor
Rezervări off-plan
Cea de-a doua clădire din cadrul proiectului (dintr-un total de 13 planificate) va avea 11 etaje și va fi formată din apartamente cu două, trei sau patru camere. Urmând a beneficia de design, dotări și compartimentare îmbunătățite, noile locuințe au început deja să fie rezervate, încă din faza de proiect. Suprafețele utile ale unităților locative variază între 42 și 52 metri pătrați pentru apartamentele cu două camere, între 60 și 72 metri pătrați pentru cele cu trei camere, și ajung până la 85 metri pătrați pentru unitățile cu patru camere. Potrivit dezvoltatorului, în această fază prețurile promoționale încep de la 1.100 de euro pe metru pătrat locuibil (plus TVA).