Presiunea scăzută a apei în apartament

Presiunea scăzută a apei în apartament

Deși unii locatari ai blocurilor vechi s-au obișnuit, poate, cu apa caldă care „urcă” greu, presiunea scăzută a apei reci este, în general, o „capcană” imobiliară ce poate apărea în cazul blocurilor nou-construite.

Cauza este aceea că, adesea, rețelele de utilități (în cazul acesta, rețeaua publică de apă) nu reușesc să țină pasul cu ritmul alert al noilor dezvoltări imobiliare. Problema poate fi întâlnită atât în cazul blocurilor-turn, din pricina regimului mare de înălțime al acestora, cât și în cazul construcțiilor nu foarte înalte, de până la patru etaje (inclusiv la vile!). Cea din urmă situație apare, de regulă, în acele localități periferice ale marilor orașe care au cunoscut o dezvoltare imobiliară intensă în ultimii ani, fără ca rețeaua de apă să fi fost inițial proiectată pentru atâtea blocuri de locuințe (fie ele și nu foarte înalte).

Ce să faci, așadar, pentru a evita – sau a ieși din – această „capcană”? Iată recomandările experților Imobiliare.ro:

1. Verifică presiunea apei de la prima vizionare!

Cea mai simplă măsură preventivă este ca, atunci când mergi la vizionare, să verifici tu însuți presiunea apei din apartament, mai ales dacă locuința se află amplasată la unul dintre etajele superioare. Ține cont de faptul că acesta nu este, totuși, un test „definitiv” – asta pentru că, dacă blocul este nou-construit, rețeaua de apă va fi mult mai solicitată în momentul în care majoritatea apartamentelor vor fi ocupate.

2. Întreabă vecinii!

Cea de-a doua măsură de precauție – sau prima, dacă proiectul nu a fost racordat, încă, la utilități – este să întrebi locatarii din blocurile vecine dacă au probleme cu presiunea apei. În cazul în care te gândești să cumperi un apartament într-un bloc-turn, ideal ar fi, desigur, să poți discuta cu una sau mai multe persoane care locuiesc tot într-o clădire cu regim mare de înălțime, amplasată în apropiere. Dacă imobilul care te interesează are doar trei sau patru etaje, îți va fi mai ușor să găsești vecini aflați într-o situație comparabilă.

Dacă îți dai seama că apartamentul care îți place are – sau ar putea avea! – probleme cu presiunea apei, nu e cazul să disperi. Problema nu este de nerezolvat, iar o soluție relativ facilă constă în instalarea unei stații de hidrofor care să fie adaptată la dimensiunile și nevoile clădirii (ale căror costuri vor varia, desigur, în funcție de acești parametri).

Pentru implementarea unei asemenea soluții, există două variante:

1. Instalația ar trebui să fie montată de către dezvoltator

Pentru un bloc nou-construit, amplasat într-o zonă unde există probleme cu presiunea apei, dezvoltatorul este cel care ar trebui să se asigure de furnizarea utilităților în condiții optime pentru fiecare apartament. De aceea, dacă observi că presiunea apei este scăzută, întreabă vânzătorul (sau reprezentanții acestuia) dacă întenționează să instaleze o stație de hidrofor la nivel de bloc (sau de ansamblu rezidențial) pentru a rezolva situația.

2. Instalația poate fi montată și de asociația de proprietari

Dacă deja te-ai mutat într-un imobil cu probleme de presiune a apei, există, desigur, și soluția ca asociația de proprietari să se ocupe de instalarea unui hidrofor, iar locatarii să cotizeze pentru asta. În cazul în care mizezi de la început pe această din urmă variantă, trebuie să ții cont de faptul că, odată cumpărat apartamentul, poate dura câteva luni până ca asociația de proprietari să se constituie, să cadă de acord cu și să se ocupe de instalarea stației de hidrofor.

Pune direct o întrebare

Experții noștrii imobiliari vor căuta soluții și îți vor oferi sfaturi

Citește cele mai noi știri din piață
Locurile de parcare, un punct sensibil pentru cumpărători. Dezvoltator: Unii clienți refuză apartamentele, dacă sunt obligați să ia două locuri

Vor apartamentele, dar nu și locurile de parcare. Unii dintre cumpărători sunt dispuși să renunțe cu totul la locuințele noi pe care își doreau să le achiziționeze, doar pentru...

citește mai departe
Surpriză pe piața imobiliară din București în pragul alegerilor – prețurile apartamentelor noi au explodat. Ce se întâmplă în celelalte orașe?

