Poți aplica pentru un credit ipotecar dacă ai venituri din străinătate?

Îți dorești un credit ipotecar în România, deși ai venituri în străinătate? Într-adevăr, procesul de obținere a creditului este unul diferit spre deosebire de situația persoanelor care obțin veniturile în țară, însă acest lucru nu afectează în mod negativ obținerea creditului.

Astfel, înainte de aplica pentru un credit ipotecar, trebuie să știi câteva aspecte.

Venituri din salarii

În situația în care dispui de un contract de muncă, poți primi aceleași sume care pot fi obținute și de către persoanele care lucrează în România. Ceea ce este diferit față de condițiile normale, este faptul că va fi necesar să traduci actele ce țin de contractul de muncă în limba română. Cu toate acestea, nu toate instituțiile financiare emit această cerință (unele preferă documentele în limba engleză). Pe lângă acestea, o altă condiție emisă de către insituțiile financiare poate fi dovada permisului de muncă sau a celui de ședere.

Mai trebuie să ții cont de faptul că pentru cele mai multe dintre instituții este necesar să lucrezi în afară de cel puțin un an, înainte ca împrumutul să poată fi acordat. Pe lângă aceste condiții, este important să ai un istoric bun de plată și să poți garanta împrumutul cu ipoteca imobiliară.

Pentru a obține mai multe informații cu privire la costurile asociate unui credit ipotecar, poți apela cu încredere la expertiza unui broker de credite. Găsește gratuit soluția de finanțare ideală pentru obiectivele tale financiare cu ajutorul unui astfel de specialist! 

Venituri din alte surse

Dacă realizezi venituri din activități independente, va fi necesar un contract de desfășurare a acestor activități sau un act legal care dovedește activitatea independentă (care se desfășoară de cel puțin 6 luni), un certificat de înmatriculare, o declarație unică privind contribuțiile sociale și impozitul pe venit, certificatul de înregistrare fiscală și registrul de încasări și plăți, dacă este cazul.

Opțiunile de care poți dispune

Homevest, partenerii Imobiliare.ro care se ocupă de gestionarea creditelor ipotecare pentru expatriați, a realizat un studiu al băncilor pe care le poți avea la dispoziție dacă te afli în această situație. Astfel, conform studiului, anumite instituții financiare cer un avans minim de până la 20% pentru creditele imobiliare în euro și posibilitatea prea-aprobării online, fără a legaliza documentele.

Pe de altă parte, alte instituții financiare oferă o dobândă de până la 3,37 + EURIBOR 6 luni. Cu toate acestea, în această situație, avansul minim este mai mare și anume de 30%.

Care sunt pașii pentru achiziția proprietății?

Cea mai indicată modalitate prin care poți să beneficiezi de un astfel de credit, este prin apelarea serviciilor unui broker de credit. Specialistul este plătit de către băncile intermediare, pe baza numărului de contracte încheiat, așadar tu nu vei avea niciun cost asociat serviciilor sale.

În primă instanță, brokerul va discuta cu tine și va analiza apoi care sunt nevoile tale și ce tip de credit este potrivit pentru tine. Apoi va calcula un scoring preliminar, iar în funcție de acesta va realiza un top trei al opțiunilor potrivite pentru tine.

Apoi, acesta îți va oferi informații complete despre ofertele alese, precum cât va costa creditul sau când îl vei putea achita integral. După această etapă, el se va ocupa de dosarul de creditare. Până la aprobarea dosarului, brokerul de credite va analiza clauzele contractuale și totodată îți va oferi informații complete despre drepturile și obligațiile pe care le vei avea.

Dacă dosarul este aprobat, specialistul va participa inclusiv la etapa semnării contractului, pentru a se asigura că totul se desfășoară conform așteptărilor tale.

Pe scurt, pașii pentru obținerea creditului constau în: 

  • Preaprobarea împrumutului
  • Antecontract
  • Evaluarea proprietății
  • Aprobarea împrumutului

Beneficiază gratuit de serviciile unui broker de credit

Încă de la lansare, partenerii Imobiliare.ro, Homevest, au ajutat sute de români care locuiesc în străinătate să verifice eligibilitatea. „Piața din România crește într-un ritm alert, însă depunem constant eforturi pentru a adăuga în lista țărilor eligibile și Spania, Portugalia, Polonia și alte țări în care îi putem ajuta pe expați să-și cumpere locuința pe care să o numească acasă.”, spune Erik Edin, CEO și co-fondator Homevest.

Solicită o întâlnire cu unul dintre brokerii de credite disponibili pe Imobiliare.ro pentru a colabora gratuit cu un specialist,  care poate face o diferență reală privind timpul alocat, eficiența procesului, dar și eliberării presiunii cu privire la realizarea tuturor etapelor.

