Dacă visezi la un decor „cu personalitate”, poți miza cu încredere pe combinarea unor stiluri de design diferite, dar complementare.
Deși nu sunt, de regulă, foarte costisitoare, perdelele și draperiile pot fi trecute cu vederea în planurile de amenajare a unei locuințe. Acestea îndeplinesc, în primul rând, un important rol funcțional: conferă intimitate unui spațiu ale cărui ferestre sunt expuse privirilor și asigură, totodată, o mai bună calitate a odihnei, prin filtrarea (sau chiar blocarea) luminii, pe timp de zi sau de noapte. Nu trebuie neglijat, însă, rolul estetic al acestor accesorii: ele pot schimba semnificativ „atmosfera” dintr-o locuință – în mod pozitiv sau negativ.
Citește și:
Românii și decorarea pereților interiori: de la vopsea albă sau pastel la tapet floral sau în stil victorian
Aspecte de luat în calcul la alegerea perdelelor și draperiilor
Materialele, modelele și dimensiunile potrivite pentru aceste accesorii vor varia, desigur, de la caz la caz, în funcție de preferințele personale, de conceptul de design ales, dar și de caracteristicile concrete ale spațiului disponibil. Iată care sunt principaleile elemente de care ar trebui să ții cont în procesul de selecție, potrivit reprezentanților Hornbach – retailer de materiale de construcții, amenajări și grădinărit:
1. Materialul
Materialul din care sunt confecționate perdelele și draperiile reprezintă unul dintre principalele aspecte asupra căruia va trebui să te decizi. La acest capitol va trebui să ții cont atât de stilul de design al locuinței per ansamblu, cât și de necesarul de lumină al camerei. Potrivit datelor Hornbach, românii preferă perdelele realizate din materiale vaporoase, de tip voal, în timp ce, la capitolul draperii, aceștia se orientează spre materiale mai dense, precum chenille sau catifea. Potrivit lui Mugurel-Horia Rusu, Director General al Hornbach România, în amenajările de tip vintage, inspirate chiar de stilul clasic, sunt preferate, adesea, țesăturile „prețioase”.
2. Culoarea
Și culoarea acestor accesorii trebuie să se încadreze, desigur, în conceptul general de design. Într-o amenajare bazată pe un fundal cromatic neutru sau pe nuanțele pământului, un set de perdele și/sau draperii intens colorate vor conferi un plus de energie. Interesant este că schimbându-le din când în când – trecând de la grena la verde smarald, spre exemplu – „atmosfera” dintr-o încăpere sau alta poate fi radical transformată. Datele Hornbach relevă că majoritatea clienților au optat, anul acesta, pentru perdele și draperii în culori simple, luminoase, care variază între bejuri calde, nuanțe delicate de alb și tonalități pudrate de roz. „Cumpărătorii aleg simplitatea și culorile cât mai calde pentru ușurința cu care se integrează în orice stil de amenajare”, explică aceștia.
3. Imprimeul
Deși perdelele și draperiile în nuanțe uni sunt preferate de către cei care prețuiesc simplitatea, textilele cu imprimeuri pot fi, în anumite cazuri, mai potrivite – acestea conferind un plus de dinamism unui ambient. „Și în acest an, inspirația pentru amenajarea cu perdele și draperii provine din natură, de la texturi, nuanțe, până la finisaje. Astfel, se preferă printuri cu teme vegetale, stilul cu frunze mari, verzi și flori cu aspect cât mai natural. În plus, tendința minimalistă cu accente scandinave se împletește cu cea naturală pentru a crea un stil simplu, unitar“, spune Mugurel-Horia Rusu.
4. Dimensiunea camerei și a ferestrei
Un alt aspect important de luat în seamă este dimensiunea ferestrei și a camerei – și, implicit, necesarul de lumină al acesteia. În spațiile de dimensiuni reduse, a căror amenajare este, de regulă, mai dificil de realizat, perdelele și draperiile trebuie să maximizeze senzația de spațiu: acestea pot fi realizate pe dimensiunile ferestrei, ideal în culori deschise, în măsură să asigure intimitatea dorită, dar fără a bloca prea mult din influxul de lumină naturală. „În camerele mari, cu ferestre generoase, pot fi integrate culori și texturi variate, fără a diminua senzația de spațiu”, adaugă reprezentanții Hornbach.
