Deşi când vine vorba de contractarea unui credit ipotecar, mulţi dintre cei care visează la a avea o locuinţă proprie stau acum pe gânduri, produsele de economisire-creditare oferite de băncile pentru locuinţe se dovedesc tot mai atractive. BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL) a anunţat depăşirea pragului de un miliard de lei ca volum al depozitelor atrase. Acest nivel este dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care numărul clienţilor s-a majorat cu 50.000 în acest interval, ajungând la peste 270.000 de persoane. „Condiţiile economice dificile din ultimii ani au determinat consumatorii să fie mai chibzuiţi, să analizeze bine produsele înainte de a opta pentru ele, să prefere economisirea în locul consumului imediat. BCR Banca pentru Locuinţe a fost alături de clienţii săi în această reorientare din comportamentul general al consumatorilor români, înregistrând astfel creşteri substanţiale ale portofoliului de clienţi, ale sumelor contractate şi depozitelor atrase”, explică Alexandru Ciobanu (foto), preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe.
Creditele pentru domeniul locativ acordate de băncile pentru locuinţe au ca destinaţii posibile modernizarea, extinderea, cumpărarea unei locuinţe, a unei case sau a unui teren, precum şi refinanţarea sau crearea unui avans pentru alte împrumuturi pentru domeniul locativ.