Acest segment economic îşi revine mai repede comparativ cu alte ţări europene.
Dacă în 2010 şi începutul lui 2011 România s-a numărat printre ţările membre ale Uniunii Europene cu cele mai mari scăderi ale activităţii din sectorul construcţiilor, al doilea trimestru al acestui an a adus semne clare de schimbare. Potrivit datelor Eurostat, în luna mai 2011 ţara noastră s-a situat pe locul al treilea în ceea ce priveşte creşterea volumului de lucrări de construcţii (ca serie ajustată sezonier), cu un avans de 2,9%. Pe primele locuri la acest capitol se situează Ungaria, cu un avans de 6,5%, şi Polonia, cu un plus de 3,7%. La polul opus, în perioada menţionată cele mai mari scăderi ale volumului de lucrări de construcţii au avut loc în Slovenia (9,8%), Olanda (2,3%) şi Slovacia (1,3%). Pe plan regional, în mai faţă de aprilie, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 1,1% în zona euro şi cu 0,9% la nivelul întregii Uniuni.
Comparativ cu luna mai a anului precedent, activitatea de profil a scăzut cu 1,9% în zona euro şi cu 1% în statele membre UE. Cele mai mari scăderi la 12 luni au fost înregistrate în Slovenia (30,1%), Spania (17,3%) şi Bulgaria (16,5%). Pe de altă parte, cele mai mari creşteri au avut loc în Polonia (24,7%), Suedia (11,2%) şi Germania (8%).