Piața imobiliară în T1 2019: Prețurile locuințelor, aproape de nivelul de acum 9 ani

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 23 Aprilie 2019, Ultima actualizare: 23 Aprilie 2019

piata imobiliara in T1 2019 preturile locuintelor aproape de nivelul de acum 9 ani

Prețurile locuințelor au continuat să se majoreze în T1 2019, dar într-un ritm mai redus chiar și decât anul trecut.

În primul trimestru al anului în curs, proprietățile rezidențiale din România s-au apreciat cu 0,8% față de ultimele trei luni din 2018, potrivit celui mai recent raport de piață realizat de Analize Imobiliare. Astfel, nivelul actual al prețurilor se situează la un nivel apropiat de cel consemnat la începutul lui 2010, după declinul important consemnat în primii doi ani de recesiune (mai ales în 2008). În ceea ce privește prețurile de tranzacționare ale locuințelor, cele mai recente date publicate de Eurostat și Institutul Național de Statistică (INS) relevă, pentru al patrulea trimestru din 2018, un avans anual de 4,2% atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro. Pentru piața locală, creșterea anuală a fost de 5,3%, corespunzând, astfel, cu cea consemnată de Analize Imobiliare pentru valorile de listare a proprietăților.

„Tendința de temperare a ritmului de creștere a prețurilor, identificată de Analize Imobiliare încă din a doua jumătate a anului 2017, s-a menținut și în primul trimestru din 2019. Prețurile și-au continuat traiectoria ascendentă într-un ritm și mai redus decât anul trecut, astfel încât diferența anuală a prețurilor proprietăților rezidențiale a ajuns la +4,6%, în condițiile în care, în cele trei luni anterioare, același indicator se situa la o valoare de +5,3%.”

Dorel Niță, Head of Data and Research în cadrul Imobiliare.ro și Project Manager al AnalizeImobiliare.ro

 

Creșteri de până la 2% în marile orașe

În marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro și Analize Imobiliare, prețurile apartamentelor au tins, în general, să se majoreze în primele trei luni din 2019 – chiar dacă, la fel ca în cele două trimestre anterioare, marjele de creștere nu au depășit pragul de 2%. Excepția de la regulă o constituie Constanța, acolo unde pretențiile vânzătorilor s-au diminuat cu 0,4%, până la 1.140 de euro pe metru pătrat util.

Pentru cel de-al patrulea trimestru consecutiv, Brașovul s-a situat în fruntea clasamentului creșterilor de preț din marile orașe ale țării – atât trimestrial, cât și anual. Aici, apartamentele s-au apreciat cu 2% în primul pătrar din 2019 și, respectiv, cu 8,3% în ultimele 12 luni, ajungând la o medie de 1.100 de euro pe metru pătrat util. Cluj-Napoca se situează pe a doua poziție (atât în topul trimestrial, cât și în cel anual), prețul mediu solicitat pentru un apartament majorându-se cu 1,7% în primele trei luni din 2019 și, respectiv, cu 6,4% în ultimul an (până la 1.560 de euro pe metru pătrat util). În București, locuințele s-au scumpit cu 1,3% în T1 2019 și, respectiv, cu 5,7% la 12 luni, până la 1.320 de euro pe metru pătrat util. Pe următoarele locuri în clasamentul anual al creșterilor de preț se află Timișoara (+5,1% anual), Constanța (+3,8%) și Iași (+3,7%).

Botoșani, campion național la scumpiri

La fel ca în ultimele două trimestre, în T1 2019 au existat câteva reședințe de județ unde au avut loc creșteri de preț sensibil mai mari decât în marile centre regionale, dar și decât media națională. Pe primul loc în clasamentul național al scumpirilor se află, astfel, Botoșaniul, cu un avans de 7,1%, până la o medie de 800 de euro pe metru pătrat util. Orașul din nord-estul țării este urmat, la relativ mică distanță, de Miercurea-Ciuc, cu un plus de 6,3% (până la 900 de euro pe metru pătrat), apoi de Drobeta Turnu Severin (+5,3%, până la 670 de euro pe metru pătrat), Târgu-Jiu (+5,2%, până la 980 de euro pe metru pătrat) și Sibiu (+4,5%, până la 940 de euro pe metru pătrat).

Cerere, ofertă, tranzacții

Pe parcursul primului trimestru al anului în curs, aproximativ 164.000 de potențiali cumpărători au căutat apartamente și case scoase la vânzare prin intermediul Imobiliare.ro, cu aproape 30% mai mult decât în cele trei luni anterioare. Comparativ cu perioada similară din 2018, însă, volumul cererii este, per ansamblu, cu 20% mai mic la nivelul centrelor regionale. Interesul pentru achiziția de locuințe este, totuși, semnificativ mai ridicat decât în urmă cu patru ani. Astfel, comparativ cu primul trimestru din 2015, moment la care piața rezidențială autohtonă se afla deja în creștere, cererea de locuințe este acum cu 41% mai mare în cele șase mari centre regionale analizate.

Spre deosebire de ultimul trimestru al anului trecut, datele Analize Imobiliare relevă, pentru primele trei luni din 2019, o majorare de 15,4% a ofertei de locuințe (apartamente și case construite înainte de anul 2000) în cele șase centre regionale analizate. Comparativ cu perioada similară din 2018, însă, în marile orașe ale țării este vizibilă o tendință de scădere a ofertei, acest indicator fiind cu 7% mai mic decât în urmă cu 12 luni.

Potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în primul trimestru al anului în curs au fost încheiate, pe plan național, un număr de 116.109 de vânzări de imobile – nivel ce marchează o scădere de 22% față de perioada similară din 2018, când la nivel de țară erau consemnate 148.951 de asemenea operațiuni. De menționat este totuși că, cel puțin în parte, această scădere poate fi pusă pe seama faptului că lunile ianuarie și februarie, cele care au înregistrat și cele mai slabe rezultate, au fost marcate de nefuncționarea programului Prima Casă (care susține, încă, o parte importantă din cererea de locuințe existentă în piață).

Părerile cititorilor
13 păreri
  • Alexandrescu Mari

    Pretul e format din cerere si oferta. Daca avem salarii mai mari vom avea si crestere a preturilor si nu numai pentru imobiliare,pentru toate produsele si serviciile.In cazul nostru, imobiliare, ca orice produs, pretul e format din materiale,energie,sevicii, salarii, teren, ,taxe,profit,etc. Daca astea cresc creste si pretul daca scad scade si pretul.Simplu.Eu cred ca trendul de crestere va continua odata cu cresterea economica si a salariilor. De ce preturile la imobile ar evolua altfel decat pretul la cartofi. Toate sunt conectate. Cred ca e logic.Ce ar vrea unul(sa scada ca el vrea sa cumpere)sau altul(sa creasca ca el vrea sa vanda) e o alta ciorba.

  • Majorări ușoare la prețurile locuințelor în T2 2019. Cererea este mai mare decât anul trecut, dar tranzacțiile se încheie mai greu – Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: Piața imobiliară în T1 2019: Prețurile locuințelor, aproape de nivelul de acum 9 ani […]

  • Stefan

    Din punctul meu de vedere in urmatorii ani tendinta va fi mai mult spre inchirierea unui apartament decat indatorarea pe 25 de ani si asta daca ai bafta sa prinzi un credit care sa-ti permita asta.
    Eu am 52 de ani si ma uit la generatia de 20 de ani. Foarte putini isi doresc acum sa-si cumpere un apartament. Este generatia care isi doreste mobilitatea. Un credit le va limita libertatea de miscare in plan profetional. Este generatia care daca maine va primi o oferta de munca in Franta vrea sa-si poate face bagajele in 48 de ore si sa plece.
    Este generatia care are ca obiectiv ideea sa traga tare pana la 35-40 de ani dupa care “sa se azeze” la casa lor.
    Din pacate de multe ori “la casa lor” nu mai inseamna Romania.
    O prietena stabilita in Portugalia, la 35 de ani dupa 5 ani de munca in Portugalia cu acte in regula si-a cumparat un apartament de 3 camera cu un credit de 1.5% pe 20 ani.
    La noi bancile se lauda cu dobanda de 7-9%. Faceti voi calculele care sunt diferentele la final de credit.
    Care ar mai fi logica sa te bagi dator in Romania pe 25 de ani cu 7-9 % dobanda, cad poti obtine practic aceiasi bani, in alta tara, cu o dobanda mult mai mica ?

  • Jean

    Am mai avut Guvernul meu si stim la ce ne asteptam. Nu vreau sa vorbesc de alte proportii ale dezastrului dar cu salarii diminuate si fara locuri de munca este imposibil sa anticipam proportiile dezastrului. Ne vom uita la Prima casa din vitrina, parol!

  • da domne

    asta este ca fraza aia care spune ca CINE SE SCUZA, SE ACUZA ! daca urmaresti piata imobiliara atat pe site-urile de anunturi cat si in reaitatea din strada vei observa ca nu prea se mai vand locuintele ca acum 2 ani. asta arata ca numarul celor care doresc sa isi cumpere o casa a scazut. aceasta scadere a interesului duce logic la o scadere a preturilor. ramane de vazut in cat timp vor scadea preturile si cu cat, pentru ca nu se pune problema scumpirilor daca gandesti logic si traiesti in Romania reala. Parerea mea !

