Domeniul Herneacova, aflat la 30 de minute de mers cu mașina de Timișoara, a fost scos la vânzare pe Imobiliare.ro pentru suma de 4,9 milioane de euro. Viitorul proprietar va obține 123 de hectare de teren.
Aceasta este o destinație care atrage deja vizitatori, domeniul fiind renumit pentru parcul său de aventură, dar și pentru faptul că găzduiește al treilea traseu din România ca nivel de dificultate pentru pasionații de ciclism.
Herneacova dispune, totodată, de un centru și de o școală de echitație, de un restaurant și de cazare pentru turiști în căsuțele construite pe domeniu, conform anunțului de vânzare care poate fi consultat aici.
Potențialul proprietății este unul extrem de mare, spun reprezentanții agenției Hitch & Mosher care au preluat-o în reprezentare exclusivă.
Viitorul proprietar poate miza pe turismul ecologic și recreativ sau pe turismul viticol și cultural, în contextul în care domeniul se află într-o zonă viticolă renumită. El ar putea realiza, totodată, colaborări cu crame și cu producători locali pentru a atrage vizitatorii aflați în căutare de experiențe autentice.
Infrastructura de cazare poate fi extinsă și ea cu vile rustice, facilități de camping sau de glamping. O altă variantă de valorificare a proprietății poate să vină și de pe urma unei investiții într-un hotel modern care să devină un punct de atracție pentru turiști, extinzând și capacitatea proprietății de a găzdui evenimente corporate și private.
“Combinația dintre o suprafață forestieră vastă și proximitatea unei zone viticole renumite oferă un potențial mare de dezvoltare a unui complex de agrement de succes. Se poate crea un ecosistem turistic integrat, care să atragă diverse tipuri de vizitatori – iubitori de natură, pasionați de vinuri, familii, dar și turiști aflați în căutare de experiențe exclusiviste”, ne-a explicat Simona Șchiopotă, Managing Partner Hitch & Mosher.