Încă nu a fost aprobat plafonul suplimentar de garantare pentru anul viitor.
Executivul a adoptat ieri o hotărâre de Guvern ce prevede continuarea programului Prima Casă şi în 2013, finanţatorii urmând să utilizeze în acest sens diferenţa rămasă din fondurile alocate pentru anul 2012. Actul legislativ prevede, de asemenea, şi stabilirea unui plafon suplimentar pentru anul viitor, fără a se menţiona însă o sumă exactă în acest sens. Proiectul de hotărâre de guvern publicat săptămâna trecută de Ministerul Finanţelor Publice avea în vedere alocarea unor fonduri suplimentare în valoare de 200 de milioane de euro.
Reprezentanţii Guvernului au adoptat totodată şi ordonanţă de urgenţă privitoare la programul Prima Casă. Aceasta permite beneficiarilor care nu au achiziţionat o locuinţă de la un dezvoltator imobiliar să poată accesa programul a doua oară, în cazul în care proprietatea prezintă vicii ascunse. „Actul normativ urmăreşte asigurarea unui tratament egal pentru beneficiarii care au achiziţionat o locuinţă de la un dezvoltator imobiliar care poate oferi la schimb o altă locuinţă corespunzătoare calitativ, în raport cu cei care au achiziţionat locuinţa de la o persoană fizică, spre exemplu, care nu are această posibilitate. Întrucât persoanele fizice care au achiziţionat locuințe de la un alt vânzător decât un dezvoltator imobiliar nu pot beneficia de înlocuirea locuinţei, se reglementează posibilitatea acestora de a accesa programul pentru a doua oară, achiziţionând o altă locuinţă, urmând ca aspectele tehnice să fie detaliate la nivelul normelor de implementare”, explică reprezentanţii Executivului.
Citeşte şi: Undă verde la Prima Casă şi în 2013? Câţi bani mai vrea să aloce Guvernul pentru acest program