Unităţile locative din cadrul ansamblurilor rezidenţiale se vând mai bine decât în 2008, iar dezvoltatorii au căpătat curaj să construiască noi proiecte.
În vreme ce piaţa rezidenţială românească resimte încă din plin urmările crizei, o bună parte dintre potenţialii cumpărători menţinându-se într-o stare de aşteptare, alte ţări din regiune par să fi depăşit cu bine acest stadiu. Acesta este cazul Poloniei, una dintre pieţele central-est-europene ce îşi revine cel mai bine după perioada de recesiune. Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă REAS, anul trecut au fost vândute în cele mai mari şase oraşe ale ţării (Varşovia – foto, Cracovia, Wroclaw, Tri-City, Poznań şi Łódź) aproximativ 29.000 de locuinţe noi, cu 7% mai multe decât în 2010. Interesant este că un volum mai mare de vânzări a fost atins doar în anul 2007, când însă cererea venea şi din partea investitorilor, nu doar din partea consumatorilor finali.
Dezvoltatorii s-au adaptat la cerinţele cumpărătorilor
Cum se explică aceste rezultate încurajatoare pentru piaţa locală? „Numărul crescut de tranzacţii în comparaţie cu anul precedent a fost în mare parte rezultatul adaptării ofertei la aşteptările cumpărătorilor, atât prin reducerea preţurilor, cât şi prin oferte promoţionale”, explică reprezentanţii REAS. Potrivit datelor companiei, preţurile locuinţelor noi din cele şase oraşe ale ţării au scăzut, în medie, cu 5,4% anul trecut.„Aşa cum ne aşteptam, am putut observa o scădere a preţurilor pentru unităţile locative scoase la vânzare, precum şi pentru cele vândute sau aflate la ofertă. Ca rezultat, valoarea tranzacţiilor cu locuinţe noi a fost mai mică decât cea înregistrată în anul 2008, cu toate că numărul tranzacţiilor încheiate în ultimele 12 luni a fost cel mai mare din anul de boom 2007 încoace”, notează autorii raportului.
„Războiul preţurilor” continuă
În ciuda volumului ridicat de tranzacţii încheiate, în condiţiile în care numărul locuinţelor scoase pe piaţă a crescut şi el notabil, unele ansambluri rezidenţiale se confruntă cu un ritm mai scăzut al vânzărilor. „Piaţa devine din ce în ce mai competitivă, de aceea putem să ne aşteptăm în continuare la un «război al preţurilor» şi la apariţia unor condiţii de plată mai flexibile pentru cumpărători”, anticipează consultanţii REAS. Această tendinţă a început să se facă simţită în piaţă încă de anul trecut: astfel, dacă vânzările satisfăcătoare au încurajat dezvoltatorii să crească uşor preţurile în prima parte a anului şi să scoată la vânzare locuinţe mai scumpe, în al doilea semestru competiţia s-a intensificat, iar reducerile de preţ au fost însoţite şi de oferte promoţionale, cum ar fi loc de parcare inclus în preţ sau bucătării mobilate.
În 2011, în cele şase oraşe poloneze analizate au fost scoase la vânzare 37.000 de locuinţe noi, adică cu 21% mai multe decât în 2010. Doar în anul 2007 au fost lansate pe piaţă mai multe locuinţe noi în cele şase oraşe analizate.
Numărul unităţilor rezidenţiale a căror construcţie a fost începută de dezvoltatori anul trecut s-a ridicat la 64.700, în creştere cu 2,7% faţă de 2010.
La sfârşitul anului trecut, oferta de locuinţe noi din cele şase oraşe se ridica la 48.000 de unităţi rezidenţiale, cu 25% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2010. Cea mai mare parte, respectiv 77%, e reprezentată de locuinţe aflate în construcţie. Stocul de locuinţe noi finalizate dar nevândute se ridica la 10.500 în aceste mari oraşe, cu circa 11% mai mult decât în urmă cu 12 luni.