Sfârșitul unei epoci? Românii nu se mai uită doar la preț când cumpără o casă: și designul interior contează!

scris de Adriana Lefter in categoria Lifestyle, Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 23 Octombrie 2015, Ultima actualizare: 26 Octombrie 2015

O amenajare profesionistă dă un plus de valoare unei proprietăți imobiliare.

Orice decizie de cumpărare a unei locuințe (dar nu numai!) este rezultatul „confruntării” dintre o serie de factori – unii de natură rațională (cum ar fi localizarea, prețul sau suprafața), alții de natură emoțională (atmosfera sau „starea de spirit” pe care o transmite o anumită proprietate). Deși pot fi trecute cu ușurință cu vederea, practica dovedește că elementele din cea din urmă categorie au un impact puternic asupra potențialilor cumpărători.

The Park amenajare 1

Compania de origine lituaniană Hanner, dezvoltatoarea ansamblului rezidențial The Park, din București, a consemnat o creștere a vânzărilor cu 40%, ca urmare a aplicării unei noi strategii de marketing, centrată pe design interior. Astfel, pe lângă acordarea unei atenții deosebite pentru amenajările interioare și exterioare în spațiile publice ale complexului, reprezentanții Hanner au promovat – și vândut – apartamente gata amenajate de profesioniști autohtoni (foto). Prin urmare, dacă în prima fază de construcție accentul a căzut asupra calității construcției și asupra altor elemente „raționale” pentru atragerea clienților, pentru următoarele trei blocuri reprezentanții companiei intenționează să se concentreze mai mult asupra designului interior.

The Park amenajare 4
The Park amenajare 3

 

„Designerii români au lucrat cu bugete rezonabile și au cucerit clienții The Park, care au cumpărat primele showroom-uri gata mobilate, la prețuri speciale. Pentru clădirea The Park 2 am pregătit peste 15 apartamente amenajate de echipe creative, pentru cele 10 configurații de apartamente și garsoniere din bloc. Suntem pregătiți să investim în continuare în design românesc și colaborări cu arhitecții și designerii români, pentru că ne-au demonstrat că este o abordare câștigătoare.”

Silviu Grigorescu, director general Hanner România

The Park amenajare 2

După ce piața rezidențială românească a fost caracterizată ani de-a rândul de o concurență acerbă la capitolul preț, dezvoltatorii The Park sunt de părere că acesta rămâne un factor important în ochii potențialilor cumpărători, dar nu este unicul criteriu de achiziție. Accentul pe design se numără cu siguranță printre elementele care pot face diferența într-o piață care și-a regăsit efervescența. „Pentru clădirile 2, 3 și 4 din proiectul The Park am schimbat arhitectura, amenajările interioare și abordarea, apelând la arhitecții KXL și Attila Kim și Bogdan Ciocodeică. Piața bucureșteană ne-a arătat că este momentul ca dezvoltatorii să apeleze la design, la tinerii proiectanți și designeri români, care aduc valoare proiectelor imobiliare”, spune Silviu Grigorescu, Director General Hanner România.

The Park amenajare 0
The Park amenajare 5

Sursă foto: Thepark.ro

Părerile cititorilor
2 păreri
  • Cum să vinzi cât mai repede o casă celor din generația Y!

    […] deschise, eventual cu o zonă de office, cu bucătării și băi beneficiind de dotări moderne. Funcționalitatea designului – și nu atât suprafața disponibilă! – este unul dintre cele mai importante criterii luate […]

  • emilia

    Aceste interioare sunt ptr.o familie fără copii,care servesc masa prin restaurante sau gătesc rar. Locurile de depozitare sunt minimalizate, ca atunci când mergi în concediu, strictul necesar. Aceste propuneri sunt simpliste, ptr.tinerii care stau mai mult pe la serviciu, sa facă bani. Bucătăria e de fițe, nu utila să faci papa diversificata, să gusti ceva frugal.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe