Promoții de Black Friday la apartamente: discounturi de mii euro, locuri de parcare sau bucătării mobilate!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 18 Noiembrie 2016, Ultima actualizare: 21 Noiembrie 2016

„Febra cumpărăturilor” specifică acestei perioade se extinde și pe piața imobiliară.

O analiză realizată de Imobiliare.ro arată că unii vânzătorii de locuințe – în special dezvoltatori de apartamente – tind să se alinieze trendului organizării de promoții de Black Friday. Ofertele speciale constau în general în reduceri de preț, alternativa fiind reprezentată de un loc de parcare gratuit sau de o bucătărie mobilată și utilată. De menționat este că discounturile nu ajung nici pe departe la nivelul practicat pe piața electrocasnicelor, situându-se, de regulă, sub valoarea de 5.000 de euro (sau 10% din valoarea proprietății).

discounturi de mii de euro, locuri de parcare sau bucătării mobilate

București:

În cartierul Berceni, un apartament cu două camere în bloc nou (construcție 2016) este disponibil spre vânzare cu o reducere de 3.050 de euro, de la 53.000 la 49.500 de euro. Locuința este situată la etajul întâi al unui bloc cu patru nivele și dispune de o suprafață utilă de 60 de metri pătrați. Oferta este valabilă însă numai pentru achizițiile cu plata rapidă (cash). (Click pentru ofertă)

În apropiere de stația de metrou Mihai Bravu, un alt apartament cu două camere, finalizat tot în 2016, face obiectul unei reduceri de Black Friday în valoare de 4.000 de euro, de la 86.000 la 82.000 de euro. Imobilul se află situat la etajul cinci din șase și are o suprafață utilă de 61 de metri pătrați. (Vezi detalii.)

Tot în zona Mihai Bravu, un apartament bicameral cu o suprafață similară (60 de metri pătrați utili) beneficiază de o dublă promoție, constând într-o reducere de preț în valoare de 2.000 euro, pe de o parte, și un loc de parcare la demisol, pe de altă parte, în cazul în care antecontractul se semnează până la sfârșitul acestei săptămâni. Apartamentul, amplasat la etajul unu (din trei), poate fi achiziționat astfel cu 83.000 de euro. (Află mai multe.)

În zona Apărătorii Patriei, o unitate locativă cu trei camere, în suprafață de 100 de metri pătrați utili, este scoasă la vânzare cu un discount de 4.000 de euro față de prețul de listă, de la 99.000 la 96.000 de euro. Locuința este finisată și se află la etajul al doilea într-un bloc cu șapte nivele finalizat în 2014. (Aici găsești anunțul în detaliu.)

O promoție de Black Friday este organizată și de dezvoltatorul ansamblului rezidențial Grünenpark, din zona Drumul Taberei. Astfel, cumpărătorii care vor semna contracte între 18 noiembrie și 18 decembrie 2016 vor primi „la pachet” bucătăria mobilată și echipată. Ansamblul se află în construcție, iar un apartament cu două camere, cu o suprafață utilă de 86 de metri pătrați, poate fi achiziționat, spre exemplu, cu 81.000 de euro. (Click pentru informații suplimentare.)

Dezvoltatorul ansamblului Rotar Park Residence, situat în apropiere de stația de metrou Păcii, oferă un discount în valoare de 2.000 euro pentru apartamentele de la etajul 10. În mod normal, prețurile solicitate pentru etajele superioare încep de la 1.000 de euro pe metru pătrat util (cu TVA inclus). (Află mai multe.)

Dezvoltatorul ansamblului Barcelona Residence din Titan a anunțat o reducere în valoare de 5% la prețurile apartamentelor de Black Friday, oferta fiind valabilă în 18 și 19 noiembrie. Asta ar însemna că, pentru un apartament cu două camere cu o suprafață de aproape 57 de metri pătrați și un preț de listă de 69.000 de euro (fără TVA), discount-ul ar ajunge la 3.450 de euro. (Vezi anunțul în detaliu.)

Brașov:

Cea mai mare reducere de preț oferită de Black Friday pe Imobiliare.ro poate fi găsită în Brașov și se ridică la aproape 11.000 de euro. Astfel, un apartament tip duplex, situat la ultimele etaje ale unui bloc nou din cadrul ansamblului Subcetate Apartamente, zona Exterior Nord, poate fi achiziționat cu 49.900 de euro, în loc de 60.800 de euro (la cât ajunge valoarea normală de listă). De menționat este că prețul redus nu mai include un loc de parcare gratuit (a cărui valoare ar ajunge la 2.000 de euro). Locuința are trei camere și o suprafață utilă de 92 de metri pătrați. Oferta este însă valabilă numai pentru achizițiile cu plata cash. (Aici poți vizualiza oferta în detaliu.)

Pentru cei interesați de o tranzacție prin credit în cadrul aceluiași complex, un apartament tricameral tip duplex, cu o suprafață utilă similară (92 de metri pătrați), poate fi achiziționat cu un discount de Black Friday de circa 5.000 de euro, de la 64.000 la 58.900 de euro. Potrivit reprezentanților companiei, noul preț include și un loc de parcare gratuit (spre deosebire de cel vechi). (Click pentru mai multe informații)

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Previziunile specialiștilor: Cum îi vor influența concret pe cumpărători, dar și pe jucătorii din imobiliare, noile măsuri propuse pentru asigurarea sustenabilității financiare a României?

Noi măsuri care ar putea avea un impact semnificativ asupra pieței imobiliare, și implicit asupra celor aflați în căutarea unei locuințe, sunt așteptate să intre în vigoare din 2024....

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Ansamblul Parcului20, din nordul Bucureștiului: 485 de apartamente noi, cu sisteme smart home integrate. Eficiența energetică e o realitate! (P)

Prima fază a proiectului este deja finalizată – și locuită de proprietari –, iar cea de-a doua se află în proces de construcție; cele două sunt contractate în proporție...

citește mai departe
Estoria City, o investiție 100% românească în estul Capitalei: 1.200 de apartamente, plus birouri și spații comerciale

Proiectele mixte, care includ facilități complementare componentei rezidențiale, inclusiv spații verzi și de relaxare, devin tot mai populare pe piața imobiliară românească. Compania imobiliară Imoteca a anunțat că ansamblul...

citește mai departe