Integrarea – în mod creativ – a oglinzilor într-un decor amplifică senzația de spațiu.
Cei care visează la o amenajare mai nonconformistă pentru propria locuință pot opta cu succes pentru o combinație între două – sau chiar mai multe – stiluri de design. Un exemplu reușit este oferit de proprietatea de mai jos, prezentată pe Freshome.com:
Situat într-o clădire istorică din orașul Dnipropetrovsk, Ucraina, apartamentul din imagini a trecut, la cererea proprietarului, printr-un proces de recompartimentare și reamenajare. Designerii de la Svoya Studio au optat pentru un stil eclectic, armonizând elemente moderne cu unele de factură clasică, ca o „prelungire” firească a caracterului cultural al proprietății. Rezultatul este un decor cu adevărat sofisticat.
Schema cromatică folosită – bazată pe contrastul dintre alb și nuanțe deschise de maro, cu accente de turcoaz pe alocuri – este una ce denotă căldură, intimitate, dar și o deplină eleganță. Finisajele deosebite ale apartamentului – parchetul din lemn masiv, tavanele casetate, mulajele decorative ale unor pereți etc. – se combină perfect cu piese precum micul bar cu scaune tapițate din living, „puzzle-urile” de oglinzi sau mobilierul alb. Potrivit designerilor, corpurile de iluminat sunt menite să confere proprietății un aer somptuos, dar auster în același timp. Nu în ultimul rând, „șemineul” din living, plin de… lumânări aprinse, aduce la viață întregul ambient.
O caracteristică interesantă a acestui concept de amenajare constă în maximizarea senzației de spațiu și eludarea oricărei impresii de „sufocare”. Faptul că locuința dispune de o suprafață de doar 56 de metri pătrați este contrabalansat de înălțimea încăperilor – un avantaj specific clădirilor istorice. Un rol important îl are și paleta cromatică predominant luminoasă, alături de multitudinea de oglinzi, ce conferă decorului profunzime.
Sursă foto: Freshome.com
Citește și: Amenajare cu stil pentru un spațiu redus: eleganța la ea acasă într-un apartament cu două camere
Mihai Ciosu
Vreau şi eu să-mi fac aşa apartmentul EXTRAORDINAR aş vrea mai multe i nformatii şi cam cît costs . Mulțumim.