Dacă ești un iubitor al rusticului nu înseamnă că ar trebui să renunți la confortul vieții moderne – cele două pot fi îmbinate în mod creativ.
Situată în nordul Bucureștiului, în cartierul rezidențial Dumbrava Vlăsiei din localitatea Balotești, proprietatea din imagini, numită Casa SYAA, este una dintre cele două care au câștigat, la egalitate, premiul secțiunii Arhitectura locuinței individuale la Anuala de Arhitectură 2019. Proiectul casei a fost realizat de biroul Cumulus Architecture – mai exact, de arh. Adrian Soare, arh. Cosmin Anghelache, arh. Neli German, arh. George Dinu, arh. Simina Ignat, arh. Eliza Yokina, arh. Andrada Tărău.
Interesant este că celălalt proiect care a primit premiul secțiunii Arhitectura locuinței individuale anul acesta face parte din același cartier rezidențial, fiind situat în imediata apropiere a Casei SYAA – este vorba despre un proiect realizat de arh. Mihai Ene și arh. Adela Ene, de la biroul Ene+Ene Arhitectura.
Citește și: Armonia interior-exterior: cum arată o locuință premiată, proiectată de arhitecți români
Camere spațioase și terase generoase
Având o suprafață utilă de 239 de metri pătrați, Casa SYAA este amplasată pe un teren amplu, de peste 1.000 de metri pătrați. Locuința este structurată pe parter și etaj, fiind compusă din living, trei dormitoare, un birou și dependințe (trei băi, două terase, cameră tehnică). Livingul are o suprafață generoasă, anume 40,81 de metri pătrați, în vreme ce bucătăria are aproape 21 de metri pătrați, iar terasa adiacentă, care este acoperită, se întinde pe aproximativ 79 de metri pătrați. Dormitoarele sunt cuprinse între 20 și 24,5 metri pătrați, cel mai spațios fiind, desigur, cel matrimonial – amplasat la etaj, acesta dispune de baie proprie, de dressing și zonă de relaxare, precum și de o terasă de aproape 18 metri pătrați. Biroul are, la rândul său, 24,57 metri pătrați.
„Dumbrava Vlăsiei este un loc aparte, decupat în mijlocul naturii, ascuns în luminișul său secret din pădure, înconjurat de un lan de grâu. Am decis să construim din lemn fiindcă este un material natural, regenerabil, arhetipal și prietenos cu locuirea. Acest material a ajuns la performanțe tehnologice remarcabile, de aceea am folosit sistemul de Cross Laminated Timber. Apoi, am ales să facem o casă cu șarpantă, ca să ne adaptăm contextului în care aveam deja în vecinătate două case cu șarpantă, deja construite, plus o tradiție locală. Au urmat mai multe decizii de design inspirate din arhitectura locală sau din amplasamentul casei: o terasă mare, acoperită, orientată spre sud; o formă a casei adaptată la forma parcelei; o grijă pentru relația casei cu vecinătățile: parcul central sau celelalte case.”
Cumulus Architecture
Încălzire prin pardoseală și pompă geotermală
În ciuda caracterului rustic dat de construcția realizată din lemn, pe de o parte, și de conceptul arhitectural, pe de altă parte, Casa SYAA dispune de dotări evident moderne. Printre acestea se numără, spre exemplu, sistemul de încălzire prin pardoseală, bazat pe acțiunea unei pompe geotermale, dar și ventiloconvectoarele prin pardoseală în zonele vitrate. Locuința se încadrează, astfel, perfect în contextul arhitectural local, fără a face însă rabat în ceea ce privește confortul vieții moderne.
Aici găsești detalii și fotografii suplimentare despre Casa SYAA!
Proiect-pilot de case special gândite pentru familiile vulnerabile. Ar costa fie 20.000, fie 30.000 de euro -Ştiri imobiliare – ImoExpert
[…] Citește și: Rustic și modern: o casă din lemn înconjurată de pădure în apropierea Bucureștiului. Premiu p… […]
Rodica Vasilescu
Un preț construcție?Mulțumesc!
Ana-Maria
Ramele ferestrelor sunt cumva din PVC?
Mihail
Va rog sa imi trimiteti oferte cu casele. In ce stadiu sunt?
Va multumesc !