Pe fundalul revigorării uşoare a economiei, 2011 este primul an de creştere a pieţei construcţiilor de la declanşarea crizei încoace.
2011 a marcat o revenire treptată a entuziasmului în construcţiile de pe segmentul rezidenţial, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, deşi pe parcursul întregului an acest sector a resimţit o scădere a volumului de construcţii faţă de 2010 (2,3%, ca serie brută, şi 3,3%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate), pe alocuri au fost înregistrate şi creşteri. Un avans important a fost consemnat chiar în luna decembrie, când, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, volumul lucrărilor pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 21% (ca serie brută) şi cu 24,7% (ca serie ajustată sezonier).
Un pas mic înainte
Per ansamblu, în anul care a trecut, construcţiile au resimţit o uşoară tendinţă de creştere, acesta fiind de fapt primul an de avans de la declanşarea crizei încoace. Astfel, volumul lucrărilor de construcţii a crescut în 2011 faţă de 2010 cu 2,8% ca serie brută şi cu 1,1% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. În cel dintâi caz, creşteri au fost consemnate pe segmentul clădirilor nerezidenţiale (6,3%) şi pe cel al construcţiilor inginereşti (2,6%). Ca serie ajustată sezonier, majorările resimţite la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti au fost de 8,7% şi, respectiv, 0,8%.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, în decembrie 2011 volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 1,8%, ca serie brută, şi cu 0,5%, ca serie ajustată. O majorare a fost consemnată şi la construcţiile inginereşti (2,5%), în vreme ce, pentru clădirile nerezidenţiale, a avut loc un declin de 9,5%. Ca serie ajustată, construcţiile inginereşti au înregistrat un plus de 1,7%, iar clădirile nerezidenţiale au resimţit un minus de 6,7%.