România iese din topul celor mai mari scăderi în construcţii din UE

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Construcţii
Publicat pe: 18 August 2011, Ultima actualizare: 18 August 2011

În luna iunie, cel mai mare declin, de 11,9%, a fost înregistrat la nivel regional de Slovenia.

După o bună perioadă de timp în care ţara noastră s-a regăsit pe lista ţărilor cu cele mai mari scăderi în sectorul construcţiilor la nivelul Uniunii Europene, anul acesta a adus o schimbare semnificativă. Potrivit unui raport al Eurostat, România a înregistrat în luna iunie 2011 un minus de 1,3% a volumului lucrărilor de construcţii, ca serie ajustată sezonier. Acest declin corespunde marjei medii de scădere consemnate la nivelul întregii uniuni şi este mai mic decât cel resimţit în zona Euro (-1,8%). Totodată, reducerea resimţită de sectorul autohton al construcţiilor se numără printre cele mai mici din regiune, mult în urma câtorva state ce ocupă primele locuri la acest capitol: Slovenia (-11,9%), Ungaria (-5,5%) şi Germania (-4,5%). La polul opus, cele mai mari creşteri în acest sector au fost consemnate în luna iunie în ţări europene precum Marea Britanie (+3,8%), Slovacia (+2%) şi Portugalia (+1,7%).

Spania, declin de 43,7% la 12 luni
La o comparaţie la 12 luni, ţara noastră mai are încă teren de recuperat în sectorul construcţiilor, dar se prezintă totuşi mai bine decât anul trecut. Cu un declin de 10% a volumului lucrărilor de profil faţă de iunie 2010, România se situează abia pe locul al patrulea în regiune în topul ţărilor cu cele mai mari scăderi. Ea este precedată de Spania (-43,7%), Slovenia (-35,9%), şi Ungaria (-13,9%). Datele Eurostat arată că piaţa autohtonă se înscrie în jurul mediei anuale la nivelul regiunii. Astfel, faţă de iunie 2010, volumul construcţiilor a scăzut cu 11,3% în zona euro şi cu 8,1% în Uniunea Europeană. Cele mai mari creşteri în construcţii din ultimele 12 luni au avut loc în Polonia (16,2%), Suedia (4,5%) şi Germania (2,6%).

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Noi donații în lupta împotriva COVID-19 din partea unor companii din imobiliare și construcții

Fondurile vizează atât achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din spitale, cât și sprijinirea categoriilor de populație vulnerabile. Săptămâna aceasta, câteva companii din domeniul imobiliarelor și al...

citește mai departe
Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților

În momentul de față, decizia de a întrerupe – sau nu – activitatea se află la latitudinea angajatorilor. În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19, o...

citește mai departe
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Un jucător dintr-o industrie conexă a construcțiilor semnalează un interes ridicat pentru produse din categoria premium pe segmentul rezidențial. Producătorul local de uși, ferestre și parchet Pinum, parte a...

citește mai departe
Construcțiile de locuințe, pe cale să-și ia zborul în 2018?

La fel ca anul trecut, în 2018 au apărut noi și noi anunțuri de „lansare” a unor ansambluri rezidențiale – în Capitală în primul rând, dar și în orașele...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe