catalina_balan94 a întrebat

Subevaluare apart-ce se intampla cu antecontractul

publicat pe 17 Feb 2020 in categoria Cumpărători

Buna ziua!
Daca evaluatorul imi subevalueaza apartamentul pe care doresc sa il achizitionez si pt care am platit avans integral, iar eu nu mai pot plati si diferenta de bani, cum pot recupera avansul? Exista vreo solutie?

Oferă părerea ta:

Pentru a posta întrebări este necesar să fii autentificat.
Intră în contul tău sau crează-ți un cont nou pe imobiliare.ro

Sfaturi și păreri
2 răspunsuri de la experți
Proprietar a răspuns:
19 Feb 2020
  • Hategan Attorneys
  • Partener Real Estate
  • Timisoara

Buna ziua,
pentru a raspunde cat mai clar intrebarii dumneavoastra ar trebui sa cunoastem clauza din promisiunea de vanzare-cumparare (daca in baza ei ati achitat avansul) prin care se reglementeaza plata pretului prin accesarea creditului. Este esentiala aceasta clauza, respectiv modul in care aceasta a fost formulata, respectiv daca s-a prevazut ca accesarea creditului reprezinta singura sursa de finantare pentru plata pretului. In absenta mentiunii in promisiune privind plata diferentei de pret exclusiv avand ca sursa finantarea bancara, incheierea contractului nu ar putea fi legata de obtinerea finantarii la valoarea stabilita in promisiune. In cazul in care nu s-a facut mentiune privind finantarea integral a diferentei de pret prin banca (avand ca efect restituirea avansului daca banca nu acorda finantarea la nivelul solicitat), subevaluarea de catre evaluatorul bancii nu ar fi in principiu o cauza de neincheiere a contractului.

  • Rating răspuns 1/5
  • 2 evaluări
Ionut Stancu a răspuns:
17 Feb 2020
  • TELESTATE BUSINESS PLATINUM S.R.L
  • Administrator si asociat unic
  • Bucuresti

Buna seara!
Intr-o tranzactie, exista 2 "variante" de pret: cel convenit de comun acord intre parti si cel care reiese in urma efectuarii raportului de evaluare de catre evaluatorul ANEVAR, in situatia in care cumparatorul acceseaza un credit imobiliar.
Antecontractul / Promisiunea de vanzare reprezinta acordul de vointa al partilor prin care isi creeaza obligatii una fata de cealalta in vederea tranzactionarii unui imobil.
Astfel, prin Promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare, vanzatorul se obliga sa vanda respectiv, cumparatorul se obliga sa cumpere.
Tocmai de aceea, partile stabilesc prin acest acord un avans (care, la semnarea Promisiunii poate fi mai mic decat cel solicitat de banca, restul de avans urmand a fi achitat pana in ziua vanzarii sau chiar in ziua vanzarii) si penalitati pentru situatia nerespectarii obligatiei de a (mai) vinde respectiv de a (mai) cumpara, astfel:
- pentru nerespectarea obligatiei / refuzul de a cumpara, cumparatorul pierde avansul achitat cu titlu de arvuna;
- pentru nerespectarea obligatiei / refuzul de a vinde, vanzatorul returneaza cumparatorului dublul sumei primite cu titlu de arvuna.
In plus, in situatia achizitionarii cu credit imobiliar, apare si cea de-a treia clauza penalizatoare (sau, mai degraba spus, de readucere a partilor in situatia initiala) care specifica urmatoarele:
- in situatia nefinalizarii tranzactiei din motive independente de vointa partilor, inclusiv a clauzei fortei majore, vanzatorul returneaza cumparatorului avansul primit iar partile sunt puse in situatia anterioara autentificarii Promisiunii de Vanzare.
Tinand cont ca aspectul de mai sus are principala legatura, in cele mai multe cazuri, cu refuzul bancii de a mai acorda creditul (deoarece este vorba, cu siguranta, de anumite probleme de ordin juridic legate de imobil), pentru recuperarea avansului se poate solicita bancii o adresa prin care sa specifice, in mod oficial, ca refuza acordarea creditului si care va fi prezentata Notarului instrumentator pentru solutionarea situatiei.
Ori, in situatia dvs, banca va poate finanta in continuare, in conditiile completarii de catre dvs a restului de pret, convenit prin Promisiunea de Vanzare. Prin urmare, acest aspect incadreaza tranzactia ca fiind incalcata de catre cumparator iar Notarul instrumentator va consemna acest aspect.
Va recomand ori sa purtati o discutie diplomatica cu vanzatorul sau sa faceti un efort pentru suplimentarea pana la.pretul convenit pentru a evita pierderea avansului.
Va doresc o seara agreabila si mult succes in urmatorii pasi!

  • Rating răspuns 3.5/5
  • 4 evaluări