Prețurile apartamentelor s-au majorat din nou în august 2019: entuziasmul de dinaintea lunii septembrie?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 12 Septembrie 2019, Ultima actualizare: 16 Septembrie 2019

În august 2019, prețurile solicitate pentru apartamentele (noi și vechi) disponibile spre vânzare s-au majorat atât la nivel național, cât și în toate centrele regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro.

Tendința generală de creștere poate fi pusă în legătură cu așteptarea că, în mod tradițional, luna septembrie aduce o „revigorare” a activității de tranzacționare pe piața rezidențială, atât pe segmentul închirierilor, cât și pe cel al vânzărilor. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, valoarea medie de listare pentru un apartament, fie el nou, fie vechi, a crescut cu 1,2%, de la 1.249 de euro pe metru pătrat util (la finele lunii iulie), la 1.264 de euro pe metru pătrat (la finele lui august). În toate marile orașe, majorări au avut loc atât pe segmentul vechi, cât și pe cel nou – cele din urmă au fost, însă, în general, mai semnificative.

București:

Cu un avans general de 2,6% față de iulie, Capitala se situează pe locul al doilea în clasamentul creșterilor de preț din marile orașe, pretențiile vânzătorilor bucureșteni situându-se la o medie de 1.352 de euro pe metru pătrat util (în creștere de la 1.318 euro pe metru pătrat). Tot cu 2,6% s-au apreciat apartamentele din blocurile vechi, care pot fi achiziționate acum cu 1.282 de euro pe metru pătrat, față de 1.250 de euro pe metru pătrat. Unitățile locative nou-construite, însă, au consemnat o creștere de 2,3%, de la 1.375 la 1.406 euro pe metru pătrat util.

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat un avans de 1,6% pe parcursul lunii august, de la 1.128 la 1.146 de euro pe metru pătrat util. Spre deosebire de Capitală, apartamentele vechi s-au apreciat mai puțin decât cele noi, mai exact cu 1,3%, de la o medie de 1.117 euro pe metru pătrat, la 1.131 de euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, prețurile unităților locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale s-au majorat cu 2,6%, de la 1.147 la 1.177 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca:

În orașul de pe Someș, apartamentele s-au scumpit, per ansamblu, cu 1,6% în august comparativ cu luna precedentă, ajungând la o valoare medie de listare de 1.631 de euro pe metru pătrat util, de la 1.606 euro pe metru pătrat. Marja de creștere consemnată de locuințele din blocurile vechi a fost, și aici, mai redusă – este vorba despre un plus de 1,1%, de la 1.610 la 1.627 de euro pe metru pătrat. În același interval, unitățile locative nou-construite s-au apreciat cu 2,1%, de la 1.602 la 1.636 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca rămâne orașul cu cel mai mare preț mediu solicitat pentru apartamente, la o diferență de peste 250 de euro pe metru pătrat util față de Capitală

Constanța:

În orașul de la malul mării, pretențiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat, per ansamblu, cu 1,1%, de la 1.138 la 1.150 de euro pe metru pătrat. Între segmentul rezidențial vechi și cel nou poate fi observată, însă, o discrepanță semnificativă: dacă locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu doar 0,3% (de la 1.145 la 1.148 de euro pe metru pătrat), cele noi au consemnat un avans de 3,7% (de la 1.117 la 1.158 de euro pe metru pătrat).

Iași:

Orașul din nord-estul țării este centrul regional care, potrivit datelor Imobiliare.ro, a consemnat cea mai mare creștere a prețului mediu solicitat pe metru pătrat de apartament: este vorba despre un avans de 3,6%, de la 1.037 la 1.074 de euro pe metru pătrat util. Și în acest caz, apartamentele vechi s-au apreciat cel mai mai puțin, anume cu 2%, de la 1.018 la 1.038 de euro pe metru pătrat. Locuințele nou-construite, pe de altă parte, s-au scumpit cu 5% în ultima lună, ajungând la o valoare medie de 1.107 euro pe metru pătrat (față de 1.054 de euro pe metru pătrat).

Timișoara:

În orașul de pe Bega, proprietarii de apartamente și-au majorat pretențiile cu 1,5% în luna august, de la 1.226 la 1.244 de euro pe metru pătrat util. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,2% în perioada analizată, de la 1.231 la 1.246 de euro pe metru pătrat util. Creșterea consemnată în cazul noilor ansambluri rezidențiale s-a cifrat, însă, la 2%, unitățile locative din cadrul acestora ajungând la o valoare medie de 1.236 de euro pe metru pătrat (față de 1.212 euro pe metru pătrat luna trecută).

Părerile cititorilor
1 părere
  • iiosif

    Pai aceasta crestere de pret se mai poate datora si faptului ca piata imobiliara incepe sa fie inundata de apartamente noi si mai sunt inca in constructie un nr considerabil !
    Uite asa vanzatorii cer mai mult pe o piata deja ticsita de apartamente, adica ceva gen monopol. Eh nu prea se poate si acei vanzatori si dezvoltatori in curand se vor confrunta cu pierderi semnificative! Oricum toata lumea construieste sa vanda, dar piata nu mai poate sa absoarba si cu recesiunea pe vine o sa mai si scada!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe