La nivel naţional există un stoc de până la cinci milioane de locuinţe care nu sunt dotate cu astfel de produse.
Potrivit unui studiu susţinut de Saint-Gobain Glass România şi derulat de Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), românii ar putea economisi anual peste un miliard de euro prin dotarea locuinţelor cu ferestre termoizolante. Cercetările ISPE arată că, în prezent, la nivel naţional există între 4,5 şi 5 milioane de apartamente care nu sunt dotate cu ferestre termoizolante. Statistica cuprinde apartamentele cu una, două, trei şi patru camere, iar suprafaţa medie a locuinţelor luate în calcul este de aproximativ 80 de metri pătraţi. La un apartament cu o suprafaţă de circa 80 de metri pătraţi, utilizarea ferestrelor termoizolante ar putea aduce economii anuale de aproximativ 900 de lei la plata utilităţilor. Acest obiectiv ar fi atins prin reducerea consumului de energie termică şi electrică necesar pentru menţinerea unui confort termic de 21 de grade Celsius pe tot parcursul anului.
Tipul sticlei, esenţial pentru un grad mai mare de confort
Pentru sectorul rezidenţial, reprezentanţii Saint Gobain recomandă utilizarea unor ferestre termoizolante cu control solar, acestea putând reduce consumul de energie cu până la 60% comparativ cu ferestrele clasice. Astfel, economiile anuale la plata utilităţilor pentru un apartament cu o suprafaţă de 80 de metri pătraţi ar putea depăşi 2.100 de lei, susţin aceştia. “Diferenţa de preţ dintre ferestrele cu sticlă termoizolantă cu control solar şi ferestrele clasice este de doar câţiva euro pe metru pătrat, însă economiile generate cresc cu până la 60%. Tocmai din acest motiv, ferestrele cu sticlă termoizolantă cu control solar sunt cele mai indicate pentru locuinţe”, spune Cosmin Popescu, marketing manager în cadrul Saint-Gobain Glass România.