Bucureștiul atrage, în momentul de față, toate privirile din sfera imobiliară și nu numai, după explozia de scumpiri înregistrată în cazul apartamentelor noi în ultima lună. Dezvoltatorii, dar și...

citește mai departe
Construcții mai rapide: Ce înseamnă avizarea tacită și cum te ajută dacă vrei să construiești

Știai că din mai au intrat în vigoare noi reguli care simplifică birocrația în construcții? Este vorba despre avizarea tacită – pe scurt, dacă autoritățile nu îți răspund la...

citește mai departe
Surpriză pe piața imobiliară din București în pragul alegerilor – prețurile apartamentelor noi au explodat. Ce se întâmplă în celelalte orașe?

Bucureștiul atrage, în momentul de față, toate privirile din sfera imobiliară și nu numai, după explozia de scumpiri înregistrată în cazul apartamentelor noi în ultima lună. Dezvoltatorii, dar și...

citește mai departe
Satul de lângă București care le oferă un refugiu, la prețuri accesibile, celor care vor să scape de poluare.”E ca Pipera de acum 15 ani”

Un sat din sud-vestul Capitalei le atrage atenția bucureștenilor care s-au săturat de poluare și caută un refugiu în natură, fără să se îndepărteze prea mult de oraș. Este...

citește mai departe
Una dintre cele mai cunoscute clădiri din centrul Aradului, de vânzare. Are aproape 100 de ani de istorie – FOTO

Pe Bulevardul Decebal, una dintre cele mai cunoscute artere ale Aradului, se află o clădire cu o poveste care depășește cu mult zidurile sale. Este vorba despre fostul Hotel...

citește mai departe
Metroul, un tichet câștigător pentru imobiliarele bucureștene. Cât plătești în plus pentru o locuință aflată în proximitatea unei stații și care sunt noii poli de oportunitate din Capitală și din împrejurimi – GRAFICE

Ce înseamnă o locuință perfectă pentru un bucureștean? Dincolo de calitatea finisajelor, modul în care este amenajată, dotări sau chiar și de preț, cei mai mulți cumpărători se pot...

citește mai departe
HILS Development, prezent la SIB 2025: apartamente gata de mutat în cele mai dinamice zone din București

HILS Development participă la ediția din acest an a Salonului Imobiliar București (SIB), aducând în prim-plan cele mai recente dezvoltări rezidențiale și un stoc important de apartamente finalizate, pregătite...

citește mai departe
Hai la cel mai mare eveniment de real estate din România! Participi gratuit cu Imobiliare.ro și găsești proprietăți cu prețuri pornind de la 36.900 de euro

Îți cauți o locuință sau ai nevoie de o soluție de finanțare potrivită nevoilor tale? Te așteptăm la finalul acestei săptămâni la Salonul Imobiliar București, cel mai mare eveniment...

citește mai departe
Constanța urcă pe harta scumpirilor imobiliare din România. Cea mai scumpă vilă din oraș costă cât un palat în Franța – FOTO

Piața imobiliară din Constanța prinde viteză în 2025, cu prețuri în creștere și interes tot mai mare din partea cumpărătorilor, consolidând poziția orașului pe harta imobiliară a României. Potrivit...

citește mai departe
Portretul noii locuințe ideale: încălzire în pardoseală, răcire în tavan, costuri la utilități aproape zero. Cât plătești pentru o astfel de proprietate?

Tot mai mulți români își doresc o locuință care nu doar să arate bine, ci să le și ofere confort, facturi mici și un trai sustenabil. Casele eficiente energetic...

citește mai departe
A fost casa unei personalități înainte de Al Doilea Război Mondial, acum se vinde. Cât costă această clădire aflată la doi pași de km 0 al Capitalei – FOTO

Dacă ești din București, ai trecut cel puțin o dată prin fața acestei clădiri istorice aflate la doi pași de Piața Universității. Aceasta i-a aparținut fostului ministru Nicolae Dinischiotu...

citește mai departe
Cumpărătorii, mai protejați când aleg apartamente la stadiul de proiect. Noi reguli, în curând, pentru dezvoltatori

Senatorii au votat un proiect de lege care îi protejează pe clienții dezvoltatorilor imobiliari care vând apartamente în imobile aflate încă în stadiu de proiect. Avansul pentru o astfel...

citește mai departe
(P) RE/MAX Evolution, agenția imobiliară nr. 1 din România, redefinește performanța în real estate. Leadershipul vizionar al lui George Șeicaru propulsează Brașovul pe harta excelenței

RE/MAX Evolution a fost desemnată agenția numărul 1 la nivel național în cadrul rețelei RE/MAX România, ocupând prima poziție în toate categoriile majore: număr de tranzacții, comisioane încasate, listări în reprezentare exclusivă...

citește mai departe
Cauți o proprietate cu farmec istoric în Arad? Uite cât costă un apartament în Palatul Kovács

În centrul istoric al Aradului, Palatul Kovács atrage privirile trecătorilor cu eleganța sa atemporală. Construit în anul 1906, după planurile arhitectului Babócs István, acest edificiu este un veritabil simbol...

citește mai departe