Palat de închiriat în centrul Bucureştiului

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 22 Octombrie 2010, Ultima actualizare: 22 Octombrie 2010

În ultimii doi ani, şi proprietarii celor mai prestigioase proprietăţi rezidenţiale din Capitală şi-au diminuat semnificativ pretenţiile în materie de chirii.

Perioada de recesiune a adus transformări importante pe segmentul rezidenţial de lux. Căutate până nu demult ca o marcă a unui statut social superior, cele mai spectaculoase vile istorice aşteaptă acum, în tăcere, ca greul să treacă, iar „boierii” secolului XXI să se întoarcă. Un astfel de exemplu este dat de un palat cu 20 de camere, situat în zona Pieţei Romane din Capitală. Clădirea a fost construită în anul 1.900, într-o combinaţie a stilurilor neogotic şi neoclasic. Cu o suprafaţă utilă de 1.100 de metri pătraţi, proprietatea este scoasă la închiriat pentru un preţ de 25.000 de euro, negociabil. Deşi aceasta reprezintă cu siguranţă o sumă fabuloasă pentru cea mai mare parte a românilor, ea arată totuşi o scădere semnificativă faţă de perioada de vârf a pieţei. Viorel Burlacu, consilier imobiliar în cadrul agenţiei Galaxy Imob, povesteşte că, înainte de izbucnirea crizei, proprietarul primea lunar 40.000 de euro, din partea unei reprezentanţe diplomatice. După plecarea acestui chiriaş, ce a coincis cu debutul recesiunii, preţul cerut a scăzut la 35.000 de euro. După ce a stat pe piaţă jumătate de an la acest nivel, proprietarul şi-a redus pretenţiile cu încă 10.000 de euro.

O piaţă pentru ambasade şi restaurante de lux
Viorel Burlacu spune că pe acest segment – al vilelor de lux cu valoare istorică – un chiriaş este extrem de greu de găsit. Publicul ţintă pentru asemenea proprietăţi sunt, în mod tradiţional, ambasadele şi proprietarii de restaurante de lux sau cazinouri. Din cauza crizei însă, şi bugetele de care dispun asemenea potenţiali chiriaşi au scăzut considerabil. Reprezentantul Galaxy Imob spune că cea mai mare parte a clienţilor activi pe această piaţă au stabilit un buget mediu de circa 12.000 de euro. Antoaneta Petre, senior broker în cadrul agenţiei Regatta, spune că, la modul general, pentru sedii de ambasade se caută vile mai mari, de 800-1.200 de metri pătraţi, în timp ce, pentru reşedinţele ambasadorilor, cerinţele sunt ceva mai mici.

Reprezentanta Regatta este de părere că, per ansamblu, există destule cereri pe segmentul vilelor de lux – chiar dacă nu la nivelul anilor de boom. Problema este că, de multe ori, cerinţele foarte specifice ale clienţilor interesaţi nu se pliază pe caracteristicile proprietăţilor. O condiţie absolut necesară pentru închirierea imobilelor istorice este ca acestea să fie renovate, să se afle într-o stare bună de funcţionare.

Costuri ridicate de întreţinere, chiar şi pentru clădiri goale
Antoaneta Petre spune că, în momentul de faţă, un preţ maxim practicat pe segmentul vilelor de lux ar fi de circa 20 de euro pe metru pătrat. În cazul proprietăţilor cu valoare istorică, calculul nu se face atât de strict, caracteristicile contructive şi arhitecturale ale acestora având o pondere importantă în preţ.

Viorel Burlacu este de părere că, în cazul în care vor continua să stea cu vilele neînchiriate, proprietarii vor fi nevoiţi să mai lase din preţ. Asta pentru că, faţă de o locuinţă destinată clasei medii spre exemplu, o vilă de lux, mai ales una cu valoare istorică, generează costuri semnificative de întreţinere. În cazul palatului din Piaţa Romană, exemplifică reprezentantul Galaxy Imob, factura de plată a gazului necesar pentru păstrarea proprietăţii la o temperatură relativ constantă pe timp de vară se ridică la 2.700-3.000 de RON.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
După 70 de ani de uitare, Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei e gata de recondiționare. Hagag așteaptă undă verde din partea autorităților

În ciuda valorii sale, monumentul istoric se află într-o stare avansată de degradare, dar urmează a fi consolidat și renovat complet, incluzând elementele decorative interioare și exterioare. Dezvoltatorul imobiliar...

citește mai departe
Una dintre cel mai bine păstrate vile istorice din București, de închiriat pe Imobiliare.ro. Vezi cum arată!

Imobilul, construit în stil neoromânesc, cu influențe Art Nouveau, are un preț de închiriere de 20.000 de euro pe lună. Bucureștiul vechi adăpostește numeroase mostre de arhitectură veche românească,...

citește mai departe