Pune direct o întrebare

Experții noștrii imobiliari vor căuta soluții și îți vor oferi sfaturi

Citește cele mai noi știri din piață
Casa Verde 2025: Buget record, dar aceeași „olimpiadă digitală”. Ministerul Mediului dă, în premieră, bani și pentru baterii

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” se pregătește de o nouă ediție în 2025, cu cel mai mare buget alocat vreodată: 2,2 miliarde de lei. Potrivit autorităților,  vor fi introduse și...

citește mai departe
Cluj-Napoca, orașul-comoară al României? De ce sunt atât de scumpe apartamentele și ce perspective există pe plan local pentru cumpărători – GRAFICE

Cluj-Napoca este cel mai scump oraș din România. Mai este acest lucru o surpriză pentru cineva? Probabil că nu. În ultimii ani am fost martorii evoluției accelerate înregistrate la...

citește mai departe
Cauți o proprietate cu farmec istoric în Arad? Uite cât costă un apartament în Palatul Kovács

În centrul istoric al Aradului, Palatul Kovács atrage privirile trecătorilor cu eleganța sa atemporală. Construit în anul 1906, după planurile arhitectului Babócs István, acest edificiu este un veritabil simbol...

citește mai departe
Casa Verde 2025: Buget record, dar aceeași „olimpiadă digitală”. Ministerul Mediului dă, în premieră, bani și pentru baterii

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” se pregătește de o nouă ediție în 2025, cu cel mai mare buget alocat vreodată: 2,2 miliarde de lei. Potrivit autorităților,  vor fi introduse și...

citește mai departe
Două ansambluri rezidențiale, vândute integral. Ce planuri de viitor are dezvoltatorul bucureștean?

HILS Development, companie cu 20 de ani de experiență în dezvoltări imobiliare, a vândut integral ansamblurile HILS Pallady și HILS Splai din București. Dezvoltatorul lucrează acum la trei alte...

citește mai departe
Ia creditul ipotecar potrivit prin Imobiliare.ro Finance și câștigă un card cadou IKEA pentru noua ta casă!

Vrei să-ți cumperi o locuință și ai nevoie de un credit? Intră acum pe site-ul Imobiliare.ro Finance, aplică pentru obținerea unui împrumut și primești un card cadou IKEA pentru...

citește mai departe
Cluj-Napoca, orașul-comoară al României? De ce sunt atât de scumpe apartamentele și ce perspective există pe plan local pentru cumpărători – GRAFICE

Cluj-Napoca este cel mai scump oraș din România. Mai este acest lucru o surpriză pentru cineva? Probabil că nu. În ultimii ani am fost martorii evoluției accelerate înregistrate la...

citește mai departe
Ne vedem în weekend la Târgul Imobiliar Timișoara! Hai și tu să-ți găsești casă și creditul potrivit

Cauți o locuință în Timișoara sau ai găsit-o deja și ai nevoie de un împrumut pentru a o achiziționa? Te așteptăm în weekend la Târgul Imobiliar Timișoara. Găsești peste...

citește mai departe
Maurice Munteanu despre eleganță, stil și locuințe: „O casă trebuie să fie ca tine!”

Maurice Munteanu, unul dintre cei mai apreciați editori de modă din România, a fost recent invitat în Imobiliare.ro Talks, unde a oferit o perspectivă asupra stilului personal și a...

citește mai departe
3 din 10 români nu sunt doar proprietari, ci și investori în imobiliare. Unde se situează România în peisajul european?

Într-un context european dominat de incertitudine economică și inflație fluctuantă, România iese în evidență printr-un grad ridicat de stabilitate pe segmentul imobiliar. Potrivit European Housing Trend Report 2024, 85%...

citește mai departe
De ce aleg românii să învestească în Dominicană?

După ce Grecia sau Dubai au reprezentat puncte de interes pe harta investițiilor internaționale, intră acum și Republica Dominicană. Care sunt oportunitățile și de ce este atractivă Dominicana? Potrivit...

citește mai departe
Zece tendințe pe piața imobiliară și de creditare, după primele luni ale noului an. La ce ne putem aștepta până la finele lui 2025? – ANALIZĂ

Încă din primele luni ale acestui an s-au conturat la nivelul pieței rezidențiale o serie de tendințe care au potențialul de a marca evoluția sa în 2025. Semnale vin...

citește mai departe
Imobilul care găzduiește clubul El Dictador, scos la vânzare. Ce oportunități de investiție va avea noul proprietar – FOTO

Știați că faimosul club El Dictador se află într-o clădire istorică reprezentativă pentru Bucureștiul interbelic? Imobilul situat la intersecția străzilor Lipscani 43 și Blănari 21 în inima centrului vechi,...

citește mai departe
Era casa visurilor ei, acum o vinde. Cum arată vila de lângă București pentru care Marilu Dobrescu caută cumpărător?

Marilu Dobrescu, una dintre cele mai cunoscute personalități feminine din online-ul românesc, și-a scos la vânzare vila din Otopeni în care nu de mult visa că-și va crește familia....

citește mai departe
Ai o locuință de închiriat? Caută chiriașul pe Imobiliare.ro și te ajutăm să scapi de stresul facturilor

Dacă ai o locuință de închiriat, te așteptăm pe Imobiliare.ro. Te ajutăm să-ți găsești chiriaș în cel mai scurt timp și îți oferim, în plus, soluția perfectă care te...

citește mai departe