Secretul lui Polichinelle…….Traversam una din cele mai framintate perioade ale istoriei. Regulamentul Organic,revolutia pasoptista,razboiul de independenta, primul razboi mondial ,criza din ’29-’33,dictatul de la Viena, al doilea razboi mondial,colectivizarea,dictatura ceausista,caderea comunismului in ’89, caderea pietei bursiere ’97 si criza inceputa in 2008…. nu se compara cu actuala situatie complexa inceputa la sfirsitul anului 2010. Fiecare din momentele enumerate aveau citeva cause- interne sau externe- care odata stopate, permiteau tarii sa atinga o noua stare de echilibru,de liniste. Particularitatea actualei perioade este suprapunerea simultana a mai multor cauze interne si international, simultan cu amplificarea dependentei tarii de alte economii sau decizii politico-financiare ,uneori,luate la mii de km distanta.
Teoria sistemelor are ca scop conducerea lor, adica determinarea lor de a evolua din starea A in starea B- eventual mai buna . Daca exista pirghii se spune ca sistemul este CONTROLABIL ,adica avem ‘manete’ pentru fiecare scop!! . Daca si reciproc, stim de care ‘manete’ s-a tras atunci cind s-a atins scopul, atunci sistemul este OBSERVABIL. Uneori scopul este de a nu permite sistemului sa intre in instabilitate, asa cum este o criza economica. Din pacate ,modul in care a evoluat economia lumii ,face ca acest macrosistem sa fie mai degraba un sistem necontrolabil si neobservabil : economistii si politicienii nu mai stiu de ce trebuie sa’ traga’ pentru a atinge un anumit scop ,iar anumite fenomene (efecte) nu se mai pot explica ,adica de tragerea caror ‘manete’ au fost cauzate. Aceasta dificultate este caracteristica sistemelor ‘largi’ , cu grad mare de cuplare : atingi una din comenzile de la intrare si reactioneaza mai toate indicatoarele de la iesire !!! Asa este azi economia globala : o ‘masura’ luata de Fed se vede la Singapore sau Moscova, o ‘decizie’ luata la Beijing este urmare a ce s-a intimplat la NewYork sau la Berlin.
Teoria sistemelor arata ca in astfel de situatii foarte complexe problema se rezolva prin “insularizare” : sistemul mare se sparge in subsisteme puternic cuplate in interior ,eventual neglijind cuplajele slabe cu alte subsisteme . Cu alte cuvinte, stabilitatea poate fi atinsa doar prin reducerea interdependentei intre ‘parti’ si aplicarea LOCALA a teoriei comenzii pe subsisteme; odata acestea stabilizate , ele pot sa fie acordate si re-cuplate , dar pe criterii suboptimale.
Abordarea ‘insulara’ este valabila si in cadrul unei economii nationale ,in care decidentii trebuie sa separe industriile cu grad mic de cuplare, pe care apoi sa le optimizeze si ulterior sa le re- racordeze la obiectivele intregii economii nationale. Intuitiv unele orase sau provincii din Grecia,Spania sau Italia au facut decuplarea !! si au deja au moneda locala si fac schimburi economice in interiorul subsistemului economic local pe criterii de evaluare a produselor si serviciilor furnizate la nivel local!
Vorbind despre industria imobiliara nationala, ea este azi puternic cuplata cu industria bancara,industria de capital, industria materialelor de constructii si cu demografia. Mai mult ,mare parte din aceste subsisteme nationale sunt legate de pietele bancare mondiale, de pietele de capital mondiale ,de bursele mondiale de materiale si de marile fluxuri demografice mondiale legate de circulatie,longevitate si obiceiuri.
In astfel de conditii, o companie imobiliara poate supravietui onorabil daca reuseste sa gaseasca mijloce proprii de a se decupla cit mai mult de industriile enumerate si de a actiona cit mai LOCAL : folosind plati nelegate de fluxurile valutare,folosind capital de incredere – nu capital financiar,folosind materiale locale si munca in barter,folosind cererea de baza si nu cea speculativa.