„Când vine vorba de decorațiunile textile, cele mai importante aspecte de luat în calcul sunt felul în care acestea se îmbină cu restul încăperii, dimensiunile ferestrelor și cât de mult se dorește filtrarea luminii. Tocmai din acest motiv, în magazinele noastre punem la dispoziție o gamă de peste 300 de modele de perdele și draperii gata confecționate și de peste 200 de modele la comandă specială. Mai mult de atât, în magazinul online dispunem de un sortiment larg de perdele și draperii confecționate în peste 700 de dimensiuni. Totodată, deținem un sortiment de peste 500 de modele de rulouri sau storuri textile, jaluzele, plissee, dar și storuri din bambus.“
Horia-Mugurel Rusu, Director General Hornbach România
Preferință pentru produsele finite
Când vine vorba de alegerea perdelelor și draperiilor pentru locuință, oficialii Hornbach punctează că numeroși cumpărători își doresc un produs finit, așa că apelează și la serviciul de croit al magazinelor, pentru realizarea produselor la dimensiunile de care au nevoie. „O altă tendință remarcată în ultimul an este că publicul tânăr apelează tot mai des la perdele gata confecționate. Acestea sunt deja disponibile la raft, pe dimensiunea dorită“, punctează Horia-Mugurel Rusu.
De menționat este că există persoane care doresc să accesorizeze ferestrele cu soluții menite să asigure o filtrare suplimentară a luminii, precum rulouri sau storuri textile, jaluzele, plissee sau storuri din bambus. „Aceștia aleg produsele în funcție de culoare și apoi dimensiune, deoarece doresc să le asorteze cu celelalte elemente din încăpere. De asemenea, foarte puțini clienți vin în magazine hotărâți pe un produs opac sau transparent, dorința principală fiind să alinieze soluția aleasă ambientului din locuință“, explică reprezentanții companiei.
Idei de amenajare
Specialiștii în design ai Hornbach au lansat recent patru noi stiluri de amenajare a locuinței, dedicate sezonului de toamnă-iarnă. „Stiluri complementare sunt tot mai des combinate pentru a da naștere unor decoruri cu totul și cu totul originale, cu personalitate. Propunerile noastre pentru acest sezon se pot adapta celor mai diverse gusturi și preferințe, tocmai pentru că ne dorim ca amenajarea rezultată pe baza recomandărilor Hornbach să creeze căminul ideal”, subliniază Mugurel-Horia Rusu.
Iată cum arată aceste idei de amenajare, pentru a căror realizare pot fi găsite produse în toate magazinele din România ale retailerului:
1. Everything Goes
Frunzele de palmier, imprimeurile exotice, texturi precum catifeaua, mătasea sau alama sunt elemente care definesc acest stil de amenajare. Ideea centrală este întoarcerea la origini, la natură, cu scopul de a crea o stare de liniște și confort. „Nuanțele puternice de verde se combină cu cele de roz pal sau arămiu, creând o junglă de culori și texturi. În același timp, accentele provenite din natură au rolul de a liniști și, tocmai din acest motiv, stilul de amenajare Everything Goes își găsește ușor locul în orice încăpere”, explică reprezentanții Hornbach.
2. Make Space
Acest concept de amenajare este funcțional și minimalist, punând accent pe senzația de spațiu. Faptul că renunțarea la tot ce este inutil creează libertate, spațiu și lumină este ideea centrală a acestui stil, care se bazează pe precizie și simplitate. „Simplitatea este dată nu doar de amenajarea pieselor de mobilier, ci și de tonurile calde, neutre, niciodată stridente. Astfel, principalele culori alese sunt inspirate din nuanțe de lemn, piele, piatră sau lut, iar mobilierul propus are forme geometrice precise – rotunde, pătrate, dreptunghiulare –, punându-se accent pe economisirea spațiului pentru depozitare”, subliniază oficialii companiei.
Citește și:
Sistemele smart home, tot mai în vogă. Care sunt funcțiile cele mai căutate de către români
3. Family Time
Conturarea unui spațiu propice pentru timpurile petrecute în familie este ideea care se află la baza acestui concept de design. Pentru realizarea sa, designerii mizează pe crearea de contraste în alegerea culorilor și a texturilor pentru pereți, mobilier sau decorațiuni. „Senin – întunecat, dur – ușor la atingere, cald – rece, vechi – nou: acest stil de amenajare trăiește din contraste care se completează și se echilibrează reciproc. Nuanțele de la gri crom până la alabastru, în antiteză cu tonuri de roz, creează armonie și echilibru”, detaliază aceștia.
4. Coming Home
Această propunere de amenajare se adresează celor care își doresc un grad înalt de confort – ambientul este caracterizat de forme rotunde, fluide și materiale moi, prețioase, toate îmbinate cu accente industriale, metalice. „Coming Home uimește mai ales prin tonurile luxoase de roșu și roz, care se armonizează perfect cu nuanțe de albastru intens și violet profund. Într-un ambient creat pe baza acestui stil, simțurile sunt permanent încântate, lăsând loc unei stări de mulțumire și relaxare”, conchid oficialii Hornbach.