În al doilea trimestru din 2022, prețurile apartamentelor s-au majorat în toate orașele monitorizate constant de Imobiliare.ro și Market 360. În consonanță cu tendința consemnată la nivel național, variațiile de preț au fost, însă, semnificativ mai mari decât în anii precedenți.
Astfel, în Cluj-Napoca, orașul care se află, de ani buni, înaintea Capitalei în clasamentul prețurilor medii solicitate pe segmentul apartamentelor, așteptările vânzătorilor s-au majorat cu 7,2% în ultimele trei luni, până la o valoare de 2.400 de euro pe metru pătrat util (față de 2.240 euro pe metru pătrat util în trimestrul anterior). În contextul accelerării ritmului scumpirilor de pe piața apartamentelor, diferența de preț la 12 luni se situează acum la 27% (comparativ cu aproximativ 21% în trimestrul anterior). Cluj-Napoca este, în continuare, singurul mare centru regional al țării în care apartamentele sunt mai scumpe acum cu peste 30% decât în urmă cu doi ani.
În cel de-al doilea trimestru al anului (spre deosebire de primul trimestru), așteptările proprietarilor din București s-au majorat cu 4%, până la 1.720 de euro pe metru pătrat util (de la 1.660 de euro pe metru pătrat util).
Comparativ cu perioada similară din 2021, apartamentele din Capitală sunt cu 8,8% mai scumpe; față de T2 2008, însă, acest gen de proprietăți sunt cu 19,59% mai ieftine – Capitala având, dintre marile centre regionale analizate, cel mai mult de „recuperat” din declinul provocat de perioada de recesiune.
Ca și în primul trimestru al anului curent, în cel de-al doilea, Brașovul s-a situat în topul clasamentului scumpirilor înregistrate în marile orașe ale țării. Aici, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente s-a majorat cu 3,6% în decursul a trei luni, ajungând la o valoare de 1.550 de euro pe metru pătrat util (de la 1.500 de euro pe metru pătrat util). Diferența de preț la 12 luni se situează acum la 17,7% (comparativ cu aproximativ 18,9% în trimestrul anterior).
Evoluția prețurilor la apartamentele din Brașov, din ultimii doi ani este oarecum similară cu cea din Cluj-Napoca, înregistrându-se o creștere de 29,5%, comparativ cu al doilea trimestru din 2020.
La nivel trimestrial, din perspectiva creșterilor prețurilor apartamentelor au mai fost înregistrate următoarele evoluții: Iași (+5,6%), Craiova (+4,9%), Oradea (+4,1%), Brăila (+3,1%), Timișoara (+2,4%), Galați (+2,1%), Ploiești (+1,8%), Constanța (+1,7%).
Comparativ cu perioada similară a anului anterior, datele Imobiliare.ro relevă doar majorări ale prețurilor solicitate de vânzătorii din marile orașe. Marje de creștere de două cifre au fost consemnate și în: Oradea (+18%), Craiova (+17%), Iași (+17%), Constanța (+10,8%). Pe următoarele locuri în topul scumpirilor se află Brăila (+8,9%), Timișoara (+8,6%), Ploiești (+6,8%) și Galați (+5,9%).
Prețurile apartamentelor în funcție de zone
În București cele mai scumpe apartamente pot fi găsite în arealul central și ultracentral, unde valoarea medie de listare se cifrează la 2.542 de euro pe metru pătrat util, după un avans trimestrial de 2,4% și unul anual de 12,8%.
În zonele semicentrale, o asemenea locuință este scoasă la vânzare pentru 1.800 de euro pe metru pătrat, după un plus de 2,1% la trei luni și, respectiv, 6,4% la 12 luni.
La periferia orașului, prețul mediu solicitat de vânzători este 1.530 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 5,2% față de trimestrul anterior și, respectiv, cu 11,4% față de T2 2021.
În Cluj-Napoca apartamentele scoase la vânzare în zona centrală și cea ultracentrală costă, în medie, 2.699 de euro pe metru pătrat util, după ce au consemnat un avans trimestrial de 2,6% și unul anual de 20%. În arealul semicentral, o locuință la bloc are o valoare medie de listare de 2.520 euro pe metru pătrat (+4,7% la trei luni și, respectiv, +23,5% la 12 luni).
În cartierele mărginașe ale orașului, așteptările vânzătorilor se situează la 2.156 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 5,8% față de cele trei luni anterioare și, respectiv, cu 26,2% față de perioada similară din 2021.
În Timișoara locuințele din arealul central și ultracentral pot fi achiziționate, în medie, cu 1.631 de euro pe metru pătrat util, după un avans de 5,2% la trei luni, și, respectiv, 12,1% la 12 luni.
În zonele semicentrale, un apartament este disponibil spre vânzare cu 1.412 de euro pe metru pătrat, după o creștere de 1,9% la trei luni și, respectiv, 7,8% la 12 luni.
La periferia orașului, prețul mediu solicitat de vânzători se cifrează la 1.396 euro pe metru pătrat util, în creștere cu 1,9% față de trimestrul anterior și, respectiv, cu 7,7% față de T2 2021.
În Iași apartamentele din zona centrală și cea ultracentrală au o valoare medie de listare de 1.940 de euro pe metru pătrat util, după un avans trimestrial de 3,5% și unul anual de 21%. În arealul semicentral, o asemenea locuință este scoasă la vânzare pentru 1.306 de euro pe metru pătrat, după o creștere de 5% la trei luni și, respectiv, 16,1% la 12 luni.
În cartierele mărginașe, suma medie solicitată de proprietari este 1.270 de euro pe metru pătrat util, în creștere cu 5,1% față de trimestrul anterior și, respectiv, cu 15,5% față de T2 2021.