Pentru un cumpărător în scop investițional, localizarea unei proprietăți „cântărește”, de regulă, mai mult decât pentru un utilizator final. Asta pentru că, în anumite situații, o persoană care face o achiziție pentru uzul personal poate fi dispusă, în anumite situații, la compromisuri în ceea ce privește amplasamentul, pentru a se putea adapta astfel pe restricțiile sale bugetare (sau de altă natură). Un investitor nu- și poate permite însă așa ceva, întrucât posibilitatea de recuperare a investiției este direct influențată de șansele de a-i găsi chiriași.
1. Prețurile locuințelor în diferite cartiere
Un factor cu o importantă acțiune restrictivă în ceea ce privește alegerea zonei potrivite pentru o investiție este reprezentat, desigur, de prețurile practicate în diferitele cartiere ale orașului vizat. Comparativ cu Bucureștiul și Cluj-Napoca, Timișoara prezintă o interesantă particularitate, anume diferențele mult mai mici de preț de la o zonă la alta. Astfel, în majoritatea cartierelor timișorene, variațiile nu depășesc 200 de euro pe metru pătrat – excepția fiind reprezentată, desigur, de zona centrală și ultracentrală, unde pretențiile vânzătorilor sunt cu aproape 400 de euro pe metru pătrat mai mari decât în cele mai accesibile cartiere. Spre comparație, în Capitală, așteptările proprietarilor se situează sub 1.000 de euro pe metru pătrat util în cartiere precum Berceni, Rahova sau Giurgiului, ajung la peste 1.600 de euro pe metru pătrat în Unirii și urcă la circa 2.500 de euro pe metru pătrat util în în Kiseleff- Aviatorilor și Herăstrău-Nordului.
2. Accesul la mijloacele de transport
La capitolul localizare, foarte important pentru chiriași, mai ales în marile orașe, este accesul la mijloacele de transport în comun. Astfel, chiar dacă puțini își vor permite să închirieze o locuință situată foarte aproape de centru, cu toții vor fi atenți la variantele pe care le au la dispoziție pentru a parcurge drumurile zilnice, către școală/facultate, către locul de muncă etc. Cu cât mai multe opțiuni – autobuze, trolee, tramvaie –, cu atât mai bine. În București, un avantaj important este accesul
la metrou: acesta poate ridica semnificativ popularitatea unei proprietăți, fie ea și situată mai spre marginea orașului.
3. Facilitățile disponibile
Pentru un chiriaș nu contează doar accesul mijloacelor de transport în comun, ci și „facilitățile” oferite de o anumită zonă. Aspecte importante sunt apropierea de magazine și/sau centre comerciale, dar și apropierea de farmacii, policlinici sau spitale. Nu în ultimul rând, apropierea de un parc reprezintă un avantaj important în ochii potențialilor chiriași, datorită oportunităților de recreere oferite de acesta.
Spațiile verzi contribuie, și ele, la conturarea „imaginii” unui anumit cartier.
4. Gradul de siguranță
Un alt factor important pentru chiriași este gradul de siguranță – real sau perceput – al diferitelor zone. În general vorbind, zonele considerate a fi cele mai nesigure sunt și cele în care se găsesc cele mai ieftine locuințe, în vreme ce, la polul opus, cartierele bine cotate sunt cele care se bucură și de o „reputație” sporită din acest punct de vedere. În cazul Bucureștiului, zonele cele mai „periculoase” sunt, potrivit impresiei generale, Ferentariul, Rahova, dar și Berceniul și Pantelimonul, iar cele mai sigure ar fi zona Cotroceniul, Primăverii, Floreasca sau Băneasa. De menționat este însă că lucrurile nu sunt clar împărțite între alb și negru, iar fiecare cartier are
propriile subzone ce ar trebui analizate.
5. Centru versus periferie
În ochii chiriașilor, un important punct de reper în evaluarea localizării este reprezentat de proximitatea față de centru – astfel, cu cât o locuință va fi mai aproape de centrul orașului, cu atât ea va putea produce o chirie mai bună. Asta nu înseamnă însă că proprietățile situate în cartierele „tradiționale” sau chiar mai la marginea orașului vor rămâne fără mușterii – câtă vreme au un preț adaptat la realitatea pieței și beneficiază de acces la mijloacele de transport în comun, acestea pot fi închiriate cu succes, mai ales în orașele mari.
Faptul că distincția centru-periferie nu este neapărat defavorabilă celei de-a doua situații este ilustrat de un caz special: este vorba despre vilele din nordul „prelungit” al Capitalei, dezvoltat din 2000 încoace, pentru care chiriașii sunt dispuși să plătească sume considerabile. Zona Pipera, spre exemplu, este recunoscută în rândul expaților și angajaților în cadrul unor multinaționale care își doresc să locuiască la curte, într-o zonă exclusivistă și liniștită.
