Peste jumătate dintre români sunt „relaxați” la achiziția unei case! Dar tu?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Publicat pe: 4 Decembrie 2017, Ultima actualizare: 04 Decembrie 2017

Adagiul antic „Cunoaște-te pe tine însuți!” se poate dovedi extrem de util și într-o tranzacție imobiliară.

Multe voci din piața imobiliară sunt de părere că, spre deosebire de perioada de boom, cumpărătorii de locuințe sunt astăzi mult mai bine informați și „educați”. În mod evident însă, asta nu înseamnă că toți clienții sunt la fel. În cele de mai jos poți afla în ce categorie de cumpărători te încadrezi – iar cunoscându-te pe tine însuți îți vei putea da seama cum să faci lucrurile mai bine!

peste jumatate dintre romani sunt relaxati la achizitia unei case

Potrivit unui studiu derulat recent de Imobiliare.ro, potențialii cumpărători de locuințe din România se împart, în mare, în trei categorii: cea dintâi, etichetată „Eficientul”, reprezintă 30% din totalul clienților, în vreme ce „Analiticul” deține o pondere de 19% din total; „Relaxatul” este, de departe, cea mai bine reprezentată tipologie, cu o cotă de 51%. Care sunt, mai exact, trăsăturile fiecărei categorii?

Locuința proprie, între loc de evadare și refugiu al familiei

„Eficientul” este un client de tip „premium”, este angajat și foarte bine stabilit profesional, precum și activ din punct de vedere profesional. Acest gen de cumpărător știe foarte bine ce își dorește și este incisiv în căutările sale în mediul online (dar nu numai).

„Analiticul” are un statut social mediu spre ridicat, este orientat către latura profesională, dar se află în căutarea „unui loc în care să evadeze”. Persoanele din această categorie sunt pragmatice și sunt în căutarea unui preț corect pentru tipul de proprietate dorită.

Tipologia cel mai bine reprezentată dintre cele trei, anume „Relaxatul”, cuprinde persoane stabile, orientate către viața de familie. Acestea au nevoie de un upgrade la situația loc locativă actuală, pun accentul pe găsirea rapidă a unei proprietăți și sunt (relativ) ușor de mulțumit. De menționat este că termenul „relaxat” se referă aici la flexibilitatea în ceea ce privește așteptările avute de la o casă și nu atitudinii vizavi de achiziția în sine!

Tipurile cumpărătorilor pe orașe:

Tipologie București Brașov Cluj-Napoca Constanța Iași Timișoara
Eficientul 18% 24% 28% 15% 16% 16%
Relaxatul 48% 53% 44% 72% 38% 54%
Analiticul 33% 23% 28% 13% 46% 30%

Sursa: Imobiliare.ro

La ce risc e predispusă majoritatea

După cum se poate deduce din aceste descrieri succinte, „Eficientul” și „Analiticul” sunt tipologiile cel mai bine conectate la realitățile pieței, acestea având, prin urmare, și cele mai mari șanse de a găsi un echilibru optim între nevoile personale și oportunitățile momentului. Pe de altă parte, persoanele din categoria „Relaxatul” sunt mai predispuse la a lua o decizie de achiziție pripită, pe care să o regrete ulterior, odată ce apucă să cunoască și alte opțiuni. Dacă crezi că te încadrezi în această ultimă categorie, poți învăța atât de la „Analitic”, cât și de la „Eficient”!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Previziunile specialiștilor: Cum îi vor influența concret pe cumpărători, dar și pe jucătorii din imobiliare, noile măsuri propuse pentru asigurarea sustenabilității financiare a României?

Noi măsuri care ar putea avea un impact semnificativ asupra pieței imobiliare, și implicit asupra celor aflați în căutarea unei locuințe, sunt așteptate să intre în vigoare din 2024....

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Ansamblul Parcului20, din nordul Bucureștiului: 485 de apartamente noi, cu sisteme smart home integrate. Eficiența energetică e o realitate! (P)

Prima fază a proiectului este deja finalizată – și locuită de proprietari –, iar cea de-a doua se află în proces de construcție; cele două sunt contractate în proporție...

citește mai departe
Estoria City, o investiție 100% românească în estul Capitalei: 1.200 de apartamente, plus birouri și spații comerciale

Proiectele mixte, care includ facilități complementare componentei rezidențiale, inclusiv spații verzi și de relaxare, devin tot mai populare pe piața imobiliară românească. Compania imobiliară Imoteca a anunțat că ansamblul...

citește mai departe