Teoretic, orice persoană cu abilităţi tehnice medii poate realiza o astfel de lucrare.
Dacă vrei să dai un aer proaspăt locuinţei tale şi totodată să creşti utilitatea spaţiului pe care îl ai la dispoziţie, poţi apela la o recompartimentare cu ajutorul unor pereţi despărţitori realizaţi din gips-carton – ca alternativă la cei masivi, din cărămidă sau BCA. Un avantaj al celor dintâi constă în posibilitatea de înglobare a instalaţiilor electrice şi sanitare în spaţiul gol rezultat din construcţie. „Achiziţia de produse necesare construirii de pereţi despărţitori a cunoscut un trend crescător în ultimii ani, în principal datorită faptului că aceştia contribuie la economisirea de energie şi timp. Totodată, clienţii noştri aleg să construiască pereţi despărţitori şi pentru că vor să-şi creeze un spaţiu de locuit pe măsura nevoilor lor, într-un mod rapid, simplu şi cu un efort redus”, spune Mugurel-Horia Rusu, directorul general al Hornbach România. Teoretic, orice persoană cu abilităţi tehnice medii poate realiza o astfel de lucrare, respectând desigur instrucţiunile producătorului. În opinia reprezentantului Hornbach, cumpărătorii ar trebui să se orienteze spre acele produse care îndeplinesc cerinţele de protecţie fonică, termică şi, mai ales, rezistenţă la foc, pentru a asigura astfel un grad cât mai mare de confort şi siguranţă.
În luna ocotmbrie, în magazinele Hornbach au fost amenajate zone speciale unde specialiştii companiei oferă clienţilor informaţii despre cum se construiesc pereţii despărţitori şi despre produsele necesare realizării acestora.
Citeşte şi alte articole din secţiunea Home&Deco