  • astet

    Ma astept ca preturile sa scada in urmatorul an, mai ales din cauza situatiei politice si a masurilor fiscale din tara noastra!!!

  • Alin

    Robert – vezi că ai luat-o muuult inainte, cu optimismul tău politic cu Romania in Schengen, cu invazie de investitori etc. Mai e mult pana la hop – deocamdată lucrurile merg politic in sens invers, guvernul a sabotat tot ce era posibil in toate sectoarele. Urmează inflația, explozia dobanzilor, tăieri la cheltuieli, taxe sau imprumuturi care distrug rating-ul. Deficitul comercial arată că urmează o sete de euro, deficit de lichiditate care va contracta cererea. Avem semne de recesiune clare – refuzul de plați pe T1 a echivalat cu tot anul trecut. Firmele de construcție sunt de fapt indatorate masiv, putini sunt pe capital propriu și FOMO e aproape – cand incep să se bată dezvoltatorul pe lichiditățile din piață.

  • alexandru

    Da…asteptati caderi de preturi…perioada cand dezvoltatorii construiau cu banii bancilor ( 2006- 2009 ) s-a cam dus, acum marea majoritate construiesc cu fonduri proprii…Asta inseamna ca nu-i preseaza nimeni sa scada preturile in cazul unei crize…pot urma exemplul lui Tiriac. Cand Stejarii nu s-au mai vandut la pretul cerut, a inchiriat, acum iar vinde…O casa, in general, este cea mai mare investitie pe care o face o persoana in viata ( in general )…In trecut, o generatie cumpara pamantul si a doua construia…pana si pre vremea comunismului, o rata la un apartament ( daca se dorea proprietate ) era destul de mare si dura niste zeci de ani….De ce ar fi altfel astazi ? Pentru cei ce asteapta injumatatiri de pret, sa vada ca orice produs acum 30 de ani era mai ieftin, acum 20 mai scump si astazi si mai scump…

  • Geo

    Am observat ca ori de cate ori vanzarile imobiliare sunt in dificultate, analizele imobiliare fie lipsesc, fie sunt trucate in principal de consilierii imobiliari cartelati. Asa ca nu iau de bun decat ceea ce constat si anume ca preturile scad.

  • Barzukas

    E ca la Caragiale “sa ma iertati “,toata lumea este specialista,prevazatoare,intuitiva nevoie
    mare,dar in realitate in imobiliare totul este dictat si se desfasoara ,(vanzare -cumparare) conform realitatilor din momentul respectiv al pietei.Se pot face previziuni pe termene medii si lungi , dar ca acele analize ,ce se vor face privind evolutia viitoare a pietei imobiliare,pot fi (la un moment dat) partial ori complet eronate.Este adevarat ca aceste analize nu sunt rele,atunci cand sunt facute de cei avizti,dar si cu bune intentii. Am simtit de multe ori, parcurgand diferite concluzionari si aprecieri ,texte despre piata imobiliara prezenta si viitoare, a tot felul de expuneri ,ce se doreau a fi sincere si care de fapt incercau sa rastoarne in sus sau in jos vanzarile (in general) pe piata in functie de interesele personale……Sa imi fie iertat !

  • Robert

    Gresit. Preturile vor continua sa creasca intr-un ritm constant in urmatorii ani. Conteaza foarte mult ce se intampla pe scena politica, insa avem toate sansele ca anul viitor sa fim guvernati de oameni mai responsabili, nu de populisti. Probabil vom accede si in spatiul Schengen, ceea ce va atrage investitori si oportunitati noi pe piata economica, care vor stimula si piata imobiliara, printre altele. Comparativ cu tarile mai dezvoltate din UE, preturile in zona imobiliara sunt inca scazute in Romania. Spatii pentru cladiri noi in zone centrale si semi centrale din marile orase nu prea sunt, automat, preturile acestora vor creste cel mai mult. Nu vrea nimeni sa se mute la bloc la periferie. Totul tine de cerere insa, si multi sunt reticienti in a cumpara acum. Pana se va intampla ceva ce le va declansa spiritul de turma sau FOMO (fear of missing out). Atunci vom avea din nou o mica bula. Intotdeauna vine o bula inainte de o cadere masiva, desi alternativa cresterii constante e preferabila. In mod cert insa, nu vom avea o “criza” imobiliara si preturi mici peste noapte.

  • Bogdan

    Ohohooo… Și încă ce scăderi vor fi! Istoria e ciclica in toate domeniile!

  • Valentin Dumitrache

    Este clar. Urmează o scădere a pieții atât d.p.d.v. al numărului de tranzacții cât și d.p.d.v. al prețului .

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe