Școli, muzee și parcuri reabilitate în cadrul campaniei „Culorile României”

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Lifestyle
Publicat pe: 23 Ianuarie 2017, Ultima actualizare: 23 Ianuarie 2017

Proiectul vizează obiective de interes pentru comunitate atât din zona rurală, cât și din orașe.

Producătorul român de lacuri și vopsele Policolor a continuat anul trecut campania de responsabilitate socială „Culorile României”, derulând 12 proiecte punctuale și sponsorizând alte 30 de acțiuni speciale – dintre care cele mai multe în domeniul educației și cel urbanistic. În cadrul proiectului au fost reabilitate și/sau reamenajate o serie de obiective de interes public precum școli, parcuri sau muzee.

campania Culorile Romaniei

Valoarea totală a materialelor și finanțărilor acordate (incluzând premiile oferite în cadrul concursurilor naționale de creație) depășește 125.000 de euro. „Policolor s-a angajat să susțină activ comunitățile urbane și rurale din țară prin campania «Culorile României». Suntem mândri că s-au mobilizat atât de mulți oameni alături de noi și că împreună facem continuu proiecte frumoase prin care reînviem arta urbană, culoarea și autenticul”, spune Marius Văcăroiu, CEO Policolor.

„În 2016, am alocat inițial 12 tone de materiale, dar au venit spre noi atâtea inițiative bune, încât la final de an cantitatea de vopsea, lac, tencuială, grund direcționată spre campania «Culorile României» a fost de peste 25 de tone, la care se adaugă alte 25 de tone donate pentru alte proiecte speciale. Implicarea activă a oamenilor din comunitățile susținute, alături de angajați ai Policolor, a fost impresionantă. Acest lucru ne onorează și dorim să le mulțumim. În 2017 ne vom îndrepta atenția mai mult spre zona urbană, ce are atâta nevoie de culoare.”

Marius Văcăroiu, CEO Policolor

Ajutor și pentru locuințele tradiționale

Anul trecut proiectul ”Culorile României” a ajuns în comunele Mînzălești, jud. Buzău (4,8 tone de lacuri și vopsele donate), Corbi, jud. Argeș (6,5 tone materiale donate), și Luncavița (3,2 tone materiale donate). În Mînzălești au fost renovate zece școli și grădinițe, biblioteca comunală, Muzeul Timpul Omului, sediul primăriei și centrul de informare Meledic, iar în Corbi mai multe școli, un muzeu și un cămin cultural. În Luncavița și Rachelu, pescarii, apicultorii și locuitorii ale căror gospodării păstrează specificul local tradițional au primit vopsea lavabilă, lacuri, tencuială și emailuri pe care le-au folosit la recondiționarea caselor, bărcilor și stupinelor. „Proiectul s-a adresat unui grup țintă de oameni cu resurse financiare scăzute, care practică activități tradiționale specifice locului”, explică reprezentanții Policolor.

Campania de responsabilitate socială a ajuns în 2016 și în orașe precum Râmnicu Sărat, Constanța sau Tulcea. Materialele au fost folosite, printre altele, pentru renovarea unor muzee de interes național – Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul de Etnografie Tulcea. În Râmnicu Sărat au fost amenajate obiective precum: Parcul Municipal, Stadion, Liceul Economic, Colegiul Național „Alexandru Vlahută“, Școala nr.1, Școala „Vasile Cristoforeanu“, Cercul Militar etc.

Reprezentanții Policolor intenționează să continue campania „Culorile României” și în 2017.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și