Deseori plecăm de la o nevoie raţională, dar ajungem să luăm decizia emoţional. Pentru că achiziţionarea unui imobil este una dintre cele mai importante investiţii financiare pe care o faci de-a lungul vieţii, e bine să gândeşti lucrurile de trei ori înainte.
Ţine minte: normele prevăd că beneficiarul (solicitantul creditului) nu are voie să “înstrăineze” (de exemplu să doneze) imobilul achiziţionat prin programul PRIMA CASĂ pentru o perioadă de cinci ani.
Pentru a avea o imagine mai clară asupra imobilului de care ai nevoie, poţi să îţi faci un plan cu toate caracteristicile pe care noua locuinţă trebuie să le îndeplinească neapărat. Gândeşte-te la viitor şi la cine va locui în noua casă. Preferabil să notezi toate acestea înainte de a porni să vizitezi imobilele, pentru că rişti să fii manipulat sau să uiţi de la ce ai plecat.
Să le luăm punctual, cum ai vrea să fie locuinţa ta?
- imobilul trebuie să fie localizat într-o zonă centrală sau la periferie?
- clădire nouă sau construită cu ceva vreme în urmă?
- zona este una în care să te simţi în siguranţă tu şi familia ta?
- există o şcoală bună în apropiere?
- sunt parcuri sau locuri de joacă amenajate în imediata proximitate?
- dar un supermarket sau un loc în care să îţi faci cumpărăturile?
- ai un loc de parcare sigur?
- străzile sunt asfaltate?
- traficul în zonă este aglomerat? De cât timp ai nevoie pentru a ajunge la serviciu?
- transportul în comun este dezvoltat?
- deşi mai puţin evidentă, ia în considerare şi poluarea fonică; zgomotul generează stres, iar stresul cauzează boli.
- cum ţi se par viitorii vecini? Vei căuta să îi ocoleşti sau îi vei saluta cu plăcere?
Mai multe detalii despre PRIMA CASĂ