O bună parte a populaţiei vrea să-şi îmbunătăţească condiţiile locative, dar se arată mult mai cumpătată în această privinţă.
Evoluţia (uşor) pozitivă a economiei din acest an nu este încă suficientă pentru a-i scoate din aşteptare pe cei mai mulţi dintre români când vine vorba de cumpărarea unei case. Potrivit celui mai recent studiu Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de Gfk, în prezent doar 3% dintre români spun că vor face o astfel de achiziţie în următorul an. Această pondere este apropiată de cea înregistrată după primele trei trimestre din 2010, când patru dintr-o sută de români îşi declarau o astfel de intenţie. Cea mai mare scădere a încrederii populaţiei vizavi de piaţa imobiliară a avut loc în vara şi toamna anului trecut – spre comparaţie, în aprilie 2010, 9% dintre români aveau de gând să achiziţioneze o locuinţă.
Speranţele din ce în ce mai slabe ale populaţiei în ceea ce priveşte posibilitatea de cumpărare a unei case se explică prin percepţia preponderent negativă asupra economiei naţionale, dar şi asupra posibilităţilor financiare individuale. Astfel, 77% dintre cei chestionaţi de Gfk afirmă că starea generală a economiei a cunoscut un regres în ultimele 12 luni. În plus, mai mult de jumătate dintre români (56%) spun că reuşesc cu greu să îşi acopere cheltuielile obişnuite, în vreme ce aproape un sfert spun că sunt datori (24%).
În top: achiziţia unei centrale sau a unor obiecte sanitare
Faptul că cea mai mare parte a populaţiei nu se gândeşte la achiziţia unei locuinţe în viitorul apropiat nu înseamnă nu este sinonim cu renunţarea la ideea de a-şi îmbunătăţi standardul de viaţă. În momentul de faţă însă, cea mai facilă soluţie pentru români este însă renovarea sau reamenajarea casei pe care o deţin deja. Astfel, 15% dintre respondenţii la studiul Gfk au declarat că intenţionează ca în următorul an să investească în îmbunătăţirea locuinţei, cele mai frecvente operaţiuni fiind cumpărarea unei centrale pentru încălzire sau a unor obiecte sanitare.
Produsele de economisire-creditare, tot mai căutate
Când vine vorba de investiţiile în casă, românii se dovedesc vizibil mai cumpătaţi comparativ cu anul trecut. Conform unui studiu realizat în octombrie de compania de cercetare IRSOP la solicitarea BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL), în momentul de faţă este tot mai vizibilă o tendinţa de planificare pe termen mai lung a investiţiilor importante. Astfel, românii manifestă o deschidere mai mare spre sistemul „banca pentru locuinţe”, care presupune mai întâi economisirea unei sume înainte de a contracta un credit. „Creşterea cu peste 50% a numărului de contracte încheiate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este chiar dovada absolută a faptului că sistemul de economisire-creditare devine tot mai atractiv, chiar în perioadă de criză economică. Sistemul Banca pentru Locuinţe va deveni o sursă importantă de finanţare a sistemului locativ din România, indiferent dacă vorbim despre lucrări de renovare sau despre achiziţie, întrucât românii înţeleg repede că trebuie să economiseşti înainte să faci o investiţie mare”, subliniază Alexandru Ciobanu, preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe.