Piața de creditare revine în forță, după o perioadă extrem de grea marcată de incertitudini și costuri de finanțare ridicate. Tot mai mulți români caută acum să ia un împrumut și sunt din ce în ce mai interesați să colaboreze cu un broker de credite pentru a obține cele mai avantajoase condiții de finanțare.
O revenire spectaculoasă a tranzacțiilor realizate prin credit a putut fi observată în 2023, pe fondul ofertelor de dobândă fixă tot mai bune venite din partea băncilor în special în a doua jumătate a anului, de care mulți români au decis să profite, fie pentru a-și cumpăra o locuință, fie pentru a refinanța un credit ipotecar existent.
Astfel, volumul creditelor ipotecare în lei acordate de bănci s-a dublat în ultimele trei luni din 2023, dacă ne raportăm la situația înregistrată în perioada similară din 2022, și a depășit 10 miliarde de lei, potrivit celor mai noi date publicate de Banca Națională a României. În același timp, 187.500 de imobile au fost tranzacționate la nivel național, în creștere cu 3% față de 2022, arată datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Din total, 49.700 au fost unități individuale, deci apartamente. Și în acest caz se poate observa un avans cu circa 9% față de sfârșitul anului precedent.
Mai mult, 2023 a adus un avans cu 31% în volumul creditelor ipotecare în lei, până la 31 miliarde de lei. În cazul creditelor de consum, avansul a fost cu 13% în această perioadă, până la circa 28,7 miliarde de lei.
Estimăm că din totalul creditelor ipotecare acordate aproximativ 35% au fost intermediate de brokeri. Ponderea împrumuturilor intermediate de acești specialiști crește de la un an la altul, dar continuă să se situeze sub media înregistrată la nivel european, care depășește 50%.
Tendințe pe piața de creditare în 2024
Anul acesta, specialiștii Imobiliare.ro Finance văd două direcții importante care vor influența evoluția pieței de creditare din România.
Pe de-o parte, scăderea prognozată a inflației va reduce și mai mult presiunea existentă asupra dobânzilor, așadar există toate premisele necesare pentru a putea vedea, de la jumătatea acestui an, reduceri ale dobânzilor variabile. Această tendință poate fi observată deja în oferta de dobânzi fixe prezentă, la ora actuală, pe piață.
Pe de altă parte, majorarea cotei reduse de TVA de la 5% la 9% pentru locuințele de până la 120.000 euro, declinul alarmant al ofertei de proprietăți disponibile la nivelul pieței rezidențiale, dar și o potențială creștere a cererii pe fondul reducerii dobânzilor sunt factori ce vor duce, probabil, la scumpirea locuințelor în 2024.
“Nu recomandăm cumpărătorilor să încerce să ghicească direcția în care merge piața, bazându-se pe zvonuri sau așteptări nerealiste. A lua o decizie de achiziție bazată pe acest gen de informație se poate dovedi a fi foarte păguboasă, am văzut destule cazuri. Dacă cineva are o nevoie de locuire acum, cel mai bine este să facă achiziția cât mai curând”, a declarat Dan Niculae, Managing Director Imobiliare.ro Finance – brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro.
Un sfat în plus pentru cei care își doresc să ia un împrumut anul acesta ar fi acela de a apela la un specialist în domeniu. Un broker de credite profesionist înțelege, în primul rând, nevoile, dar și posibilitățile persoanei interesate de obținerea unui împrumut. Acesta identifică cele mai bune oferte de finanțare pentru fiecare caz în parte și are grijă ca dosarul de credit să fie complet și corect întocmit înainte să fie trimis la bancă, pentru a evita orice potențială întârziere. În cazul creditelor ipotecare, brokerul ține legătura cu toate părțile implicate până la finalizarea tranzacției și semnarea contractului.
5.000 de români au găsit creditul potrivit prin Imobiliare.ro Finance în 2023
Peste 5.000 de persoane au obținut în 2023 creditul potrivit prin intermediul Imobiliare.ro Finance, fie el ipotecar, fie de consum, în creștere cu 25% față de 2022. Numărul celor care aplică online pentru un împrumut pe Imobiliare.ro Finance a fost, totodată, de trei ori mai mare anul trecut.
S-a majorat, de asemenea, semnificativ numărul cumpărătorilor care aplică pentru a obține un împrumut prin intermediul agențiilor imobiliare sau al dezvoltatorilor care integrează serviciile Imobiliare.ro Finance, rata de conversie în cazul acestora fiind de peste 75%.
“Credem că piața de brokeraj de credite va continua să crească în următoarea perioadă, pe măsură ce românii vor fi mai bine informați cu privire la beneficiile de care se pot bucura în colaborarea cu un astfel de specialist. Un avantaj extrem de important este acela că serviciile brokerilor de credite sunt gratuite prin lege”, a explicat Dan Niculae.
Avantajele colaborării cu un broker de credite
Două dintre cele mai importante aspecte de care pot beneficia cei care colaborează cu un broker de credite sunt, conform unui studiu realizat de Imobiliare.ro și compania de cercetare de piață Unlock Market Research, sprijinul obținut în pregătirea dosarului de credit și oportunitatea de a compara oferte venite din parte mai multor bănci.
Obținerea celei mai bune variante de finanțare, explicarea clauzelor contractuale și creșterea șanselor de aprobare a creditului se găsesc, la rândul lor, printre marile avantaje identificate de cei care au luat parte la studiu. Aceștia nu trec cu vederea nici faptul că serviciile brokerului de credite sunt gratuite pentru cei aflați în căutarea unui împrumut.