O alegere importantă pe care trebuie să o iei în momentul în care te hotărăşti să acţionezi şi să achiziţionezi o locuinţă este modul în care vei face acest lucru.
Concret, vei avea de ales între două posibilităţi: să te ocupi tu de tot procesul sau să lucrezi cu o agenţie imobiliară.
Dacă vrei să achiziţionezi noua proprietate pe cont propriu, trebuie să iei în considerare că acest lucru presupune mult timp şi că cele mai multe imobile scoase la vânzare sunt promovate prin intermediul agenţiilor imobiliare.
În ultimii ani, agenţiile au căpătat experienţă şi au îmbunătăţit considerabil serviciile, iar agenţii imobiliari sunt din ce în ce mai eficienţi.
Nu trebuie să te impacientezi în momentul în care agenţia îţi propune să semnezi un contract de vizionare prin care este specificat că nu poţi achiziţiona imobilele prezentate de agenţie, eliminând-o pe aceasta şi încheind tranzacţia direct cu proprietarul. Dacă analizăm obiectiv, demersul este unul firesc prin care agenţia imobiliară îşi protejează interesele. Un agent imobiliar îţi dă acces la proprietăţi la care este probabil să nu poţi ajunge prin mijloacele proprii, dar care se află în baza ei de date.
Agenţiile te pot asista şi în procesul de negociere a preţului cu prorietarul sau în elaborarea documentelor necesare. Secretul este să alegi agenţia potrivită. Poţi afla mai multe despre ce să urmăriţi atunci când selectaţi o agenţie imobiliară aici.
marius
Pai in loc sa stau sa selectez anunturile imobiliare stau sa selectez agentiile? Ar insemna sa ma scarpin precum maimuta
deliana
Sunt de parere ca ar trbui sa selectam agentiile si agentii . In acest fel reusita gasirii unei locuinte devine mult mai usoara.
In orice caz, sistemul romanesc de a alerga de la o agentie la alta e total ineficient!
Mircea
Care ar fi avantajele unei achizitii facute cu o agentie?! Zero avantaje!!!Dezavantaje, DA!!!Nu fac altceva decat sa culeaga anunturile din ziar si sa dea telefoane!!!Profesionalism.., punctulaitate…lipsa cu desavarsire!!!Nici macar nu viziteaza proprietatile inainte de a le prezenta, asteapta ca vanzatorii sa faca poze, schite si comentarii despre proprietate dupa care sa le primeasca pe tava.Doar ca pun in legatura cumparatorul cu vanzatorul asteapta sa ia o groaza de bani.Sa mearga in vest, sa vada cum muncesc agentii imobiliari si ce nivel de profesionalism exista, indiferent ca vand cea mai iefitina proprietate sau cea mai scumpa.
Sfat: EVITATI AGENTIILE!!!
Acum exista surse de informare ce pot fi verificate foarte simplu.!!
imobiliare ploiesti
Intr-adevar, sunt foarte multe agentii rasarite ca ciupercile dupa ploaie, dar totusi eu cred ca iti poti da seama destul de repede care sunt profesioniste si care nu, plecand de la modul in care isi trateaza clientii.
oana roman
din pacate, foarte multi agenti imobiliari sint absolut incompetenti ! in afara de accesul programul Argus, au o mare lipsa de bunavointa si nici cu politetea nu stau bine….
este o prestare de servicii…..daca nu esti facut sa lucrezi cu oamenii….asta e !
in ultimii ani, pt. ca s-au facut tranzactii multe, au aparut agentii de intermediere ca ciupercile dupa ploaie, cu angajati inclusiv…ANALFABETI !
va rog sa ma credeti, e cumplit ca un agent care iti cauta un apartament de cumparat, sa aiba probleme de dezacorduri gramaticale…esti de-a dreptul socat ! nici nu sti cum sa reactionezi, in primul moment….
deci, daca ai timp si bunavointa, daca esti un bun organizator, eu cred ca chiar reusesti sa-ti gasesti si singur ap. pe care vrei sa-l cumperi…
-publicitate pe site-uri gratuite, ziar Bursa cu anunt gratuit….etc.
octavian chirita….
….a gasi super oferta pe cont propriu este foarte greu si de drum…lung..
mihaela
si , o sa mai fi inca multa vreme de acum incolo………
zuzu
D’aia stai tot cu chirie…
gino
eu sunt inca pentru pe cont propriu