Doar opt orașe-reședință de județ au consemnat deprecieri ale prețului mediu solicitat pentru apartamente în ultimele 12 luni.
O analiză realizată la nivel național de Imobiliare.ro și platforma specializată Analize Imobiliare arată cele mai mari variații de preț (atât în plus, cât și în minus) consemnate în orașele-reședință de județ pe parcursul anului 2014 (trimestrul al patrulea din 2014, raportat la perioada similară din 2013).
„Revenirea prețurilor apartamentelor pe un trend ascendent este o certitudine pentru toate orașele mari. Prețurile la finalul lui 2014 sunt mai mici doar în opt orașe reședință de județ. Putem spune, așadar, că fundul sacului pe segmentul rezidențial a fost atins în 2014, iar în unele orașe chiar în 2013. Asistăm, de asemenea, la o dezvoltare fără precedent a segmentului chiriilor: în cele mai mari orașe, București, Cluj, Iași și Timișoara, numărul apartamentelor date spre închiriere îl depășește pe cel al apartamentelor scoase la vânzare”, subliniază Adrian Erimescu, director general Imobiliare.ro.
Top ieftiniri:
Potrivit datelor adunate de Analize Imobiliare, Arad este orașul care a consemnat cea mai mare scădere de preț în perioada T4 2013 și T4 2014. În toamna acestui an, un metru pătrat util de locuință costa, în medie, 486 de euro, cu 6,7% mai puțin decât în perioada similară din 2013. Față de toamna lui 2008 a avut loc o scădere de 35%, de la un nivel de 742 de euro pe metru pătrat.
Pe locul al doilea în clasamentul scăderilor de preț consemnate la nivel național se situează Bacăul, cu un declin de 4,3% la 12 luni, de la 624 de euro la 597 de euro pe metru pătrat.
În Sibiu, prețurile apartamentelor scoase la vânzare au scăzut cu 3,7%, de la un nivel de 724 de euro pe metru pătrat, consemnat în trimestrul al patrulea din 2013, până la 697 de euro în perioada similară din 2014.
În Râmnicu Vâlcea, locuințele s-au ieftinit cu 2,2%, de la 612 la 598 de euro pe metru pătrat util. Față de perioada similară a anului 2008, când aceeași unitate de suprafață costa 1.200 de euro pe metru pătrat, scăderea este de 50%.
În Bistrița, prețul mediu pe metru pătrat util a scăzut cu 1% în perioada analizată, de la 538 de euro, în T4 2013, la 532 de euro, în T4 2014.
În Oradea, apartamentele s-au ieftinit cu 0,7%, de la un nivel de 621 de euro pe metru pătrat, până la o valoare medie de 617 de euro pe metru pătrat util.
În Galați, pretențiile proprietarilor au scăzut cu 0,4% în decurs de 12 luni, de la 623 de euro pe metru pătrat util, până la 626 de euro pe metru pătrat util.
În Deva, prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare a scăzut ușor, cu 0,1%, până la un nivel de 595 de euro pe metru pătrat.
Top scumpiri:
Buzăul este reședința de județ ce conduce clasamentul scumpirilor consemnate la nivel național. Prețurile locuințelor au crescut aici cu 6,7%, de la 518 euro pe metru pătrat util, în T4 2013, până la 553 de euro pe metru pătrat, în T4 2014.
În Brăila, apartamentele scoase la vânzare s-au apreciat cu 5,8% în decurs de 12 luni, de la un nivel de 543 de euro pe metru pătrat, până la 574 de euro pe metru pătrat.
În Timișoara, un metru pătrat util de locuință costa, în trimestrul al patrulea din 2014, 824 de euro de euro – valoare cu 4,4% mai mare față de cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 789 de euro. Comparativ cu luna iunie a anului 2008, când piața rezidențială locală a atins apogeul prețurilor (1.329 de euro pe metru pătrat), piața se află la o diferență de 37%.
În Baia Mare, vânzătorii și-au majorat pretențiile cu 3,6%, de la 587 euro pe metru pătrat util (în T4 2013), până la 608 de euro pe metru pătrat (în T4 2014).
În Zalău, prețurile au crescut, în perioada menționată, cu 3,5%, de la un nivel de 437 de euro pe metru pătrat util, până la 452 de euro pe metru pătrat.
În Alba-Iulia, apartamentele scoase la vânzare s-au scumpit cu 3,4%, până la 578 de euro pe metru pătrat util (față de 559 de euro pe metru pătrat).
În Suceava, prețurile au crescut în decursul a 12 luni cu 3,3%, de la un nivel de 606 euro pe metru pătrat util, până la 626 de euro pe metru pătrat util.
În Reșița, valoarea medie solicitată de proprietari a consemnat o apreciere de 2%, de la 410 euro pe metru pătrat în toamna lui 2013, până la 422 de euro pe metru pătrat în perioada similară din 2014.
În Brașov a avut loc o creștere de 2,6% a prețurilor, până la 818 euro pe metru pătrat util, față de 797 de euro. Comparativ cu mai 2008, când a fost atins vârful pieței locale (cu o valoare medie de 1.475 de euro pe metru pătrat), nivelul din 2014 indică o scădere de 44%.
În Ploiești, locuințele s-au scumpit cu 2,6% în decurs de 12 luni, de la 714 euro pe metru pătrat, până la 733 de euro pe metru pătrat util.
Viorica
Bacau – se confirma!
Asteptam cu interes o prognoza pe judete + Bucuresti.
Multumesc.
BRIGITA
PTR. IUSTIN…cititi cu atentie…scrie clar ca s-au scumpit…unde a gresit jurnalistul pe care tocmai l-ati jignit?…dvs. cum meritati sa vi se spuna???…probabil, s-ar fi cuvenit sa va cereti scuze…
BRIGITA
PTR. PFFF…cititi cu atentie!!!…daca scad pretentiile, asta nu inseamna ca in consecinta accepta preturi mai mari???…deci da, pretul a crescut….LOGIC…e foarte corect…
pfff
“În Galați, pretențiile proprietarilor au scăzut cu 0,4% în decurs de 12 luni, de la 623 de euro pe metru pătrat util, până la 626 de euro pe metru pătrat util.”
Zau, au scazut de la 623 la 626?
Cu cine ati facut matematica d-le jurnalist?
iustin
In ploiesti sa scumpit sa sa ieftinit?ca de la 714 la 733 inseamna ca s-au scumpit.