De cate ori n-ai auzit urmatoarea remarca: “acesti doi soti seamna intre ei”? Sau, “cat de bine seamana stapanul si animalul sau de companie”! Evident, in realitate cele doua personaje nu seamana, ele pastrandu-si aceleasi caracteristici fizice, insa senzatia pe care o creeaza obisnuinta de a le vedea impreuna, face ca perceptia noastra sa se modifice in ceea ce le priveste.
Acest fenomen este valabil si in alte situatii, cum ar fi, de exemplu, in cazul vanzatorului de flori, care are cele mai frumoase flori din piata, dar care le vorbeste urat cumparatorilor, sau care, degaja un parfum aflat la polul opus cu cel al florilor pe care le vinde.
In imobiliare, sa ai o locuinta de vanzare pregatita pentru acest proces atat din punct de vedere estetic cat si din cel al pretului solicitat, nu este suficient. Exact ca in cazul vanzatorului de flori de mai sus, modul in care te prezinti in fata clientilor trebuie sa fie la inaltimea locuintei pe care o oferi. Cumparatorii vor face imediat conexiunea intre ofertele vizionate si proprietarii care le-au deschis usa, iar de foarte multe ori ei refuza sa deschida aceeasi usa pentru a doua oara tocmai din cauza prestatiei vanzatorilor.
Iata cateva sfaturi utile:
1. Fii punctual. Nu lasa cumparatorii sa astepte in fata blocului sau a casei, dand vina pe traficul aglomerat de la o anumita ora.
2. Imbraca-te adecvat, ca pentru o intalnire de afaceri, pentru ca, in fond, vanzarea locuintei tale este o afacere.
3. Fii deschis, raspunde tuturor intrebarilor pe care ti le vor pune cumparatorii si solicita “ajutorul” specialistului in problemele care te depasesc.
4. Ofera-le cumparatorilor timp suficient pentru a observa toate caracteristicele locuintei tale. Nu inchide usile camerelor in urma cumparatorilor pentru ca multi dintre acestia doresc sa mai arunce o privire inainte de plecare.
Urmand aceste sfaturi, pachetul oferta-ofertant va fi complet si apreciat de cumparatori.
Succes!
Echipa Blitz Imobiliare, Leonard Munteanu